Cărți «Patul Lui Procust descarca cartea online PDF 📖». Rezumatul cărții:
În asemenea condiţiuni, consiliul de administraţie a hotărât a se începe tratative pentru cumpărarea fabricilor „Astra” din Arad şi „Romloc” din Braşov, pentru lichidarea acestor contracte, în baza ofertei prezentate în acest sens.
Printr-o comisiune compusă din trei membri ai consiliului de administraţie, un subdirector general şi un delegat al contenciosului, s-a ajuns la înţelegerea ca aceste fabrici să fie cumpărate pentru suma de 360 milioane lei, iar ca rezultat al tratativelor uşor se poate vedea că e mai avantajos să plătim 360 milioane lei şi să dobândim în proprietate cele două fabrici cu toate instalaţiunile lor decât să plătim 382 milioane lei fără a repara nimic, fiind obligaţi să respectăm clauzele contractului.
Menţionăm că şi suma de 360 milioane lei se va plăti tot din cotele anuale ce se înscriu în buget pentru reparaţiunile materialului rulant în fabricile particulare, modalitatea de plată a acestei sume globale fiind următoarea: 120 milioane lei se va plăti fabricilor „Astra” şi „Romloc” din cota bugetară a anului 1932; 120 milioane lei din cota anului 1933 plătibilă în patru rate, iar restul de 120 milioane lei sunt datorii ale celor două fabrici către Banca Naţională, sume pe care Calea Ferată le va lichida ulterior cu aceasta bancă.
Consiliul de administraţie, prezidat de d-l ministru al Comunicaţiilor, a aprobat tranzacţia în forma propusă de acea comisie specială 18 august 1932 (procesul-verbal nr. 35), iar tot dosarul s-a înaintat Ministerului de Comunicaţii, care urmează a supune chestiunea aprobării Consiliului de Miniştri. În felul acesta, se face o serioasă degrevare a bugetului Căilor Ferate, iar administraţia intră în stăpânirea a două importante fabrici, care vor completa nevoile de reparaţii ale Căilor Ferate în cele mai bune condiţiuni.
Primiţi, vă rog, domnule director, încredinţarea distinsei mele stime.
Director general C. F. R.
General de divizie M. IONESCU.
N. B. Publicăm această întâmpinare primită prea târziu, rezervându-ne dreptul să revenim în numărul de mâine cu comentarii, din care se va vedea că autorul acestei nemernicii este tot faimosul M., pe care regimul de azi l-a mai cocoţat şi delegat la Societatea Naţiunilor.
21 Da, spiritual şi abil, câtă vreme nu intrase în marile afaceri, care nu numai că îl amuţiseră, dar îl şi demascaseră. Evoluţia aceasta de la spiritual (aparent) la veros e normală la politicienii români.
22 Succesul lui Gheorghidiu a fost într-adevăr remarcabil. Dacă într-unele gazete, atât interpelarea, cât şi răspunsul n-au luat decât abia câteva rânduri mai mult decât o comunicare despre un pod rupt („d-l Gheorghidiu în chestie personală”), Viitorul şi gazetele cu tendinţe liberale au publicat coloane întregi. Veacul avea fireşte titlul pe o întreagă pagină. Spulberarea unui sistem de calomnii. Şi în cuprinsul paginii, numeroase subtitluri, pe câte două sau trei coloane. Evident că nu e locul să-l redăm aci în întregime, deşi ni se pare caracteristic şi pentru personaje, şi pentru viaţa politică, şi pentru modul în care statul românesc e servit. Iată totuşi câteva fraze şi momente de la început şi altele de la sfârşit: „Domnule preşedinte, domnilor deputaţi, Onoratul meu coleg de Galaţi a pus domnului ministru al Industriei şi Comerţului câteva întrebări care denotă la domnia-sa o curiozitate de invidiat aproape, căci psihologia ne învaţă, domnilor, că această însuşire e caracteristică inteligenţelor dezvoltate. Peştii, de pildă, s-a dovedit ştiinţificeşte, nu manifestă în nici o împrejurare nici un soi de curiozitate. (Mare ilaritate.)”
Ilaritatea era provocată nu atât de calitatea spiritului cât de agresivitatea aluziei. Căci, chiar în ajun, Veacul publicase nişte scrisori din care reieşea că interpelatonil fusese în tinereţe întreţinut de o femeie, pe care azi nici măcar nu mai vrea s-o recunoască, deşi era, biata, în mizerie.
„Nemulţumit cu răspunsul care i s-a dat, a dezvoltat în faţa d-voastră o lungă interpelare, dovedind, cum s-ar zice, grai excesiv (ilaritate), dar, după cum vă vom dovedi, în detrimentul şi al său propriu. Şi al intereselor ţării, şi – îngăduiţi-mi s-o spun – şi al bunului-simţ.
Mi-a făcut onoarea unui capitol întreg din romanul d-sale, atât de specializat în romane. (Ilaritate.) Domnilor, nu mă supără că am devenit erou de roman, dimpotrivă, aceasta mă flatează – socot însă că şi prin caracterul meu, prin gesturile mele, prin coloritul şi prin pitorescul meu natural, înfăţişez destule note pentru un roman, şi că nu e necesar ca fantezia fără scrupule a unui autor prost să-mi atribuie altele care dovedesc cel mult un spirit sărac de invenţie, bineînţeles atunci când nu e în beneficiu propriu. (Ilaritate.)
Trec, domnilor, peste nota naivă, de soi mahalagesc, că aş fi miliardar. Averea mea e mult mai modestă, din păcate, şi nu eu, de pildă, aş fi împotriva unui proiect de lege care ar pretinde justificarea averilor. (Aplauze.)
Domnilor, am fost acuzat că am lovit în interesele ţării, eu, care totuşi am putut pune la dispoziţia apărării naţionale o fabrică de muniţii şi pentru reparat materialul de război, în campaniile pentru eliberarea Ardealului, pentru care actualul prim-ministru mi-a adus mulţumirile sale. Sunt acuzat eu, care în vremea neutralităţii, cu două luni înainte de începerea ostilităţilor, am izbutit să smulg Germaniei douăzeci şi cinci de vagoane de aramă, care s-au transformat în obuze întoarse împotriva năvălitorului. (Aplauze puternice.)
O voce ironică: Dând în schimb o sută de vagoane de grâu.
— Nu ştiu de unde a venit întreruperea, dar bănuiesc că e a unui om de onoare şi de conştiinţă, fi întreb deci loial: „Crede domnia-sa sincer că a fost o faptă rea acest schimb care sporea cât de puţin mijloacele de luptă, aşa de puţine, ale unei armate
