48 Cercetătorii care s-au infiltrat în cruciadele lui Graham, şi din a căror lucrare a fost este extras citatul, sunt Altheide Johnson (1977)

  49 Vezi Bandura, Grusec şi Menlove (1967) precum şi Bandura şi Menlove (1968) pentru o descriere completă a tratamentului pentru teama de câini.

  Orice cititor care se îndoieşte că aparenta oportunitate a unei acţiuni este influenţată semnificativ de numărul celor care o întreprind ar putea încerca un mic experiment. Postează-te pe o alee circulată, fixează-ţi privirea undeva pe cer sau pe o clădire înaltă şi uită-te aşa timp de un minut. Nu se va întâmpla nimic important în jurul tău în tot acest răstimp – majoritatea oamenilor vor trece mai departe fără să-şi ridice privirea şi practic nimeni nu se va opri alături de tine să privească. A doua zi, mergi în acelaşi loc şi ia cu tine patru amici care să se uite şi ei în sus. În şaizeci de secunde, o mulţime de trecători se vor fi oprit să-şi sucească gâturile spre cer alături de grupul tău. Acei trecători care nu ţi se alătură vor simţi o presiune aproape irezistibilă să arunce măcar o scurtă privire în sus; dacă experimentul tău va produce aceleaşi rezultate precum cel realizat de trei sociologi în New York, tu şi prietenii tăi îi veţi determina pe 80% dintre trecători să-şi ridice privirea către cer (Milgram, Bickman şi Berkowitz, 1967).

  50 Alte cercetări, pe lângă cea a lui O'Connor (1972), sugerează că moneda „dovezii sociale filmate” are două feţe. Efectul spectaculos al unor imagini filmate, pe care copii le găsesc demne de urmat, a fost sursa unei puternici dezamăgiri pentru cei îngrijoraţi de frecventele cazuri de violenţă şi agresiune la televiziune. Deşi consecinţele violenţei televizate asupra agresivităţii copiilor sunt departe de a fi uşor de evaluat, datele rezultate dintr-un experiment bine controlat de psihologii Robert Liebert şi Robert Baron (1972) arată ameninţător. Câtorva copii le-au fost prezentate fragmente dintr-un program televizat în care oamenii îşi fac rău unul altuia în mod intenţionat. Mai apoi, aceşti copii erau semnificativ mai agresivi faţă de un alt copil comparativ cu copiii care priviseră un program de televiziune lipsit de violenţă (o cursa de cai). Constatarea că văzându-i pe alţii comportându-se agresiv conduce la mai multă agresivitate din partea tinerilor telespectatori se menţine adevărată pentru două grupe de vârstă testate (de la cinci la şase ani şi de la opt la nouă ani) atât în cazul băieţilor, cât şi în cazul fetelor.

  51 O captivantă relatare scrisă a constatărilor complete este prezentată în cartea When Prophecy Fails (1956) de Festinger, Riecken şi Schachter.

  52 Probabil că, din cauza disperării haotice cu care şi-au abordat sarcina, credincioşii nu au avut nici un succes în sporirea numărului lor. Nu au reuşit să atragă nici măcar un singur nou adept. În acel moment, confruntaţi cu dublul eşec, cel al dovezii materiale şi cel al dovezii sociale, secta s-a dezintegrat rapid. La mai puţin de trei săptămâni de la data prezisului potop, membrii grupului se împrăştiaseră şi nu mai aveau decât contacte sporadice. Ca o ultimă – şi ironică – neconfirmare a profeţiei, nu lumea a pierit din cauza potopului ci secta însăşi. Cu toate acestea, pierea n-a fost întotdeauna soarta organizaţiilor religioase ale căror profeţii despre ziua judecăţii nu s-au adeverit. Atunci când asemenea organizaţii au fost capabile să construiască dovada socială pentru dogma lor prin eforturi de recrutare eficiente, ele s-au dezvoltat şi au prosperat. De pildă, atunci când anabaptiştii olandezi au văzut că anul profeţit pentru sfârşitul lumii, 1533, trece fără să se întâmple nimic, ei au devenit căutători înverşunaţi ai unor noi adepţi investind o energie nemaiîntâlnită în această cauză. Se povesteşte că un misionar extraordinar de convingător, Jakop van Kampen, a botezat o sută de persoane într-o singură zi. Atât de puternică a fost explozia dovezii sociale în sprijinul poziţiei anabaptiste încât a copleşit rapid proba materială eşuată şi a transformat în adepţi o treime din populaţia marilor oraşe ale Olandei.

  53 Din Thirly-eight Witnesses, Rosenthal, 1964.

  54 Acest citat provine din mult premiata carte scrisă de Latane şi Darley (1968) în care au introdus conceptul de ignoranţă pluralistă.

  Consecinţele potenţial tragice ale fenomenului ignoranţei pluraliste sunt ilustrate într-o manieră categorică într-un comunicat de presă al UPI din Chicago:

  Poliţia a raportat sâmbătă ca o studentă a fost bătută şi strangulată, în plină zi, într-un loc aflat în apropierea uneia dintre cele mai populare atracţii turistice din oraş.

  Corpul dezbrăcat al studentei Lee Alexis Wilson, 23 de ani, a fost găsit vineri de către un băiat de 12 ani care se juca în tufişurile dese aflate de-a lungul zidului Institutului de artă.

  Poliţia a presupus că fata stătea, probabil, lângă fântâna din piaţa aflată în sudul Institutului de artă atunci când a fost atacată. Pare că atacatorul a târât-o în tufişuri şi a violat-o. Poliţia mai spune că mii de persoane trebuie să fi trecut prin zonă, iar un bărbat a auzit un ţipăt pe la ora doua după-amiază, dar nu a făcut cercetări pentru că părea că nimeni altcineva nu acorda atenţie faptului.

  55 Studiile despre „accidentul” din New York şi „scurgerea de fum” au fost publicate de Darley şi Latane (1968) şi Latane şi Darley (1968). Experimentul din Toronto a fost realizat de Ross (1971). Studiile din Florida au fost publicate de Clark şi Word în 1972 şi 1974.

  56 Vezi studiul lui Latane şi Rodin (1969) care arată că grupurile de străini sunt mai puţin dispuse să acorde ajutor în caz de urgenţă comparativ cu grupurile de cunoştinţe.

  57 Experimentul cu portmoneul a fost realizat de Hornstein şi alţii (1968), studiul antifumat de Murray şi alţii (1984) şi studiul despre teama de dentist de către Melamed şi alţii (1978).

  58 Sursele acestor statistici sunt articolele lui Phillips publicate în 1979