Cărți «Marțianul carte online gratis carti .pdf 📖». Rezumatul cărții:
E-adevărat, să știi. În spațiu nu te aude nimeni când țipi ca o fetiță.
Odată ce m-au adus în sasul 2, au deschis ușa interioară și-am revenit în sfârșit la bord. Hermes era încă vidat, așa că n-a trebuit să rulăm un ciclu pentru sas.
Beck mi-a zis să mă las moale și m-a împins pe coridor, spre cabina lui (care servește drept „infirmeria navei” în caz de nevoie).
Vogel s-a dus în direcție cealaltă și a închis ușa exterioară a VAL-ului.
Când am ajuns împreună cu Beck în cabina lui, am așteptat să se represurizeze nava. Hermes avea destule rezerve cât să mai umple nava de două ori, dacă era nevoie. Ar fi o navă de călătorie la mare distanță destul de căcăcioasă dacă nu și-ar putea reveni după o decompresie.
După ce Johanssen ne-a dat tuturor semnalul că e în regulă, șefu’ Beck m-a lăsat s-aștept până și-a scos costumul, apoi mi l-a scos și pe-al meu. Când mi-a scos casca, părea șocat. M-am gândit că poate aveam vreo rană serioasă la cap sau ceva, dar se pare că a fost din cauza mirosului.
A trecut ceva vreme de când mi-am spălat… orice.
După aia au urmat radiografii și bandaje peste piept, în timp ce restul echipajului verifica dacă nu sunt stricăciuni pe navă.
Apoi am bătut palma (dureros), după care oamenii s-au îndepărtat cât mai mult cu putință de duhoarea mea. Am avut o reuniune de câteva minute și pe urmă Beck i-a ușuit pe toți. Mi-a dat analgezice și mi-a spus să fac un duș de îndată ce-mi pot mișca liber brațele. Așa că acum aștept să-și facă medicamentele efectul.
Mă gândesc la numărul imens de oameni care au tras cu toții din greu doar ca să-mi salveze mie fundul, dar mintea mea abia îl poate cuprinde. Colegii mei de echipaj și-au sacrificat un an din viață ca să se întoarcă după mine. Nenumărați oameni de la NASA au lucrat zi și noapte ca să născocească o soluție pentru modificarea roverului și a VAM-ului. Cei de la JPL au muncit pe brânci ca să facă o sondă care s-a dezintegrat în momentul lansării. Pe urmă, în loc să renunțe, au făcut altă sondă ca să-l reaprovizioneze pe Hermes. Administrația Spațială Națională a Chinei a abandonat un proiect la care a lucrat ani de zile, și toate astea doar ca să le ofere celor de la NASA un propulsor auxiliar.
Costul salvării mele trebuie să fi fost de sute de milioane de dolari. Și toate astea doar ca să salveze un nătărău de botanist. De ce s-au deranjat?
Mă rog, da. Știu răspunsul la întrebarea asta. O parte din el poate să țină de ceea ce reprezint: progresul, știința și viitorul interplanetar la care visăm de secole. Dar în realitate au făcut-o pentru că ființele umane au instinctul elementar de a se ajuta reciproc. Uneori nu pare așa, dar e adevărat.
Dacă un alpinist se rătăcește în munți, oamenii se vor mobiliza să-l caute. Dacă un tren deraiază și călătorii sunt răniți, oamenii o să se așeze la rând să doneze sânge. Dacă un cutremur distruge un oraș, oamenii din toată lumea o să trimită ajutoare. Lucrurile astea sunt atât de fundamental umane, încât le găsești în orice cultură, fără excepții. Da, există nemernici cărora nu le pasă, dar ei sunt cu mult depășiți numeric de cei cărora le pasă. Și datorită acestui fapt am avut de partea mea miliarde de oameni.
Destul de mișto, nu?
În orice caz, coastele mă dor ca naiba, am vederea încă încețoșată din cauza răului de accelerație, mi-e foarte foame, o să mai treacă 211 zile până mă întorc pe Pământ și, se pare, miros ca și cum un sconcs și-ar fi făcut nevoile pe niște șosete transpirate.
Trăiesc cea mai fericită zi din viața mea.
virtual-project.eu
{1} Extravehicular activity, activitatea efectuată de un astronaut în afara navei spațiale.
{2} Chicago Cubs, club profesionist de baseball din Divizia Centrală a Ligii Naționale a SUA.
{3} Medicament analgezic, folosit pentru calmarea durerilor moderate și severe (n.r.).
{4} Aluzie la serialul de succes Căsuța din prerie/Little House on the Prairie (SUA, 1974-1983) care povestește viața și aventurile unei familii din Vestul american în secolul al XIX-lea.
{5} Serial de televiziune american lansat în 1977 (n.r.).
{6} Joc de rol creat în anii ’70, care folosește figurine în miniatură și zaruri (n.r.).
{7} Dirijabilul german LZ 129 Hindenburg a luat foc și a fost distrus în 6 mai 1937, în timpul încercării de andocare la Lakehurst, New Jersey. Ca urmare a dezastrului, 36 de persoane au decedat.
{8} Serial de televiziune american lansat la finele anilor ’70 (n.r.).
{9} Jet Propulsion Laboratory, centru de dezvoltare și cercetare al NASA, situat în California.
{10} Detectiv din romanele scriitoarei britanice Agatha Christie (n.r.).
{11} În America, „Rover” este și un nume destul de comun pentru câini, în timp ce Sirius, cea mai strălucitoare stea de pe cer, este cunoscută și sub numele de „Steaua Câine”.
{12} United Launch Alliance, o asociere între Compania Lockheed Martin și Compania Boeing, care furnizează guvernului Statelor Unite servicii de lansare a navelor spațiale.
{13} În original, soft-land – procesul prin care un avion sau navă spațială aterizează lin și în siguranță (n.r.).
{14} Avion folosit în antrenamentele astronauților pentru simularea imponderabilității prin efectuarea unui traseu parabolic. Numele de „cometa vomei” vine de la senzația de greață dată de trecerea de la gravitație zero la gravitație 2 din timpul efectuării manevrelor parabolice (n.r.).