— Iată și declanșatorul nostru de la distanță, spuse Lewis. Johanssen, du-te și aranjează panoul de iluminat. Vogel, vino aici și fă bomba. Martinez, du-te și etanșează ușile camerei reactorului.

— Da, comandante, spuse Johanssen, sărind de pe scaun și pornind pe coridor.

— Comandante, zise Martinez, oprindu-se în dreptul ieșirii. Vrei să aduc și niște costume spațiale?

— N-are rost, spuse Lewis. Dacă etanșarea punții nu ține, o să fim aspirați afară aproape cu viteza sunetului. O să ne facem peltea cu sau fără costume pe noi.

— Hei, Martinez, zise Beck prin radio. Poți să-mi muți șoriceii într-un loc sigur? Sunt în laboratorul de biologie. E doar o cușcă.

— Recepționat, Beck, spuse Martinez. Îi mut în camera reactorului.

— Te-ai întors deja, Vogel? zise Lewis.

— Acum intru, comandante.

— Beck, spuse Lewis în căști. Vreau să te întorci și tu. Dar nu-ți scoate costumul.

— Bine, zise acesta. De ce?

— O să trebuiască să aruncăm în aer, la propriu, una dintre uși, explică Lewis. Aș prefera să fie cea dinăuntru. Vreau ca ușa exterioară să rămână intactă ca să ne păstrăm forma necesară pentru frânarea aerodinamică.

— Normal, zise Beck plutind înapoi în navă.

— Încă ceva, zise Lewis. Vreau ușa exterioară complet deschisă și blocată, cu opritorul mecanic la locul lui, ca să nu fie distrusă de decompresie.

— O să trebuiască să ai pe cineva în sas care să facă asta, zise Beck. Și nu poți deschide ușa interioară dacă ușa exterioară e blocată în poziția deschis.

— Corect, spuse Lewis. Vreau să te duci la VAL, să-l depresurizezi și să blochezi ușa exterioară în poziția deschis. Pe urmă o să trebuiască să te târăști de-a lungul carcasei ca să revii la sasul 2.

— Recepționat, comandante, spuse Beck. Există puncte de prindere pe toată suprafața navei. O să-mi mut coarda de la unul la altul, ca alpiniștii.

— Dă-i drumul, zise Lewis. Și, Vogel, grăbește-te. Trebuie să faci bomba, s-o amplasezi, să te duci înapoi la sasul 2, să-ți pui costumul, să depresurizezi sasul și să deschizi ușa exterioară ca să poată Beck să intre după ce termină.

— Își scoate costumul în clipa asta și nu poate să răspundă, dar a auzit comanda, raportă Beck.

— Watney, ce faci? spuse Lewis în căști.

— Deocamdată bine, comandante, răspunse Watney. Ziceai ceva de un plan?

— Afirmativ, zise ea. O să eliberăm ceva atmosferă ca să obținem un impuls.

— Cum?

— O să facem o gaură în VAL.

— Ce?! zise Watney. Cum?!

— Vogel face o bombă.

— Știam eu că individul ăsta e un savant nebun, zise Watney. Cred că ar trebui să mergem pe ideea mea cu Omul de Fier.

— E prea riscantă și tu știi asta, răspunse ea.

— Chestia e că sunt egoist, zise Watney. Vreau ca toate comemorările de acasă să fie doar pentru mine. N-am chef să le împart cu voi, fraierilor. Nu pot să vă las să aruncați în aer VAL-ul.

— A, sigur, dacă nu ne lași, atunci… stai… stai nițel… mă uit la epoleții de pe umărul meu și reiese că eu sunt comandantul. Stai potolit. Venim să te luăm.

— Ce glumeață ești…

•

Fiind chimist, Vogel știa cum să facă o bombă. De fapt, în principal învățase cum să evite să le facă din greșeală.

Nava avea puține materiale inflamabile la bord, din cauza pericolului letal al unui incendiu. Dar hrana, prin însăși natura ei, conținea hidrocarburi inflamabile. Neavând timp să se așeze și să socotească, Vogel estimă.

Zahărul are 4.000 de calorii alimentare per kilogram. O calorie alimentară înseamnă 4.184 de jouli. Zahărul în gravitație zero o să plutească, iar granulele se vor împrăștia, mărind la maximum suprafața. Într-un mediu cu oxigen pur, o să fie eliberați 16,7 milioane de jouli pentru fiecare kilogram de zahăr utilizat, eliberând forța explozivă a opt batoane de dinamită. Asta e natura combustiei în oxigen pur.

Vogel măsură cu grijă zahărul. Îl turnă în cel mai solid container pe care-l putuse găsi: un pahar de laborator din sticlă groasă. Soliditatea containerului era la fel de importantă ca explozivul. Un container mai puțin rezistent ar fi produs pur și simplu o minge de foc, fără mare forță de impact. Însă un container mai solid ar fi reținut presiunea până când aceasta și-ar fi atins adevăratul potențial distructiv.

Făcu repede un orificiu în dop, apoi tăie o bucată de fir. Trecu firul prin orificiu.

— Sehr gefährlich{40}, mormăi el turnând în container oxigen lichid din rezervele navei.

Apoi înșurubă rapid dopul. În câteva minute făcu o bombă artizanală rudimentară.

— Sehr, sehr gefährlich.

Ieși plutind din laborator și se îndreptă către botul navei.

•

Johanssen lucra la panoul de iluminat când Beck trecu pe lângă ea îndreptându-se către VAL. Îl prinse de braț:

— Ai grijă cum te târăști de-a lungul carcasei.

Beck se întoarse cu fața la ea:

— Ai grijă cum montezi bomba.

Johanssen îl sărută pe vizor, apoi se uită rușinată într-o parte.

— Ce prostie din partea mea! Să nu spui nimănui ce-am făcut.

— Să nu spui nimănui că mi-a plăcut, zise Beck zâmbind.

Intră în sas și etanșă ușa interioară. După depresurizare, deschise ușa exterioară și o blocă pe poziție. Prinzându-se de un mâner de pe carcasă, se trase în exterior.

Johanssen îl urmări până ieși din raza ei vizuală, apoi reveni la panoul de iluminat. Îl dezactivase mai devreme de la postul ei. Trăgând o bucată de cablu și desfăcându-i izolația de pe capete, își făcu de lucru cu o rolă de bandă izolantă până la sosirea lui Vogel.

Acesta apăru după doar un minut. Plutea grijuliu pe hol, ținând bomba cu ambele mâini.

— Am folosit un singur fir pentru aprindere, explică el. N-am vrut să risc două fire pentru o scânteie. Ar fi periculos pentru noi dacă s-ar încărca static în timp ce-o montăm.

— Cum o declanșăm? zise Johanssen.

— Cablul trebuie să atingă o temperatură ridicată. Dacă îl scurtcircuitezi, o să fie suficient.

— O să trebuiască să fixez întrerupătorul, dar o să meargă, spuse Johanssen.

Legă firele pentru iluminat de cel al bombei și le acoperi cu bandă izolantă.