amoniac, nu are a se adresa mulţimii pentru a decide prin votul ei cantităţile de azot şi de hidrogen. Şi după cum un agronom, care a studiat ani de zile agricultura şi legile ei, nu are a se prezenta după aceea la vot în faţa unei mulţimi spre a se convinge, prin rezultatul votului, de valoarea lor.

  Poate poporul să-şi aleagă elita?

  De ce nu-şi aleg atunci soldaţii pe cel mai bun general?

  Pentru ca să poată alege, acest juriu colectiv, ar trebui să cunoască bine: a. Legile strategie, tacticii, organizării etc.

  b. Întrucât persoana X se conformează prin aptitudini şi ştiinţă acestor legi.

  Fără aceste cunoştinţe nu poate nimeni să aleagă.

  Mulţimea, dacă voieşte să-şi aleagă elita, este neapărat necesar să cunoască legile de conducere ale organismului naţional şi întru cât candidaţii se conformează prin aptitudini şi ştiinţă acestor legi.

  Mulţimea însă nu poate cunoaşte nici aceste legi şi nici oamenii. Iată de ce credem că o elită nu poate fi aleasă de mulţime.

  A încerca alegerea acestei elite, este ca şi cum am avea pretenţia de a determina, prin vot şi majorităţi, poeţii din sânul unei naţii, scriitorii, mecanicii, aviatorii sau atleţii.

  Democraţia, aşadar bazată pe principiul elecţiunii, alegându-şi ea elita, săvârşeşte o fundamentală eroare din care decurge întreaga stare de nenorocire, turburare şi mizerie a satelor. Ne găsim la un punct capital. Deoarece de la această eroare de concepţia democratică pleacă, am putea spune, toate celelalte erori.

  Mulţimile fiind chemate să-şi leagă elita, acestea nu numai că nu sunt în stare să-şi descopere şi să-şi aleagă elita, dar mai mult, aleg afară de mici excepţii, tot ce este mai rău în sânul unei naţiuni.

  Deci nu numai că democraţia înlătură elita naţională, dar o înlocuieşte cu ce este mai rău în mijlocul naţiei. Democraţia va alege: pe oameni fără nici un fel de scrupul, deci fără morală. Pe cei care vor plăti mai bine, deci pe cei cu mai multă putere de corupţie. Pe scamatori, şarlatani, demagogi, care vor ieşi mai bine la concursul de scamatorie, şarlatanie, demagogie, din timpul perioadei electorale. Printre ei se vor strecura şi câţiva oameni de treabă, oameni politici chiar, de bună credinţă. Vor fi sclavii celor dintâi.

  Adevărata elită a unei naţii va fi înfrântă, înlăturată, pentru că ea va refuza să concureze pe aceste teme. Ea se va retrage şi va sta ascunsă.

  De aici, consecinţe funeste pentru stat.

  Când un stat este condus de o aşa zisă „elită”, formată din tot ce are el mai rău, mai nesănătos, mai stricat, este oare admisibil ca cineva să se mai întrebe de ce statul se ruinează?

  Iată cauza tuturor celorlalte rele: imoralitate, corupţie, desfrâu, în toată ţara, jaf şi pradă în averea statului, exploatare până la sânge a poporului, sărăcie şi mizerie în casele acestuia, lipsa simţului de împlinire a datoriilor în toate funcţiile, dezordine şi dezorganizare în stat, năvala străinilor cu bani din toate părţile, ca la magazinele căzute în faliment, care-şi desfac mărfurile pe nimic. Ţara se vinde la licitaţie: „Care dă mai mult?” Până în cele din urmă, aici ne va duce democraţia.

  În România, de la război încoace în special, democraţia ne-a creat, prin acest sistem de alegeri, o „elită naţională” de româno-jidani, având la bază: nu vitejie, nici iubire de ţară, nici jertfă, ci vânzarea de ţară, satisfacerea interesului personal, mita, traficul de influenţă, îmbogăţirea prin exploatare şi furt, hoţia, laşitatea, adică doborârea adversarului prin intrigă.

  Această „elită naţională” dacă va continua să ne conducă va duce la desfiinţarea statului naţional român.

  Deci, în ultimă analiză, problema care se pune astăzi poporului român şi de care depind toate celelalte, este înlocuirea acestei elite cu o elită naţională, având la bază: virtutea, iubirea şi jertfa pentru ţară, dreptatea şi dragostea pentru popor, cinstea, munca, ordinea, disciplina, mijloacele loiale şi onoarea.

  Cine să facă această înlocuire? Cine să fixeze noua elită la locul ei? Răspund: oricine în afară de mulţime. Admit oricare alt sistem în afara „democraţiei”, care văd că mă omoară sigur pe mine, poporul român.

  Noua elită românească şi orice elită din lume trebuie să aibă la bază principiul selecţiunii sociale. Adică în mod natural se selecţionează din corpul naţiunii, adică din marea masă sănătoasă a ţărănimii şi muncitorimii, permanent legată de pământ şi de ţară, o categorie de oameni cu anumite însuşiri, pe care apoi şi le cultivă. Ea devine elita naţională. Aceasta trebuie să conducă o naţiune.

  Când poate fi sau când trebuie consultată o mulţime? În faţa marilor hotărâri care o angajează. Pentru a-şi spune cuvântul, dacă poate, dacă nu poate, dacă e pregătită sufleteşte sau nu. I se arată cărarea şi i se cere să răspundă dacă se simte în stare să meargă pe ea. Este consultată asupra sorţii sale. Aceasta înseamnă consultarea poporului. Nu înseamnă alegerea elitei de către popor.

  Dar repet întrebarea: cine fixează pe fiecare a locul său, în cadru elitei şi cine cântăreşte pe fiecare? Cine constată selecţiunea şi dă consacrare membrilor elitei noi? Răspund: elita precedentă.

  Aceasta nu alege, nu numeşte ci consacră pe fiecare la locul pe care s-a ridicat singur prin capacitatea şi valoarea lui morală. Consacrarea o face şeful elitei, consultându-şi elita.

  Deci o elită naţională, trebuie să aibă grijă de a-şi lăsa o elită moştenitoare. O elită înlocuitoare. Dar nu bazată pe principiul eredităţii, ci numai pe principiul selecţiunii sociale aplicat cu cea mai mare stricteţe.

  Principiul eredităţii nu este suficient în sine.

  După principiul selecţiunii sociale, primenită necontenit cu elemente din adâncurile naţiei, o elită se păstrează totdeauna viguroasă.

  Greşeala istorică a fost în aceea că acolo unde s-a creat o elită bazată pe principiul selecţiunii, aceasta a părăsit de a doua zi principiul care i-a dat naştere, înlocuindu-l cu principiul eredităţii şi consacrând sistemul nedrept şi condamnat al privilegiilor din naştere.

  Ca o protestare împotriva acestei greşeli, pentru înlăturarea unei elite degenerate şi