scoase un morman de cravate şi unul de fotografii. Cravatele le aruncă pe toate în jurul gâtului lui Felix, care însă n-avu vreme să le admire, fiindcă Otilia îi trecea, una câte una, fotografiile, în care erau fixate momentele mai tipice ale petrecerii ei în Franţa. Curios, Pascalopol lipsea sistematic din aceste scene, ceea ce se explică, spunea Otilia, prin faptul că fotograful era chiar Pascalopol. Bucuria intimităţii le fu tulburată de apariţia lui Stănică.

  — Ei, zise el triumfător lui Felix, nu ţi-am spus eu că are să se întâmple ceva extraordinar în curând? He, hei, Stănică e totdeauna bine informat. Ştiţi c-am făcut pe detectivul. L-am găsit pe Titi.

  — Unde e?

  — E acasă, îl tratează soacră-mea cu zeamă de lămâie. Stănică povesti scurta odisee a lui Titi. Nu fusese decât o banală escapadă. Titi se întâlnise cu Sohaţchi, care îl bătuse pe umeri amical şi-i făcuse teoria obiectivităţii. Între ei, zise el, nu putea fi nici un conflict. Ce fusese între Titi şi soră-sa, nu-l interesa. Sunt lucruri care se întâmplă des, fără ca prin asta să se rupă legăturile dintre prieteni. Ei, în definitiv, n-aveau decât păreri bune despre el, şi chiar Ana, „pe onoarea mea”, a regretat că s-au certat. Cum? Un bărbat cu o femeie, care au trăit împreună o vreme, trebuie să-şi scoată ochii? Sohaţchi reînvie amintirile de şcoală, ce plăceau atât de mult lui Titi, îl trată cu vin şi-l ameţi atât de bine, încât îl duse acasă la ei, la fostul lui cămin. Acolo, culmea, dădu ochii chiar cu Ana, care îl primi foarte jovial. Era măritată din nou, dar soţul avea casă în oraş. Acum avea să vină şi el aici s-o ia. Titi se sperie, însă toţi îl asigurară că nu e nimic, că, dimpotrivă, noul soţ zisese: cum se face că nu cunosc eu pe domnul Tulea, fostul tău bărbat? Aş fi onorat, am auzit că e pictor de seamă şi băiat de familie bună. Ana merse până acolo încât, în grabă, oferi lui Titi câteva mici atenţii de ordin erotic, de care acesta era atât de lipsit de multă vreme. Veni şi soţul, se arătă încântat şi generos, comandă de băut, se scandaliză la ideea ca Titi să plece aşa de repede şi, când după o noapte de băutură, constatară că s-a făcut ora patru dimineaţa, toţi sfătuiră pe Titi să rămână până se face bine ziuă. Soţul dispăru, şi Titi avu, pentru două ore, iluzia că este iar căsătorit. Ce urmărea Ana? Stănică pretindea că sunt la mijloc planuri infernale. În fond, se pare că nu era nimic altceva decât o lipsă de ţinută morală, de mică burghezie, amestecată şi cu speranţa ascunsă de a trage un mic folos. După ce se despărţise de Titi, Ana începuse să se slujească de amintirea lui ca de o distincţie. Fiindcă auzise vorbindu-se de Otilia, de moş Costache şi de ceilalţi cu nuanţă de respect burghez, se simţi datoare să explice lumii că-i cunoaşte, doar a fost căsătorită cu domnul Tulea, dar a fost nevoită să se despartă prin bună înţelegere, fiind interese mari de moştenire, care nu se pot spune. Ana inventă fel de fel de absurdităţi în privinţa asta. Noul soţ, care era un om de aceeaşi mentalitate, îi bătea în strună. Erau toţi oameni pentru care orice cunoştinţă era preţioasă, fiindcă poţi să te lauzi c-o ai, şi a căror unică petrecere în viaţă era de a vizita azi pe unul, mâine pe altul. Sohaţchi ar fi socotit cunoştinţă şi pe acela cu care s-ar fi bătut, după terminarea conflictului, atâta sociabilitate era în el. Odată, călcat pe picior, înjurase pe drum pe un individ, care răspunsese şi el cu multă culoare argotică. Sohaţchi uită incidentul, dar ţinu minte figura, şi într-o zi apucă pe individ de braţ, vorbi cu el, îl invită într-o bodegă mirându-se mereu de unde-l cunoaşte. Chestiunea se lămuri, dar rivalii efemeri rămaseră prieteni. Familia Sohaţchi era, cu toate ridicările prin profesii, încă de structură mahalagească, recalcitrantă la răceala protocolară, încât e foarte cu putinţă ca numai acesta să fi fost tot misterul reţinerii lui Titi. Însă Aglae, puţin complicată sufleteşte, dar cu purtări de familie veche, fu implacabilă. Pe Titi nu-l învinovăţi deloc că acceptase invitaţia, ci blestemă pe Ana şi toată stirpea ei c-au îndrăznit să ameţească un băiat slab, scăpat de sub ochii „mamei lui”. Îl sui pe Titi care, în fond, satisfăcut fiziologiceşte, se simţea bine, în pat, îi puse în jurul capului felii de cartof, îi dădu tisane şi-i recomandă ca, altă dată, să fie mai prudent. Aglae luase în stăpânire desăvârşită pe Titi, având aerul de a spune că, fără ea, Titi e un nefericit.

  Otilia râse şi întrebă ce fac ceilalţi. Stănică îi comunică cum că toţi o iubesc superlativ şi regretă c-au jignit-o, şi mai ales îi transmise dorinţa Aurichii de a o vedea. Otilia n-avea nici un fel de fiere şi uita repede răutăţile altora. Consultă din ochi pe Felix şi zise că niciodată n-a fost supărată, ceea ce determină pe preagrăbitul Stănică să dispară numaidecât şi s-o aducă pe Aurica. Toată extraordinara revoluţie sufletească a lui Felix, la apariţia ca din vis a Otiliei, începu să fie amărâtă de aceste întrevederi, care îi răpeau ceva din drepturile lui. Otilia intui nemulţumirea lui Felix şi-l mângâie repede şi pe furiş pe o mână, în sensul că de el va avea ea grijă mai târziu. Aurica intră în odaie aproape umilită, sărută pe Otilia pe amândoi obrajii şi păru să nu mai aibă nimic din răutatea ei. Slăbise şi mai tare, gropi mari, vinete îi înconjurau ochii, şi era o mizerie s-o vezi vopsită violent pe faţă, ca să pară tânără. Otilia fu pe loc înduioşată şi, fiindcă simţea lipsa până şi a răului dacă se obişnuise cu el, revederea verişoarei o bucură. Îi mulţumi de cartea poştală şi de scrisoare, făcând-o să-şi lase capul în jos, şi atunci Stănică şi Felix îşi dădură seama că Aurica scrisese pe