deprinsese toată naţia, pe care-şi dorea s-o deprindă cel mai temeinic. La un moment mi s-a pus un nod în gât, poate pentru că filmul fusese turnat într-o vilă de pe Bosfor şi-mi deştepta amintiri legate de vara şi de toamna trecute. În larg, către Dragos, un vapor alb, strălucitor, înainta încet către luminile radioase purtând oamenii fericiţi, care-şi petreceau vara pe Insule. Mi-am aprins o ţigară, m-am aşezat picior peste picior şi am contemplat stelele, uimit de frumuseţea lumii. Am simţit că ceea ce mă făcea să devin sentimental la acel film, în ciuda vulgarităţii lui, era prezenţa spectatorilor cufundaţi în tăcere, la ora aceea târzie din noapte. Dacă m-aş fi aflat acasă, singur în faţa televizorului, filmul nu m-ar fi impresionat în asemenea măsură, iar dacă m-aş fi aflat alături de mama, nu l-aş fi putut urmări până la capăt.

Îmi dădeam seama că, stând alături de Füsun, între spectatori şi mine se născuse un simţământ de fraternitate.

         Când s-a terminat filmul şi s-au aprins luminile, am împărtăşit tăcerea părinţilor care-şi purtau copiii adormiţi în braţe şi n-am întrerupt-o nici măcar pe drumul de întoarcere. Cum Füsun aţipise pe bancheta din spate a maşinii, cu capul sprijinit de pieptul soţului ei, am fumat, contemplând străzile întunecate, atelierele, bidonvilurile, tinerii care scriau sloganuri de stânga pe ziduri, copacii care păreau şi mai bătrâni în beznă, haitele de câini fără stăpân şi ceainăriile în aer liber care tocmai se închideau şi nu m-am întors nici o clipă să-1 privesc pe Feridun, care-mi vorbea aproape în şoaptă, plin de optimism, despre aspectele cele mai însem-

nate, demne de a fi cunoscute, ale filmului pe care tocmai îl văzusem.

         Într~o seară caldă, am văzut, stând sub duzii de la cinematograful Mătasea Nouă, aflat într-o grădină lungă şi îngustă, înghesuită între străzile dosnice din Nişantaşi şi bidonvilurile din vecinătatea Palatului de vară Ihlamur, melodramele Suferinţa din dragoste nu se sfârşeşte decât odată cu moartea şi Ascultaţi ţipătul inimii, în care juca vedeta-copil Papatya 1. Când Feridun mi-a spus, între cele două filme, în vreme ce beam suc din sticle, că secătura cu

Mustața în furculiţă care juca rolul contabilului necinstit din primul film era prieten cu el şi că era gata să joace un rol similar şi în filmul pe care urma să-l turnăm noi, mi-am dat

seama că avea să-mi fie foarte greu să pătrund în lumea cinematografică de la Yeşilcam, doar pentru a fi aproape de Füsun.

         În aceeaşi clipă am băgat de seamă, orientându-mă după unul dintre balcoanele unei vechi clădiri de lemn, orientat spre grădina cinematografului, a cărui uşă era mascată de o

draperie neagră, că acolo se afla una dintre cele două case de randevu clandestine, de lux, care funcţionau pe străzile dosnice din Nişantaşi. Faptul că, în nopţile de vară, țipetele de extaz al domnilor bogaţi care făceau amor cu fetele se combinau cu muzica din filme, cu zăngănitul săbiilor şi cu răcnetele actorilor care urlau, când îşi redobândeau vederea după ce fuseseră atinşi de orbire, ,,văd, văd l“, constituia un permanent subiect de glumă printre locatarele casei. Poznaşele fete în fuste mini, care-şi făceau veacul în sala de aşteptare a clienţilor, unde se găsea cândva salonul unui vestit negustor evreu, urcau la etaj ori de câte ori le cuprindea plictiseala şi se uitau la filme din balconul unei încăperi goale aflate în spatele casei.

         Balcoanele micului cinematograf Grădina Steaua, din Şehzadebaşi, care erau amplasate pe trei laturi, la fel ca

    1. Muşeţel (tr.).

lojele de la Scala, şi care gemeau de lume, erau atât de aproape de spectatori, încât la filmul de familie Dragostea şi mândria mea, unii dintre noi au ajuns să confunde o ceartă izbucnită la unul dintre balcoane, la puţin timp după ce tatăl cel bogat îşi certa fiul (,,Dacă te-nsori cu drăguţa aia de vânzătoare, te dezmoştenesc şi mă lepăd de tine !“), cu cearta din film. În grădina cinematografului de vară Floare de Vară, aflată în Karagümrük, în imediata vecinătate a cinematografului de iarnă Floarea, am urmărit filmul Covrigăreasa, al cărui scenariu fusese scris de Feridun Bey, care ne spusese că era vorba de o nouă adaptare după romanul Lumină în amurg de Xavier de Montépin. De data aceasta, rolul principal nu mai era interpretat de Türkan Şoray, ci de Fatma Girik, iar un tată de familie gras şi bine făcut de la balcon, care

încinsese o masă stropită cu rachiu chiar deasupra noastră şi se cinstea cu familia, îşi exprima mereu nemulțumirea faţă de această situaţie, spunând, nici una, nici două, „aşa ar fi jucat Türkan ? dă-i bice, soro, dă-i bice, că nu ţi-a ieşit !“. Pentru că văzuse pelicula şi cu o seară înainte, bărbatul de la balcon le-a dezvăluit, dispreţuitor, celor din cinematograf, urlând cât îl ţinea gura, ceea ce urma să se petreacă, iar o parte dintre spectatori, care spuneau mereu ,,ssst, taci, să urmărim filmul !“, s-au luat la harță cu el, aşa încât filmul a fost terfelit şi mai tare. M-a durut inima să văd că Füsun se vâra în soţul ei, socotind că toate aceste lucruri îi stârneau

amărăciune.

         Pe drumul de întoarcere, nu doream s-o văd pe Füsun sprijinindu-şi capul de umărul sau de pieptul soţului ei ori prinzându-l de mână în timp ce picotea pe bancheta din spate sau în timp ce mai adăuga vreun cuvânt la conversaţia care se-ncingea în maşină. Pe când maşina condusă încet, cu grijă de Çetin înainta în noaptea umedă şi caldă de vară şi se auzeau ţârâind greierii, trăgeam în piept mirosul de caprifoi, de rugină şi praf al străzilor dosnice, care pătrundea pe fereastra pe jumătate deschisă, şi contemplam intunericul. Când simţeam însă, în timp ce ne uitam la vreun film, că cei doi soţi se strângeau unul în altul, aşa cum s-a întâmplat, de pildă, la Cinematograful cu Smochini din Bakirköy, în timp ce urmăream două filme polițiste inspirate de filmele americane şi de străzile din Istanbul, mă cuprindea brusc disperarea. Alteori amuţeam îndurerat, asemenea severului personaj masculin din filmul Între două focuri, care-şi reprima suferinţa. Uneori mă gândeam că Füsun îşi