loc paharele de ceai pe care le folosise ea, să fac ordine printre lucrurile mamei şi să-mi uit ruşinea... În timp ce aşezam totul la loc, am găsit o fotografie făcută de tata, care înfăţişa patul, fereastra şi grădina, văzute din ultima încăpere, şi

mi-am adus aminte că aranjamentul camerei nu se schimbase de ani de zile... Îmi amintesc că atunci când a sunat soneria, m-am gândit că la uşă era mama.

         - Am venit să-mi iau umbrela, a spus Füsun.

         Stătea în uşă, fără să intre.

         - Ce-ar fi să intri, am spus eu.

         A șovăit o clipă. Apoi, simţind că săvârşea o impoliteţe rămânând ţintuită în prag, a intrat. Am închis uşa după ea. Își pusese cordonul acesta alb cu cataramă iată, care-i făcea

mijlocul să arate şi mai subţire, şi rochia aceasta roz închis, cu nasturi albi, care-i venea foarte bine. În anii primei tinereţi aveam o slăbiciune, în sensul că nu reuşeam să mă simt în largul meu alãturi de fetele frumoase şi misterioase decât dacă eram sincer cu ele. La treizeci de ani credeam că scăpasem de această francheţe, de această naivitate, dar se pare că mă

înşelasem:

         - Umbrela ta e aici, am spus eu repede.

         M-am întins către partea din spate a dulapuiui cu oglindă şi am dat la iveală umbrela. Nici măcar nu m-am întrebat de ce n-o luasem de acolo mai devreme.

         - Cum de a căzut aici?

         - De fapt, n-a căzut. Am ascuns-o eu ieri, ca să nu pleci prea repede.

         A şovăit o clipă între a zâmbi şi a înălţa din sprâncene. Am prins-o de mână şi am tras-o spre bucătărie, sub pretextul de a-i face un ceai. Bucătăria mirosea a praf şi a umezeală şi era cufundată-n semiobscuritate. Odată ajunşi acolo, totul a mers foarte repede şi, nemaiputându-ne abține, am început să ne sărutăm. Peste puţin timp, ne sărutam îndelung şi cu patimă. Era atât de pasionată de sărut, îşi incolăcise braţele atât de strâns in jurul gâtului meu şi ţinea ochii închişi cu atâta îndârjire, încât am simţit că urma să ne iubim „până la capăt“.

         Având însă în vedere faptul că era virgină, lucrul acesta era imposibil. În vreme ce ne sărutam, am simţit că Füsun luase deja această decizie importantă din viaţa ei şi că venise

acolo pentru „a merge până la capăt“ cu mine. Asemenea lucruri nu se ĭntâmplau însă decât în filmele străine. Mi se părea ciudat ca o fată din Turcia să facă aşa ceva pe neaşteptate. Poate că, de fapt, nici nu era fecioară...

         Am ieşit din bucătărie, continuând să ne sărutăm fără oprire, ne-am aşezat pe marginea patului şi, fără prea multe fasoane, dar şi fără să ne privim în ochi, ne-am scos cea mai mare parte a hainelor, după care ne-am strecurat sub pătură. Pătura era prea groasă şi, în plus, la fel ca în copilărie, îmi irita pielea, aşa încât, dupã o vreme, am dat-o la o parte şi am rămas aşa cum eram, pe jumătate despuiaţi. Amândoi eram leoarcă de sudoare, dar, nu ştiu de ce, înlăturarea păturii ne-a relaxat. Printre draperiile trase pătrundea lumina gălbuie, portocalie a soarelui, care făcea ca trupul ei transpirat să pară mai curând de culoarea bronzului. Faptul că Füsun se putea uita şi ea acum la trupul meu aşa cum mă uitam eu la ea, faptul că-şi apropiase privirile şi-mi contempla în tăcere, fără a se lăsa cuprinsă de nelinişte, fără a avea o senzație de prea mare stranietate, ba chiar încercând dorinţă și, deopotrivă, o vagă afecţiune, acea parte necuviincioasă a trupului care se învârtoşase şi devenise cât se poate de vizibilă mi-a trezit, din gelozie, convingerea că mai văzuse şi alți bărbați goi, prin alte paturi, pe alte canapele ori banchete de maşină.

         Amândoi ne-am lăsat purtaţi de muzica aceea spontană iscată de jocul plăcerii şi al dorintei, care, după mine, se cuvine a fi trăit în orice poveste de dragoste rezonabilă. Dar,

după o vreme, s-a vădit, după privirile îngrijorate pe care ni le aruncam unul altuia în străfundul ochilor, că eram cu gândul la lucrul acela greu de făptuit care se afla înaintea

noastră. Füsun şi-a scos cerceii - pe unul dintre ei 1-am expus, ca prim exponat, în muzeul nostru - şi i-a aşezat cu grijă pe măsuţa aflată într-un colţ al camerei. Faptul că făcuse acest gest cu acelaşi sentiment al datoriei cu care-şi scoate ochelarii, înainte de a intra în mare, o fată extrem de mioapă m-a făcut să mă gândesc că, într-adevăr, aveam să mergem pentru prima oară până la capăt. În anii aceia, tinerele purtau podoabe, coliere, brăţări împodobite cu initiala numelui lor; n-am acordat nici o atenţie cerceilor. Faptul că, dupã ce şi-a scos hainele, rând pe rând, Füsun şi-a dat jos şi chiloții minusculi, cu aceeaşi hotărâre de până atunci, m-a

făcut să mă gândesc la acelaşi lucru - avea să facă dragoste cu mine până la capăt. Îmi amintesc că, pe vremea aceea, fetele care nu voiau să meargă până la capăt rămâneau cu

chiloții pe ele, de parcă ar fi purtat un slip.

         I-am sărutat umerii cu mireasmă de migdale, i-am atins, cu limba, pielea catifelată de pe gâtul transpirat şi m-am înfiorat văzând că, deşi nu începuse încă sezonul de plajă, sânii ei erau ceva mai deschişi la culoare decât restul pielii, care purta urmele bronzului sănătos de Mediterana. Dacă se simt cuprinse de neliniște, profesoarele de liceu care predau această parte a romanului le pot recomanda elevilor să sară peste pagina de faţă. Cât despre curioşii care vizitează muzeul, îi rog să contemple exponatele şi să se gândească că am făcut ceea ce trebuia să fac, în primul rând pentru Füsun, care mă privea cu ochi melancolici şi temători, apoi pentru amândoi şi, în foarte mică măsură, pentru propria-mi plăcere; asta le va fi de ajuns. Era ca şi cum amândoi ne străduiam să depăşim, animaţi de cele mai bune intenţii, un obstacol pe care ni-l impunea viaţa. Din pricina aceasta, nu mi s-a părut ciudat că, deşi mă privea ţintă în ochi, nu răspundea nimic când o-ntrebam, printre cuvintele blânde pe care i le

adresam în