sunt cu tine, am impresia că toate lucrurile merg cum trebuie, am încredere în tine, te plac şi nu vreau să-ţi dau drumul. Deoarece sentimentele mele erau din ce în ce mai confuze, m-am dus la el şi l-am întrebat ce să fac. Mi-a cerut să nu te mai văd, ameninţându-mă că rupe relaţia cu mine dacă ne mai întâlnim.

  — Şi ce-ai făcut?

  — M-am despărţit de el. Definitiv.

  Midori a scos un Marlboro, a băgat ţigara în gură, şi-a făcut paravan cu mâna, a aprins-o şi a tras cu sete din ea.

  — De ce?

  — De ce? scânci ea. Eşti nebun? Ştii subjonctivul din engleză, ştii trigonometrie, îl citeşti pe Marx şi nu eşti capabil să înţelegi atâta lucru? De ce naiba mai întrebi? De ce mă pui în situaţia să-ţi spun direct ceea ce ai putea foarte bine să simţi şi fără vorbe? Ţin la tine mai mult decât la el. Asta-i tot! Mi-ar fi plăcut să mă îndrăgostesc de un băiat mai arătos, dar dacă n-a fost să fie… M-am îndrăgostit de tine!

  Am vrut să spun ceva, dar mi s-a pus un nod în gât şi n-am fost capabil să scot nici măcar o vorbă. Midori a aruncat ţigara într-o băltoacă.

  — Eşti drăguţ să scapi de expresia aia nenorocită de pe chipul tău? Mă faci să plâng. Nu fi îngrijorat, ştiu că eşti îndrăgostit de altcineva şi nu vreau de la tine decât o mică îmbrăţişare. Să ştii că mi-a fost foarte greu aceste două luni.

  Am deschis umbrela şi am luat-o prin spatele jocurilor mecanice. Ne-am îmbrăţişat şi buzele ni s-au întâlnit. Simţeam mirosul ploii în părul şi în haina ei. Trupurile fetelor sunt atât de moi şi de calde! Îi simţeam sânii, prin haine, presându-mi pieptul. De când nu m-am mai apropiat de o fiinţă umană?

  — Când ne-am văzut ultima oară…în seara aceea, m-am despărţit definitiv de el, spuse Midori.

  — Te iubesc, i-am spus. Din toată inima. Nu vreau să te mai las să pleci, dar pentru moment nu pot face nici o mişcare.

  — Din cauza ei?

  Am aprobat din cap.

  — Te-ai culcat cu ea?

  — Doar o dată. Acum un an.

  — Şi n-ai mai văzut-o de atunci?

  — Ne-am întâlnit de două ori, dar n-am făcut dragoste.

  — De ce? Nu te iubeşte?

  — E greu de explicat. Este foarte complicat. Ne cunoaştem de foarte multă vreme şi nu mai ştiu ce să spun. Nici ea nu ştie. Tot ce pot să-ţi mărturisesc este că am o anumită responsabilitate, ca om, şi nu pot să-i întorc spatele. Cel puţin aşa simt acum… chiar dacă ea nu mă iubeşte.

  — Să ştii, spuse Midori lipindu-şi obrazul de pieptul meu, că eu sunt o fiinţă umană, în carne şi oase şi prin venele mele curge sânge. Tu mă ţii în braţe şi eu îţi spun că te iubesc. Sunt gata să fac orice-mi ceri. Oi fi eu puţin cam trăsnită, dar sunt copil bun, cinstit, muncesc din greu, sunt destul de drăguţă la faţă, am sâni frumoşi, fac mâncare gustoasă şi am moştenit jumătate din averea tatei. Pot fi o partidă bună, nu crezi? Dacă nu mă vrei, o să găsesc pe altcineva care să mă ia.

  — Am nevoie de timp, am zis. Îmi trebuie timp ca să gândesc, să-mi fac ordine în idei şi să iau o hotărâre. Îmi pare rău, dar e tot ce-ţi pot spune acum.

  — Mă iubeşti din toată inima şi nu vrei să-mi mai dai drumul, da?

  — Este aşa cum am spus.

  Midori s-a tras puţin şi m-a privit cu un zâmbet.

  — Bine, aştept! Am încredere în tine, dar când o să mă iei, mă vei lua doar pe mine şi când o să mă ţii în braţe, te vei gândi numai la mine. Clar?

  — Înţeleg exact ce vrei să spui.

  — Poţi să-mi faci ce vrei, dar să nu mă jigneşti. Am avut destule greutăţi în viaţă şi nu mai vreau. Acum îmi doresc să fiu fericită.

  Am strâns-o mai tare şi am sărutat-o pe gură.

  — Aruncă naibii umbrela aia şi strânge-mă în braţe ca lumea!

  — O să ne ude ploaia.

  — Şi ce dacă? Vreau să nu te mai gândeşti la nimic şi să mă ţii strâns. Am aşteptat două luni încheiate această clipă!

  Am pus umbrela jos şi am strâns-o în braţe, pe ploaie. În jurul nostru nu se auzeau decât maşinile de pe autostradă. Ploua neîncetat, fără zgomot, şi eram uzi leoarcă din cap până-n picioare: părul, obrajii, hainele.

  — Ce-ar fi să ne adăpostim undeva? am zis eu.

  — Hai la mine. Nu e nimeni acasă. O să răcim dacă mai stăm aşa.

  — Ai dreptate.

  — Parcă am fi traversat un râu înot, spuse Midori, zâmbind. Ce senzaţie grozavă!

  Am cumpărat un prosop mare de la raionul de lenjerie şi am intrat la toaletă, pe rând, să ne uscăm puţin părul. Am luat metroul, l-am schimbat de câteva ori şi am ajuns la apartamentul ei din Myogadani. M-a lăsat pe mine să fac duş primul şi apoi a făcut şi ea. Mi-a dat un halat de baie să-l îmbrac până mi se uscau hainele, iar Midori a îmbrăcat o cămaşă şi o fustă. Ne-am aşezat la masa din bucătărie şi am băut cafea.

  — Hai, vorbeşte-mi despre tine, zise Midori.

  — Ce anume vrei să ştii?

  — Păi… de exemplu, ce nu-ţi place?

  — Carnea de pui, bolile venerice şi frizerii care vorbesc prea mult.

  — Altceva?

  — Nopţile de aprilie în care mă simt părăsit şi husele cu dantelă de pe telefoane.

  — Altceva?

  — Nu-mi vine nimic altceva în minte.

  — Prietenul meu, adică fostul meu prieten, ura o mulţime de lucruri.