— Cum, domnule Ladima, dumneata crezi sincer că nu e criză? Poeţii ăştia sunt teribili, domnule. Căci am auzit că eşti poet. Spunea ieri cineva la „Capşa”.

  Ladima publica versuri de mai bine de 20 de ani.

  S-a oprit din plimbatul în cameră, parcă avea febră, cu ochii albaştri ca un smalţ şters, în orbitele prea mari, cu gulerul scrobit prea larg pentru gât, mustaţa vie.

  — Ce-i aia criză?

  Şi deputatul avocat, îndesat şi mânios:

  — Sărăcie generală, domnule. Sărăcie. Ei, drăcia dracului. E ţara săracă.

  — Asta e criza dumitale! Ei, atunci e fals. Nu e criză, e o idioţenie economică. Ascultă ce-ţi spun. Lumea e bogată. E mai bogată ca oricând, orice ar spune economiştii dumitale imbecili. Statul, el, trece însă printr-o criză cumplită. Şi asta e cu totul altceva. Nu e o criză economică. E o criză statului românesc, domnule deputat şi domnule „fost şi viitor ministru.” înţelegeţi!

  Fosta excelenţă a surâs indulgent, ca de o enormitate, şi a spus fără emfază:

  — Statul e sărac, pentru că e lumea săracă.

  Ladima striga, gesticulând, de erau să-i sară manşetele.

  — Nu e adevărat. E sărac pentru că nimeni nu-şi plăteşte impozitele. Nimeni, înţelegi dumneata? Pentru că toţi îl duşmănesc.

  — Aci e un cerc viţios. Dacă n-au oamenii, de unde vrei dumneata să plătească?

  — Nu-i adevărat. Dovadă că unii plătesc totuşi. Culmea e că plătesc cei mai săraci, singurii. Funcţionarii.

  Sigur de el, tacticos, ca şi când ar fi făcut o întrerupere în Parlament, fostul ministru se oferi să aducă un argument decisiv cu blândeţe retorică.

  — Domnule Ladima. Nu e chiar aşa. Impozitul industrial şi comercial în 1926 a dat 1.461 de milioane. Anul acesta să zicem că va da 1 miliard. Pe urmă ai avea dreptate. Aşa ar fi dacă veniturile statului ar fi scăzut numai la impozitele directe. Partea gravă şi care dovedeşte criza este că au scăzut veniturile indirecte. Dumneata eşti poet, cum spune dumnealui, dă-mi voie să-ţi explic pe îndelete asta.

  — Nu-mi explica nimic.

  — Atunci nu putem vorbi nimic. Eu cum te las pe dumneata? A scăzut adică venitul vămilor, al taxelor pe consumaţie. Au scăzut din cauza sărăciei consumaţiile. Şi deci şi veniturile statului. Numai la alcool de la 1 miliard şi jumătate, au scăzut aproape la câteva milioane anual.

  Ladima nu se mai putea stăpâni, şi nu conţinutul discuţiei, cât această lipsă de disciplină în discuţie era pentru cei doi o indicaţie despre superioritatea lor.

  — Ei, bine, asta e nemaipomenit. Crezi dumneata sincer că se consumă azi mai puţin alcool decât înainte? Cu adevărat, crezi dumneata că azi se consumă numai câteva vagoane de alcool în toată ţara românească? Ştii dumneata câte fabrici avem? Poate că mii şi mii. Ştii dumneata câte plătesc impozit astăzi? Mă întreb dacă vor fi două trei care să nu fraudeze. Ştii că mai toate băncile şi industriile lucrează cu două rânduri de registre? (Era în 1927, deci cu câţiva ani înainte de criza mondială.) Aci e jaful cel mai sfruntat. Înţeleşi toţi cu agenţii statului, nimeni nu mai plăteşte. Fraudele directe. Evaziunile fiscale vor nărui statul românesc. Să-ţi spun eu dumitale, un adevăr, ca fierul înroşit de viu: Nu există duşmani mai mari şi mai aprigi ai statului românesc de azi decât ungurii şi burghezia românească. Statul e sărac, falimentar. Marea industrie îi fură anual, sub pretext de furnituri naţionale, câteva miliarde. Prin jocul taxelor vamale protecţioniste, mai jefuieşte pe consumatori am cetit un articol foarte interesant în privinţa asta încă de vreo 8-9 miliarde anual. În schimb, nu ştiu dacă două trei industrii plătesc impozite. Îţi spun eu că niciodată nu au existat un număr mai mare de bogaţi decât acum. Dacă s-ar desface safeurile băncilor ar ieşi la iveală miliarde.

  Devenise furios şi avea în colţul gurii şi puţin pe buza de jos câteva fire de spumă. Mustaţa i se zbârlise.

  — De unde ştii astA. Ai darul Mafaldei?

  — Nu e nevoie să fii prea inteligent ca să ştii asta. Toată lumea se vaită că lipsesc banii din circulaţie. Da sau nu? E adevărat că nu sunt destui. Dar şi aşa. Sunt vreo douăzeci de miliarde. Ghici ghicitoarea boului: unde se găsesc cel puţin 14 miliarde absente din circulaţie, azi? Domnule, dacă s-ar publica listele deponenţilor, ai rămâne uimit de ce ai afla. Dacă s-ar deschide safeurile. Bagă de seamă că nu vorbesc măcar de depunerile în străinătate, nici de valuta străină pusă la adăpost. Acesta e semnul timpului. Burghezia îşi distruge propriul ei stat. Nici de armată, care e pavăza şi formula ei psihologică, nu mai îngrijeşte. E în plină criză de inconştienţă şi iresponsabilitate. Suntem la o răspântie istorică.

  Era aplaudat, ca să zic aşa, cu surâsuri şi glume admirative, în aparenţă mai mult, căci în fond îl găseau extravagant şi-l dispreţuiau cu indulgenţă. Fostul ministru, rotofei şi revărsat, l-a bătut pe umăr.

  — Simpatic eşti, domnule. Zi-i poet, şi pace. Dar cum îţi explici asta. Că toată lumea se vaită? Băncile depun bilanţurile. Concordatele sporesc în fiecare zi.

  — Ei şi? Ce înseamnă asta? Unul dintre aspectele crizei e şi această văicăreală generală, care are cântecul ei. Domnule, să-ţi spun ceva semnificativ şi uimitor: a apărut la noi în Veacul, acum două săptămâni, un articol optimist şi aşezat, intitulat Sfârşit de criză? În care se arată că un soi de afaceri cunosc o revenire în Ardeal. Ei bine, redactorul nostru a fost apostrofat tocmai de cel pe care credea că-l obligă: ce vrei, domnule, să deştepţi atenţia fiscului?

  — Sinuciderile se înmulţesc şi dumneata găseşti că nu e sărăcie? Ai scris ieri un articol care mi-a dat lacrimi, vorba aia, despre muncitorul de la Petroşani care din cauza mizeriei şi-a legat un cartuş de dinamită de pântece şi i-a dat foc. (Fusese o sinucidere care a înfiorat toată opinia publică.) Ai scris