Părăsirea principiului selecţiunii a dus la o elită falsă şi degenerată, iar aceasta a dus la rătăcirea democraţiei.

  Principiul selecţiunii înlătură deopotrivă şi principiul elecţiunii şi principiul eredităţii. Ele nu pot sta împreună. Între ele este un conflict, pentru că din două una: ori există un anumit principiu al selecţiunii şi atunci nu are ce căuta părerea şi votul mulţimii, ori alegem noi oamenii şi atunci nu mai funcţionează selecţiunea.

  De asemenea, dacă ne servim de selecţiunea socială, nu are ce căuta ereditatea. Aceste două principii nu pot merge împreună decât dacă moştenitorul corespunde legilor selecţiunii.

  Dar dacă o naţiune nu are o adevărată elită, prima care s-o poată fixa pe a doua? Răspund printr-o singură frază, care cuprinde un adevăr indiscutabil:

  În cazul acesta elita se naşte din război cu elita degenerată sau falsă. Tot pe principiul selecţiunii.

  Aşadar, în rezumat, rolul unei elite este: a. De a conduce o naţiune după legile vieţii unui neam.

  b. De a-şi lăsa o elită moştenitoare bazată nu pe principiul eredităţii, ci pe acela al selecţiunii, căci ea cunoaşte legile vieţii şi poate judeca întru cât persoanele se conformează prin aptitudini şi ştiinţă acestor legi.

  Ca un grădinar care îşi va conduce grădina sa şi va avea grijă ca înainte de a muri să-şi lase moştenitor, înlocuitor. Căci el este singurul care poate să spună cine dintre toţi cei cu care lucrat este cel mai bun pentru a-i lua locul şi continua opera sa.

  Pe ce trebuie să se întemeieze o elită: a. Curăţenia sufletească.

  b. Capacitatea de muncă şi de creaţie.

  c. Vitejia.

  d. Viaţă aspră şi războire permanentă cu greutăţile aşezate în calea neamului.

  e. Sărăcie, adică renunţarea voluntară de a acumula averi.

  f. Credinţa în Dumnezeu.

  g. Dragostea.

  Am fost întrebat dacă activitatea noastră de până acum se află pe linia Bisericii Creştine. Răspund:

  Facem o mare deosebire între linia pe care mergem noi şi linia Bisericii Creştine. Linia Bisericii este cu mii de metri deasupra noastră. Ea atinge perfecţiunea şi sublimul. Nu putem coborî această linie pentru a explica faptele noastre.

  Noi, prin acţiunea noastră, prin toate faptele şi gândurile noastre, tindem către această linie, ne ridicăm spre ea, atât cât ne permite greutatea păcatelor cărnii şi condamnarea la care am fost sortiţi prin păcatul originar. Rămâne de văzut cât am putut, prin sforţările noastre pământeşti, a ne înălţa către această linie.

  INDIVID, COLECTIVITATE NAŢIONALĂ, NAŢIUNE

  „Drepturile omului” nu sunt mărginite numai de drepturile altui om, ci şi de alte drepturi. Pentru că există trei entităţi distincte: 1. Individul.

  2. Colectivitatea naţională actuală, adică totalitatea indivizilor din aceeaşi naţie, trăind într-un stat, la un moment dat.

  3. Naţiunea, acea entitate istorică trăind peste veacuri cu rădăcinile înfipte în negura vremii şi cu un viitor infinit.

  O nouă mare eroare a democraţiei bazată pe „drepturile omului” este aceea de a nu recunoaşte şi a nu se interesa decât de una din aceste trei entităţi: individul. Pe a doua o neglijează sau îşi bate joc de ea, iar pe a treia o neagă.

  Toate trei îşi au drepturile şi datoriile lor. Dreptul de a trăi. Şi datoria de a nu periclita dreptul la viaţă al celorlalte două.

  Democraţia nu se ocupă decât de asigurarea dreptului individului. De aceea asistăm în democraţie la o răsturnare formidabilă. Individul crede că poate să împieteze cu drepturile sale nelimitate asupra drepturilor colectivităţii întregi, pe care poate să o încalce şi să o jupoaie. De aceea asistăm, în democraţie, la acest tablou sfâşietor, la această anarhie, în care individul nu voieşte să recunoască nimic deasupra interesului său personal.

  La rândul ei, colectivitatea naţională are o tendinţă permanentă de a sacrifica viitorul – drepturile naţiunii – pentru interesele ei prezente.

  De aceea asistăm la nemiloasa exploatare sau chiar înstrăinare a pădurilor, a minelor, a petrolului, uitând că în urma noastră sunt sute de generaţii româneşti, copiii copiilor noştri, care aşteaptă să trăiască şi ei, ducând mai departe viaţa neamului.

  Această răsturnare, această rupere de raporturi căreia democraţia i-a dat naştere, constituie o adevărată anarhie, o desfiinţare a ordinii naturale şi este una din cauzele principale a stării de tulburare a societăţii de astăzi.

  Armonia nu se poate restabili decât prin reîntronarea ordinii naturale. Individul trebuie subordonat entităţii superioare, colectivitatea naţională, iar aceasta trebuie subordonată naţiunii. „Drepturile omului” nu mai sunt nemărginite, ele sunt mărginite de drepturile colectivităţii naţionale, iar drepturile acesteia sunt mărginite de drepturile naţiunii.

  În sfârşit, s-ar părea că în democraţie cel puţin individul, încărcat de atâtea drepturi, trăieşte minunat. În realitate însă – şi aici stă tragedia finală a democraţiei – individul nu are nici un drept, căci ne întrebăm: unde este libertatea întrunirilor, unde este libertatea scrisului, unde este libertatea conştiinţei. El trăieşte sub teroare, tare de asediu, cenzură, cu mii de arestaţi şi cu oameni ucişi pentru credinţa lor, ce pa vremea celor mai tirani conducători de popoare.

  Unde este „dreptul mulţimii suverane” de a decide soarta sa, când întrunirile sunt interzise, iar de la vot zeci de mii e oameni sunt opriţi, maltrataţi, ameninţaţi cu moartea, omorâţi.

  Veţi zice: da, dar aceştia vor să schimbe constituţia, să restrângă libertăţile, să întroneze altă formă de stat!

  Întreb: poate susţine democraţia că un popor nu e liber şi nu-şi poate decide singur soarta sa de a-şi schimba constituţia, de a-şi schimba forma statului, cum vrea el, de a trăi în libertăţile mari sau mici pe care le vrea el?

  Aici e tragedia finală.

  În realitate, în democraţie omul nu are nici un drept. El însă nu şi le-a pierdut nici în folosul colectivităţii naţionale, nici în acela al naţiunii, ci în folosul unei caste politico-financiare de bancheri şi agenţi electorali.

  În sfârşit, ultima binefacere pentru individ. Democraţia masonică, printr-o perfidie neasemuită se transformă în apostol al păcii pe