După război aceeaşi grijă pentru stat şi neam, înscrisă în tradiţia partidului nostru, m-a făcut să iau o serie de iniţiative, toate menite să sporească mijloacele de apărare ale ţării. Că mă lovesc de critici cu atât mai îndârjite cu cât sunt mai nedrepte? Nu trebuie să ne sperie aceasta. Nimeni nu aruncă cu pietre decât în pomii cu rod. De altfel, domnilor, partidul liberal e obicinuit cu astfel de atacuri. Îngăduiţi-mi să amintesc, domnilor, un mic episod din trecutul nostru. (E supărătoare această repetare a unor cuvinte, dar e cu totul obicinuită în oratoria parlamentară, ca un tic, care probabil înlesneşte ritmul gândirii, sau respiraţia. De obicei, la corectură, oratorul o suprimă, dar Gheorghidiu n-a făcut-o – N. R.) Domnilor, s-a dus împotriva partidului nostru şi îndeosebi împotriva actualului preşedinte al Consiliului una dintre cele mai sălbatice campanii, s-au ridicat cele mai deşănţate acuzaţii de necinste împotriva unui om despre a cărui onestitate azi nu e nimeni în cuprinsul României Mari, oricât de adversar, să se mai îndoiască.

  De ce era denunţat, de ce trebuia înfierat cu „fierul roşu” primarul Vintilă Brătianu? (Aplauze puternice.) Pentru că dăruise acestei capitale tramvaiele electrice. (Aplauze puternice.) Mai e cineva azi să nu-şi dea seama ce binefacere a fost pentru această capitală minată de război, ca să se găsească, după încheierea păcii, măcar cu o reţea de tramvaie, în locul ruşinoaselor cotigi cu un cal care îi străbăteau străzile. Asta a fost una din crimele partidului liberal. (Aplauze prelungite.) „

  Abilitatea lui Gheorghidiu de a trage în rândul atacaţilor cu el pe Vintilă Brătianu, pe o chestie care a produs la timpul ei dezbateri atât de pătimaşe, a fost incontestabil dintre cele mai reale şi mai pline de efect, mai ales că reportajul indica în fruntea miniştrilor prezenţI. Pe şeful guvernului. Interpelatorul produsese liste întregi de cifre şi rapoarte, care dovedeau că fabrica de muniţii al cărei preşedinte de consiliu de administraţie era Nae Gheorghidiu, şi acea de avioane, al cărei administrator delegat era, nu produc decât foarte puţin, de calitate inferioară şi mult mai scump decât am putea obţine din străinătate.

  Timp de 3 ore Gheorghidiu a citit alte cifre şi rapoarte din care rezulta că fabricile produc, că produsele sunt de o calitate excepţională şi că nu sunt deloc mai scumpe decât cele străine, dimpotrivă. Şi ca o concluzie.

  „Dar eu vă întreb altceva. Domnilor. Poate fi prea scumpă o industrie naţională, care ne-ar permite în caz de război să fabricăm avioanele şi armamentul de campanie în ţară, în loc să mai aşteptăm, aşa ca în 1917, ca ele să ne sosească prin Dardanelele închise sau prin Arhanghelskul îngheţat – adică să nu ne sosească, aşa cum nu ne-au sosit? (Aplauze îndelungate pe băncile majorităţii.)

  Domnilor, dacă m-au îndurerat atacurile primite în ceea ce priveşte persoana mea, m-au revoltat cele aduse împotriva intereselor ţării.

  Domnilor, ştiu care-c gândul nemărturisit al celor ce mă atacă, dar nenorociri se pot întâmpla oricărei familii. Sublocotenentul în rezervă Ştefan Gheorghidiu şi-a găsit pedeapsa în fundul ocnei. Şi nimeni dintre noi, dintre cei de acelaşi sânge cu el, n-a făcut vreodată cel mai mic demers ca pedeapsa să nu fie executată până la ultima ei literă. Găsesc că este însă o neiertată lipsă de scrupule să fie atacat, fie şi numai prin aluzii perfide, unchiul care a contribuit la înarmarea armatei române, pentru vina nepotului care a trădat această armată. (Vii aplauze.)

  Domnilor, am fost atacat cum puţini oameni din ţara românească au fost. Puţin îmi pasă când ştiu că acţiunea mea e spre folosul obştesc. Nici n-am căutat să răspund vreodată insultelor, care, recunosc, au devenit, nestânjenite, avalanşe. În ziua însă în care calomnii de cafenea şi de club cu cagnotă (aplauze vii) au ajuns până la tribuna Parlamentului, aduse de un om fără răspundere, atunci din respect pentru această adunare m-am simţit obligat să lămuresc acest caz, chiar cu riscul de a-i răpi din preţiosu-i timp (aplauze prelungite), nu fără speranţa că asemenea uşuratice acuzaţii nu vor mai fi formulate aci împotriva nimănui. (Aplauze puternice, repetate.) „

  Din pricină că nici o gazetă nu mai îndrăznea, nu să-l atace, dar nici măcar să comenteze atacurile altora, succesul lui Gheorghidiu s-a prelungit şi în săptămânile următoare în cercurile politice. A dat câteva zile impresia că e un neînţeles, un nedreptăţit, un element de sprijin al statului, calomniat. „Orice-ai zice, îmi spunea un fost ministru, într-o seară, la teatru, dar statele nu se creează şi nu durează prin oameni ca Ştefan Gheorghidiu, ca George Ladima (cred că ar fi adăugat şi pe Fred Vasilescu, dacă l-ar fi cunoscut), ci prin contribuţii pozitive ca Nae Gheorghidiu. Pentru un stat e mult preferabil un constructor, chiar veros, unui individualist oricât de strălucit, dar dizolvant. Nae Gheorghidiu a apărut-asta e impresia mea – într-o altă lumină Camerei, a izbutit să schimbe punctul de vedere, a convins. Şi asta a fost cauza succesului lui, care a fost realmente foarte mare, şi impresia unanimă e că va fi rechemat pe viitor în orice guvern liberal.”

  Adevărul e că s-a vorbit din nou, după ce înainte se ceruse atât de stăruitor, „epuraţia partidului”, de oamenii de afaceri şi de reintroducerea în minister a unor elemente „constructive” ca „deputatul de Oraviţa”.

  23 Avram Imbroane (1880-1938), cunoscut de Camil Petrescu în perioada când politicianul era redactor şef al ziarului Banatul (1919), transformat în Banatul românesc şi scos la Timişoara. Stabilit la Bucureşti, a colaborat cu articole politice la Epoca, Universul, Adevărul Un timp a fost membru al partidului averescan, după care s a înscris în partidul naţional liberal şi a fost ales deputat în 1927 şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor (1931) (N. Ed.).

  24 Această reputaţie de prost şi incult, de care se bucura Fred Vasilescu „Lumânăraru”, era una dintre cele mai false din câte se pot închipui. Am vorbit eu cu el