— Am crezut că ai murit, a spus ea cu o duritate care a tăiat aerul dintre ei ca un cuţit.

Ollie a lăsat capul în jos.

Susan nu era în stare să se uite în ochii lui, aşa că şi-a fixat privirea pe o zgârietură adâncă de pe masă.

— Am citit de curând un articol în ziar, a spus Ollie pentru a sparge tăcerea. Am vorbit cu Lydia şi Niles Googins. Ei mi-au spus unde să te caut.

Susan s-a silit să ia o gură de ceai, fierbinte şi amar.

— Era mai bine să suni la telefon.

Ollie şi-a dres glasul.

— Mi-a fost teamă că n-o să vrei să ne vedem.

Susan a pus un cub de zahăr în ceai. L-a amestecat. Linguriţa s-a lovit de ceaşcă cu un clinchet.

Ollie a aruncat o privire în jur, apoi a arătat spre o fotografie înrămată de pe perete.

— Ai tăi?

Fără să se uite, Susan a spus:

— Fiica mea, Clover, şi nepoţii... Evie şi Hugh.

— Sunt frumoşi, a spus el, apoi a mai remarcat o fotografie. Soţul tău?

Susan a încuviinţat din cap, simţind o gheară în stomac.

— Duncan, la petrecerea de pensionare, a spus ea. S-a prăpădit acum cinci ani.

— Îmi pare rău, a spus el şi a luat ceaşca în mâini. Ai dus-o bine?

Susan a ridicat privirea. Şi-a încrucişat braţele şi a dat din cap că da.

— Mă bucur să aud asta, a spus el.

Neştiind cum să-i răspundă, Susan l-a întrebat:

— Ai copii?

— Nu, din păcate.

— Căsătorit?

— O dată, a spus el, făcând o pauză. Anna a murit de leucemie în ’52.

— Îmi pare rău.

— E mult timp de-atunci.

Susan a înghiţit.

— Nu te-ai recăsătorit?

Ollie a clătinat din cap.

— Unde locuieşti acum?

— Portland, a spus el, şi a luat o înghiţitură de ceai. În Maine.

Oliver de Maine, a auzit ea în gând glasul lui Bertie.

— M-am retras acolo după ce am lucrat în Boston, la o linie aeriană regională.

— Aşadar ai reuşit până la urmă să ajungi pilot.

Ollie a dat din cap.

În mintea lui Susan roiau întrebările. Şi-a făcut de lucru cu linguriţa. Copleşită de emoţii, s-a ridicat în picioare şi a turnat în chiuvetă ceaiul din ceaşcă. Cu spatele la el, a reuşit să rostească întrebarea care îi stătuse pe buze din clipa în care l-a văzut.

— Cum de-ai putut să mă laşi să cred că eşti mort? În toţi aceşti cincizeci de ani, nu ţi-ai făcut timp să mă suni sau să-mi scrii câteva rânduri?

Ollie a dat să vorbească, dar ea l-a întrerupt.

— Ce s-a întâmplat? a întrebat Susan, sprijinindu-se de marginea chiuvetei, pentru a mai uşura din durerea ce îi cuprindea genunchii.

Ollie a tras adânc aer în piept şi a spus, ca pentru sine:

— De unde să încep?

— Cu începutul?

Ollie şi-a trecut o mână prin păr. După o scurtă tăcere, a spus:

— În iarna lui 1940 am încercat să ieşim din Franţa. Când am trecut munţii Pirinei, ne-am întâlnit cu o patrulă de nemţi. Călăuza noastră, Lucien, şi locotenentul Boar au fost ucişi.

Şi-a frecat braţul.

— Eu am fost împuşcat pe când încercam să trec un râu în Spania, a continuat el.

Susan s-a întors.

Ollie a închis ochii, căutând printre amintiri.

— Doi băieţi m-au salvat de la înec. M-au smuls din apă şi m-au înfăşurat în hainele lor, altfel, muream de frig. În loc să mă predea grănicerilor, m-au ascuns într-o mănăstire. Am rămas acolo două luni, până mi-am revenit.

— Şi te-ai dus în Statele Unite?

Ollie a clătinat din cap.

— În Marea Britanie.

Susan a simţit că i se usucă gura.

— Cu ajutorul călugărilor am ajuns în Portugalia, după care m-am îmbarcat pe un vapor. Am venit la Epping în iunie 1941.

Susan şi-a dus mâna la gură.

Ollie s-a uitat în jur.

— Am găsit casa distrusă.

Susan şi-a amintit de bombardament. Într-o străfulgerare, l-a văzut pe bunicul sub mormanul de moloz.

— Bertie a fost ucis.

— Îmi pare atât de rău, Susan... Bertie a fost un om minunat, a mai zis el, plimbându-şi degetul pe marginea ceştii. Nici nu pot să-mi imaginez prin ce-ai trecut atunci.

Susan s-a apropiat de masă şi s-a aşezat lângă el.

Ollie şi-a dres glasul.

— M-am dus apoi la Church Fenton. M-au primit în escadrila „Vulturul“. După Blitz57, aviaţia militară căuta cu disperare piloţi voluntari – chiar şi un pilor utilitar american era bun pentru ei, dacă putea să-şi ridice braţul suficient de mult încât să treacă proba fizică. Am zburat pe un Hurricane până după bombardamentul japonezilor de la Pearl Harbour. Când Statele Unite au intrat în război, m-au transferat la aviaţia americană.

57. Prescurtare a cuvântului Blitzkrieg (război-fulger). Aici, bombardamentele germane intense asupra Marii Britanii.

— De ce nu m-ai căutat? a întrebat Susan. Lăsasem vorbă la vecini că plec la Northampton.

Ollie a dus încet mâna la buzunarul jachetei şi a scos o cărticică. Avea coperte rupte şi urme uscate de apă.

Susan a făcut ochii mari când a recunoscut cartea de coduri a tatălui său.

Ollie a ridicat coperta. Înăuntru, bucăţele zdrenţuite de hârtie, presate ca nişte flori într-un ierbar. A luat-o pe prima şi i-a întins-o lui Susan.

— Ultimul mesaj pe care l-am primit de la Ducesa.

Susan s-a cutremurat când a auzit numele porumbiţei sale. Şi-a luat ochelarii şi a văzut imediat că nu era scrisul ei. Şi nici nu era încifrat. Mâinile au început să-i tremure în timp ce citea.

Cu durere, îmi fac datoria de a raporta moartea lui