De jur împrejur, marea era pustie, nu se vedea nici un semn care să arate apropierea pămîntului; numai spre sud, fumul unui vapor înnegrea greoi orizontul.

― Gherasime, eşti sigur că ai ţinut acelaşi drum tot timpul? întrebă căpitanul apropiindu-se de cîrmă şi cercetînd busola.

― Da, domnule, că doar nu-s cîrmaci de ieri, de alaltăieri.

― Şi vîntul cînd s-a schimbat?

― Pe la ceasul unsprezece.

Anton Lupan se mai uită o dată în jur, privi dîra lăsată în urmă şi păru nedumerit.

― Nu se poate; cu vîntul ăsta ar fi trebuit să fim de mult la Skyros!

În clipa aceea, soarele răsărea din valuri, în pupa Speranţei.

― Nu sîntem pe drum! S-a întîmplat ceva cu busola! strigă căpitanul, dîndu-şi dintr-o dată seama că dacă ar fi mers într-adevăr spre sud-vest, soarele trebuia să răsară în stînga, cam la patru carturi înapoia traversului.

― Uite de unde-a pornit boclucul! strigă şi Gherasim, uimit.

Cercetînd busola, găsise după felinar o daltă de călăfătuit. Îndată ce o trase afară, cadranul se răsuci cuminte două carturi spre sud.

― Cred că nu mai e nevoie să ne întrebăm cine a pus-o aici! vorbi căpitanul. Tu ce zici, Gherasime?

― Aşa e. Acum bănuiesc şi cînd s-a întîmplat: astă-noapte, pe la unsprezece, în cartul lui Ismail. Mă miram eu, cum să se schimbe vîntul aşa, din senin.

Anton Lupan rămase o clipă pe gînduri.

― Ce crezi că urmărea? întrebă apoi.

― Păi nu-i greu să bănuim; voia să ne scoată din drum şi să ne abată înspre vreo insulă pustie, unde-l aşteaptă oamenii lui. Aşa că ar fi bine s-o luăm repede spre miazăzi.

― Nu! se împotrivi căpitanul, cu un zîmbet crud. Acum, dac-am intrat în horă, să jucăm pînă la sfîrşit!

― Ce ai de gînd, domnule?

― Să mergem înainte şi să-i înfruntăm. Sîntem şapte oameni, ca să nu-l mai punem la socoteală pe acest Agop.

― Păi nici să nu-l punem, tot nu-i bun de nimic.

― Ba la ceva ne-a folosit. Fără el, n-am fi pus niciodată mîna pe ucigaşul lui Pierre. Doar nu-ţi închipui că l-a momit cheresteaua lui kir Leonida!…

― Dacă-i aşa, se cuvine să-i mulţumim. Cred că o să-mi dai voie, domnule, să fac asta după cum ştiu eu.

― Cum adică? întrebă Anton Lupan, nedumerit.

― Să-l uşurez puţin la calabalîc. N-o să ne punem viaţa în primejdie pentru el, fără să plătească preţ bun!

― Să lăsăm asta pentru mai tîrziu. Acum hai să ne pregătim oamenii!… Numai că nu-l văd pe Ismail.

― Am încercat să-l scol, dar n-a fost chip, răspunse Mihu, apropiindu-se în fugă.

Căpitanul îl privi mulţumit:

― Bravo, băiete! Te-ai arătat isteţ! De Negrilă, nici să nu mai vorbim! Dar ia spune, cum ţi-a venit să…

― Păi să vezi, domnule, mie şi lui Negrilă nu ne-a plăcut călugărul ăsta de la început, şi-atunci ne-am ţinut cu ochii pe el… Ieri dimineaţă, cînd ne apropiam de Dardanele, nu-ş ce naiba mi-a tulburat somnul şi cînd m-am uitat în jos, că mă-ndemna ceva pesemne, l-am văzut pe călugăr cu barba într-o parte, de-ai fi zis că i-o sucise Scaraoţchi, ca să-şi bată joc de-un obraz sfînt. La început am crezut că-i doar o închipuire, d-aia nu v-am spus, dar pe urmă…

Voia să mai amintească şi de gunguritul ciudat, de colivia găsită în desagă, unde dăduse şi peste paşaportul lui Pierre Vaillant al cărui nume îi sărise în ochi îndată ce deschisese cărţulia albastră sub spiraiul albit, căci doar ştia ce-i acela un paşaport, văzuse unul vechi al lui Anton Lupan… în clipa aceea, îl auziră pe Ieremia, înjurînd:

― Mă, care n-aţi avut de lucru şi mi-aţi înfundat puşca? După bunul lui obicei se apucase şi-n dimineaţa asta să-şi lustruiască flinta, dar cînd dăduse să cureţe ţeava pe dinăuntru, văzuse că era înfundată cu cîlţi. Mihu se repezi spre ei:

― Nene Ieremia, acum ştiu! Ţii minte ce ţi-am spus aseară, că l-am văzut pe călugăr…

― Aha! strigă şi Gherasim, lovindu-se cu palma în frunte, furios de prostia lui. Măi băieţi, ia uitaţi-vă toţi la puşti, că d-aia m-a iscodit ticălosul, vedea-l-aş mai repede cu ştreangul de gît!

Într-adevăr, toate carabinele aveau ţevile înfundate cu cîlţi.

― Uite de ce-a stat ieri toată ziua în cabină, urmă Gherasim. Zi, citeai Biblia, tîlharule?

Piratul scrîşni din dinţi.

― Şi ce s-ar fi întîmplat, nene Gherasime? întrebă Mihu. Nişte cîlţi pot să oprească glonţul?

― Sigur că da, şi-ţi mai plesneşte şi ţeava în mîini, de te lasă ciung. Bine că am prins de veste la timp!

Abia acum se ivi şi Ismail pe punte, frecîndu-se somnoros la ochi.

― Ce facem zarvă, bre?

Văzîndu-l pe pirat, la cîţiva paşi în faţa lui, se trase înapoi buimac.

― Asta de unde am picat?

― E unu’ Spînu, dac-ai auzit de el, răspunse Haralamb.

Bucătarul începu să se umfle, ca un broscoi, şi toată vitejia, despre care am pomenit cîndva, se trezi în el.

― Dezlegam! strigă, suflecîndu-şi mînecile. Scoatem frînghie, luptăm!…

Spre necazul lui, tocmai atunci omul de veghe, Ieremia, se întoarse spre căpitan şi-l vesti:

― Mi se pare că se vede pămînt!

Drept în vîrful bompresului se ivise o pată cenuşie, pe care valurile încercau s-o dea la fund. Mihu se căţără în vîrful catargului, îşi puse mîna streaşină la ochi, şi, după ce-şi aţinti privirea în zare, strigă:

― E o insulă, domnule!

― Ia uită-te în stînga ei, nu vezi nimic?

― Ba parcă s-ar zări nişte munţi.

― Trebuie să fie muntele Kokhila, de pe Skyros, şi dacă-i aşa, ceea ce se vede în faţă nu poate fi decît insula Skantsura.

La auzul acestor nume, piratul începu să se zbată în frînghii.

― Da, locul e bine ales! urmă Anton Lupan, apropiindu-se de el. O insulă pustie, pierdută din drumul vapoarelor… Ascultă, tîlharule, acum, fiindcă tot nu mai poţi face nimic, mai bine dezvăluieşte-ţi planul! Cîţi oameni ai aici?

Spînu îl fulgeră cu privirea şi scrîşni din dinţi, fără să scoată un cuvînt.

― Domnule, sări bucătarul, lăsam făceam Ismail vorbeam!

― Nu te osteni degeaba, Ismaile; o să ne descurcăm noi şi fără ajutorul lui! Băieţi, veniţi încoa’ să vedem ce-i de făcut!…

Insula piraţilor creştea din valuri şi parcă tainele ei pîlpîiau deasupra, în boarea pe care o ridica la orizont soarele apropiat de zenit…

CAPITOLUL  XII

Adnana

Skantsura este o mică insulă deluroasă, lungă de vreo şapte kilometri, lată de vreo doi, pierdută între Skyros şi Sarakino, în arhipelagul Sporadelor de nord. La apus mai sînt alte cîteva insuliţe, fără