— Ascultă. Îmi scrii compunerea sau nu? Trebuie să ştiu.

  — Dac-am timp o scriu, dacă nu, nu.

  Apoi m-am dus şi m-am aşezat din nou pe chiuvetă.

  — Cine-i fata? l-am întrebat. Fitzgerald?

  — Aş! Ţi-am spus c-am rupt-o cu vaca aia!

  — Da? Atunci dă-mi-o mie. Vorbesc serios. E genul meu.

  — Ia-o… Da-i prea bătrână pentru tine.

  Şi deodată – fără nici un motiv, doar aşa, de banc – mi-a venit să sar de pe chiuvetă şi să-i fac lui Stradlater un dublu nelson. Vreau să vă spun, în caz că nu ştiţi, că dublul nelson e o figură de luptă în care îţi cuprinzi partenerul pe după gât şi, dacă ai chef, îl sugrumi. Aşa că i-am făcut un dublu nelson. M-am aruncat asupra lui ca o panteră.

  — Isprăveşte, Holden, pentru Dumnezeu! strigă Stradlater.

  N-avea chef dejoacă. Se bărbierea şi aşa mai departe.

  — Ce, vrei… vrei să-mi tai beregata?

  Dar nu i-am dat drumul. Îl ţineam strâns.

  — Liberează-te din strânsoarea mea de cleşte, i-am spus.

  — Ah, Doamne.

  Şi-a pus jos aparatul de ras şi apoi, ridicând brusc braţele, m-a făcut să-i dau drumul. Era un tip foarte puternic, iar eu sunt foarte slab.

  — Acum lasă aiurelile astea, mi-a spus, începând să se săpunească încă o dată.

  Ca să fie superb, se bărbierea întotdeauna de două ori cu aparatul lui cel împuţit.

  — Dar dacă nu eşti cu Fitzgerald, atunci cu cine eşti? l-am întrebat şi m-am aşezat din nou pe chiuvetă. Cu păpuşica de Phyllis Smith?

  — Nu. Trebuia să mă întâlnesc cu ea, dar a căzut totul baltă. E vorba de colega de cameră a fetei cu care umblă Bud Thaw… A, da. Era să uit. Spune că te cunoaşte.

  — Cine mă cunoaşte?

  — Fata asta a mea.

  — Zău? Cum o cheamă?

  Începuse să devină interesant.

  — Stai să mă gândesc… A, da, Jean Gallagher.

  Mamă, era să cad jos când am auzit numele ăsta.

  — Jane Gallagher, am zis şi m-am dat jos de pe chiuvetă.

  Zău că era să-mi vie rău. Păi sigur c-o cunosc. Am fost chiar vecini, acu' două veri. Avea un blestemat de doberman imens. Aşa ne-am cunoscut. Câinele ăsta îşi tot făcea drum pe la noi.

  — Pentru Dumnezeu, Holden, îmi stai în lumină, spuse Stradlater. Alt loc nu ţi-ai găsit?

  Mamă, ce emoţionat eram. Zău!

  — Unde e? l-am întrebat. Ar trebui să mă duc jos să-i dau bună ziua sau, mă rog, să-i spun ceva… Unde e? În clădirea de alături?

  — Îhî.

  — Cum de-a pomenit de mine? Învaţă la B. M.13? Îmi spunea că s-ar putea să se ducă acolo. Acolo sau la Shipley. Credeam că-i la Shipley. Cum de-a pomenit de mine?

  Eram emoţionat. Zău că eram.

  — Să mor dacă ştiu. Ridică-te puţin, ce Dumnezeu, că stai pe prosopul meu, îmi zise Stradlater.

  Mă aşezasem pe afurisitul lui de prosop.

  — Jane Qallagher, am repetat eu, căci nu puteam să-mi revin. Doamne Isuse Cristoase!

  Stradlater îşi dădea pe păr cu „Vitalis”. Cu „Vitalis” din tubul meu.

  — E dansatoare. Face balet şi aşa mai departe. Făcea câte două ore de exerciţii pe zi, chiar şi pe căldura cea mai mare. Era îngrijorată că asta o să-i pocească picioarele, că o să se îngroaşe şi aşa mai departe. Jucam mereu dame cu ea.

  — Ce jucai cu ea?

  — Dame.

  — Dame, Dumnezeule!

  — Da. Nu voia niciodată să-şi mute regii. Când reuşea să-şi facă un rege, nu-l mai muta. Îl lăsa în ultimul rând. Îşi alinia toţi regii în ultimul rând. Şi nu-i folosea niciodată. Îi plăcea să-i vadă cum arătau aliniaţi acolo.

  Stradlater n-a mai zis nimic. Asemenea lucruri nu prea interesează pe nimeni.

  — Maică-sa era membră la acelaşi club cu noi, am urmat eu. Şi eu, din când în când, ca să scot ceva bani, căram bastoanele şi mingile jucătorilor de golf. Şi, o dată sau de două ori, mi s-a întâmplat să car şi bastoanele maică-şi. Din nouă găuri a reuşit să marcheze vreo sută şaptezeci de puncte.

  Stradlater aproape că nu asculta. Îşi pieptăna podoaba capilară.

  — Ar trebui să mă duc jos, să-i spun măcar bună ziua.

  — De ce nu te duci?

  — Mă duc imediat.

  Începu să-şi facă din nou cărarea. Îi trebuia cam o oră ca să se pieptene.

  — Părinţii ei erau divorţaţi, i-am povestit eu mai departe. Maică-sa se recăsătorise cu un porc beţiv. Unul uscăţiv, cu picioare păroase. Parcă-l văd. Purta tot timpul pantaloni scurţi. Jane spunea că era un fel de scriitor, scenarist sau nu ştiu ce naiba, dar nu l-am văzut niciodată făcând altceva decât să pilească şi să asculte piesele alea poliţiste cretine de la radio şi să se învârtească gol prin casă. În faţa lui Jane şi a tuturor.

  — Nu zău? exclamă Stradlater.

  Asta îl interesa. Povestea cu beţivul învârtindu-se gol prin casă, în faţa lui Jane. Stradlater ăsta era obsedat de problemele sexuale.

  — A avut o copilărie îngrozitoare. Serios.

  Asta însă nu-l mai interesa pe Stradlater. Nu-l interesau decât poveştile obscene.

  — Jane Gallagher. Doamne.

  Nu reuşeam să-mi revin. Zău că nu.

  — Ar trebui măcar să cobor să-i spun bună ziua.

  — De-ce naiba nu te duci, în loc să stai aici şi să mă baţi la cap!

  M-am dus la fereastră, dar nu puteam să văd nimic, că era aburită de căldură.

  — N-am chef acum, i-am spus. Şi nici n-aveam. Îţi trebuie o dispoziţie specială pentru asemenea lucruri. Credeam că învaţă la Shipley. Aş fi putut să jur că învaţă la Shipley.

  Am început