— Negativ, spuse Lewis întrerupându-l. Nicio mișcare fără cordon. Rămâi legat de scaun până te prinzi de Beck.

— Recepționat, spuse Watney.

— Viteză 3,1 metri pe secundă, raportă Johanssen.

— O să glisez un pic, spuse Beck. Trebuie să-l prind din urmă înainte să încetinesc.

Se roti, pregătindu-se pentru următorul jet.

— Unsprezece metri până la țintă, zise Johanssen.

— Recepționat.

— Șase metri.

— Și-acuum… contra-impuls, zise Beck, pornind din nou propulsoarele MMU-ului.

VAM-ul se ivi în fața lui.

— Viteza? zise el.

— Ai 1,1 metri pe secundă, spuse Johanssen.

— Destul de bună, răspunse el întinzându-se spre navă. Alunec spre ea. Cred că pot să apuc o fâșie de prelată…

Fâșiile de prelată păreau singurele lucruri de care te puteai ține pe o navă altminteri netedă. Beck se întinse cât de mult putu și reuși să se prindă de ele.

— Contact, spuse el.

Întărindu-și strânsoarea, își trase corpul înainte și se repezi să se prindă cu mâna cealaltă de o altă bucată de prelată.

— Contact ferm!

— Doctor Beck, zise Vogel. Am trecut de cel mai apropiat punct de contact și continui să te îndepărtezi. Ți-au mai rămas 169 de metri de cordon. Suficient pentru paisprezece secunde.

— Înțeles, zise Beck.

Își băgă capul în deschizătură și privi înăuntrul compartimentului, unde îl văzu pe Watney legat de scaunul lui.

— Contact vizual cu Watney! raportă el.

— Contact vizual cu Beck! raportă Watney.

— Ce faci, omule? zise Beck trăgându-se în interiorul navei.

— Eu… Eu doar… zise Watney. Lasă-mă un minut. Ești primul om pe care-l văd după optsprezece luni.

— N-avem un minut, spuse Beck, împingându-se în perete. Avem unsprezece secunde înainte să ni se termine cordonul.

Traseul lui Beck îl duse la scaun, unde se lovi stângaci de Watney. Cei doi se prinseră de brațe pentru ca Beck să nu ricoșeze.

— Contact cu Watney! spuse Beck.

— Opt secunde, doctor Beck, transmise Vogel prin radio.

— Recepționat, zise Beck pe când prindea iute cu clamele cordonului partea din față a costumului său de cel al lui Watney. Conectat, spuse el.

Watney își desfăcu centurile scaunului.

— Centura desfăcută.

— Am întins-o de-aici, zise Beck lovind scaunul cu picioarele ca să înainteze spre deschizătură.

Cei doi bărbați plutiră de-a curmezișul cabinei VAM-ului către deschizătură. Beck întinse brațul și se împinse în margine în momentul în care trecură prin deschizătură.

— Am ieșit, raportă Beck.

— Cinci secunde, spuse Vogel.

— Viteza relativă față de Hermes, doisprezece metri pe secundă, zise Johanssen.

— Impuls, spuse Beck activându-și MMU-ul.

Cei doi accelerară spre Hermes timp de câteva secunde. Apoi controalele MMU-ului de pe afișajul de avertizare al lui Beck se înroșiră.

— Ăsta a fost combustibilul, zise el. Viteza?

— Cinci metri pe secundă, răspunse Johanssen.

— Rămâneți pe poziție, zise Vogel.

Pe durata procesului, derulase cordonul din sas. Acum atinse restul din ce în ce mai mic de coardă cu ambele mâini. Nu se prinse de ea; asta l-ar fi smuls din sas. Pur și simplu își puse ușor mâinile peste cordon, ca să creeze fricțiune.

Vogel folosea cordonul ca să absoarbă șocul, astfel că Hermes îi trăgea pe Beck și pe Watney după el. Dacă Vogel ar fi folosit prea multă forță, șocul ar fi smuls cordonul din clamele de pe costumul lui Beck. Dacă ar fi folosit prea puțină, cordonul s-ar fi terminat înainte ca vitezele lor să corespundă, apoi la sfârșit s-ar fi oprit brusc, ceea ce iarăși l-ar fi scos din clemele de pe costumului lui Beck.

Vogel reuși să găsească un punct de echilibru. După câteva secunde tensionate de fizică instinctivă, Vogel simți forța din cordon diminuându-se.

— Viteză zero! raportă entuziasmată Johanssen.

— Bobinează-i înăuntru, Vogel, spuse Lewis.

— Recepționat, zise Vogel.

Încet, încet, își trase camarazii spre sas. După câteva secunde, încetă să tragă activ și băgă pur și simplu cordonul înăuntru pe când cei doi alunecau spre el.

Aceștia intrară plutind în sas, iar Vogel îi înhăță. Beck și Watney se prinseră amândoi de mânerele de pe perete, în timp ce Vogel trecu pe lângă ei și închise ușa exterioară.

— La bord! spuse Beck.

— Ușa exterioară a sasului 2 închisă, zise Vogel.

— Da! strigă Martinez.

— Recepționat, spuse Lewis.

•

Vocea lui Lewis răsună peste întreaga lume:

— Houston, aici comandantul lui Hermes. Echipajul de șase în siguranță la bord.

Aplauzele explodară în camera de control. Sărind de pe scaune, oamenii ovaționară, se îmbrățișară și plânseră. Aceeași scenă se repetă peste tot în lume, în parcuri, baruri, centre civice, sufragerii, săli de clasă și birouri.

Cei doi părinți din Chicago se îmbrățișară ușurați, apoi îl traseră pe reprezentantul NASA într-o îmbrățișare în grup.

Mitch își scoase lent căștile și se întoarse cu fața spre camera VIP-urilor. Prin geam văzu numeroși bărbați și femei la patru ace care ovaționau dezlănțuit. Se uită la Venkat și lăsă să-i scape un oftat de ușurare din rărunchi.

Venkat își prinse capul în mâini și șopti:

— Slavă zeilor!

Teddy scoase un dosar albastru din servietă și se ridică.

— Annie o să aibă nevoie de mine în camera de conferințe.

— Presupun că azi nu-ți trebuie dosarul roșu, spuse Venkat.

— Sincer să fiu, nici n-am făcut unul.

Apoi adăugă în timp ce ieșea:

— Bună treabă, Venk. Acum adu-i acasă.

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 687

Acest „687” m-a prins o clipă cu garda jos. Pe Hermes ținem socoteala timpului după zilele misiunii. O fi ziua solară 549 pe Marte, dar aici e a șase sute optzeci și șaptea zi a misiunii. Și știi ceva? Nu contează ce oră e pe Marte, pentru că nu sunt acolo!

O, Doamne. Chiar nu mai sunt pe Marte. Pot să-mi dau seama de asta fiindcă nu e gravitație și sunt înconjurat de oameni. Încă mă adaptez.

Dacă am fi fost într-un film, toată lumea ar fi fost în sas și ar fi bătut palma. Dar n-a ieșit așa.

În timpul ascensiunii VAM-ului mi-am rupt două coaste. Mă duruseră tot timpul, dar au început să facă pe nebunele cu-adevărat când ne-a tras Vogel de cordon în sas. N-am vrut să distrag atenția oamenilor care-mi salvau viața,