Martha, cunoscută acolo, cu un loc definit în conglomeratul de consacrați și admiratori. Îngrijorarea mea abia debuta. Eu nu puteam lua parte la serbări, în prima lor fază, cu un caracter de deschidere și publicitate, se impunea să apar în miezul lor. Imagini idilice se plimbau prin mintea mea, eu și Martha la braț, traversînd saloanele, eu și Martha la masa de onoare, poetul, în genunchi, teatral, declamînd în cinstea sărbătoritei, toate răsfrîngîndu‑se, într‑o irizare feerică, asupra mea. Luciditatea însă, ca de obicei, roase cîte puțin exaltarea, reducînd înscenarea ce se pregătea la proporțiile ei reale.

Uraganul pregătirilor doborî în cale piedicile și absorbi pe toți cei întîlniți. În chip bizar, vechea devastare, din epoca Bibliotecilor Gabură, nu‑i afectase pe orășeni, le ocolise memoria, sau ei se încăpățînau să respingă ceea ce nu le putuse aparține, ceea ce le scăpase din mîini: propria lor revoltă. Acum își datau actele numai în funcție de serbări, și le subordonau acestora, orice altceva trecea pe planul doi sau dispărea, pur și simplu. Parcă venind direct din camera de piatră, spiritualizată de suferință, cu un cortegiu de camarazi, apăru Kitty și‑i spuse Relei că prostiile care se pregăteau erau jalnice și dacă se mai tolerau serviciile unui poet jigărit riscau, și ea și Gabură, să‑și adune reputația din țărînă. Ca în zilele ei bune, secondată de inși temerari, Kitty înlătură, cu de la sine putere, partea din pregătiri care ținea de fastul propriu-zis, apoi se arătă satisfăcută, în grupul ei, că‑i dăduse la o parte pe învechiții lipiți de casa Gabură ca niște licheni. Viața aparține generației în blugi, fetelor masculinizate și băieților șmecheri. Arta însăși este o șmecherie subțire, trebuie să ai însă chei aurite pentru ea. Pe Gabură nu‑l clătină vîntul înnoitor adus de Kitty și desculții ei. Practica serbărilor permitea triumful îndrăzneților și, într‑o bună măsură, reușita își trăgea seva de aici. „Pe noi, înnoitorii, nimeni nu ne vrea, așa că ne cucerim singuri teritoriile“, zisese Kitty. Serbările reprezentau un asemenea teritoriu nesperat. Kitty nu trată direct cu Gabură, „mă obosește mintea lui, geniul său de car cu boi“, ci o expediase pe Anca Demetrescu, adeptă surprinzătoare pentru mine a grupului lui Kitty, pestriț, în război cu dogmele, înfometat, subjugat de frumuseți nesigure pentru ceilalți. Anca adoptase însă comportamentul lor, cu blugii țipători și avea, după cîte urma să deduc, aceeași proveniență, ea însăși animase, doar cu puțină vreme înainte, un grup asemănător, ca abia după aceea să opteze pentru prietenele ei libere în purtări, însă pe seama cărora nimic tulbure nu circula. În ținută sportivă, Anca, mult avantajată, toate strînse pe corp și reliefîndu‑i armonia, își pierduse aroganța feminină și modul ei atașant cîștigase, ceea ce o făcu pe Reia să se declare cucerită și s‑o țină pe lîngă ea. Prietenele Ancăi pîndeau pe undeva prin apropiere, îmi ziceam, nu se putea ca tocmai Kitty să nu remarce utilitatea lor în concertul unei petreceri atît de întinse, unde geniul unor astfel de femei era chemat să anihileze asperitățile, să dizolve orice nemulțumiri și să poarte victorioase trena bunei dispoziții. Kitty, acum o frumusețe unanim acceptată, în linia Elenelor din familia ei, avea aerul poruncitor al prințeselor, insistența unei priviri punea în mișcare, fără cuvinte, mecanisme drastice de organizare, exersate probabil anterior, altfel funcționarea lor ireproșabilă rămînînd fără origine precisă. Kitty, care înainte trăgea pe ea o bluză băiețească, de regulă cu nasturii săriți, obligînd‑o s‑o potrivească mereu pentru a nu umbla dezgolită de tot, la fiecare răsucire se iveau porțiuni de piele mată, arămie, incitantă, enervînd‑o în chip sincer, pentru că nu voia să atragă pe urmele ei cîinii hămesiți, aceeași Kitty era de astă dată cea mai îngrijită din grup, îmbrăcămintea ei, din același depozit cu a celorlalți, căpătase o notă de distincție, observată la militarii purtînd uniforma obligatorie, pe unii lălîie, cîntărind o sută de kilograme, iar pe alții strălucitoare, ajustată, bărbătească. „N‑am suferit de nici o boală, am avut nevoie de un timp să mă precizez, fleacul ăsta pe care îl numiți voi criză de identitate, dar am constatat că nu‑i nimic de schimbat la mine, bună pentru Orient în toate.“ Graba cu care venise Kitty și se instalase în fruntea serbărilor, „n‑am obiceiul să păstrez amintiri incomode, dar prin grajdul ăsta imperial am mai măturat“, te trimitea să vezi ce anume din schimbările petrecute cu ea voia să ascundă, cu prea multă ostentație ținea să fie cea dintotdeauna. O înfuriaseră totuși urmele vechilor treceri prin casa Gabură. Poetul căzu victimă din prima zi. Dreptul său recunoscut de cîntăreț al serbărilor fu nimicit. Fragila Ruxandra Rosetti, despre care aveai impresia că mereu tîrîie în picioare niște papuci de casă, șleampăți și încăpățînați, scăpîndu‑i și iar apucîndu‑i cu vîrful degetelor, îi luă locul. Avea o față înrourată, parcă o smulsese cineva atunci din plînset, și o voce stridentă, nereglată, obligîndu‑te să n‑o întrebi nimic, ca să‑i poți admira tăcerea. Kitty, prin Anca Demetrescu, o impusese fără drept de apel, spre stupoarea necunoscătorilor. Chipul de servitoare al poetei scăpăra, împrăștia scîntei, incendia, cînd își recita poemele, cu duritatea de răzvrătită și de cîntăreață a lucrurilor de nimic din viața noastră, cultiva o poezie din elemente atît de disprețuite, că edificiul ei înfiora prin nefiresc, prin uimitoarea transformare a cozilor de mătură în axe ale nebuloaselor din cerul pe care îl apropia ca pe un tavan și mîzgălea pe el cu inconștiență. Răsturna ordinea firii și te părăsea în mijlocul vîrtejului, toată vremea cît recita îi privea pe cei din față ca pe niște suspecți, vinovați de relele lumii, o privire fixă, cu luciri de cărbune, fără nici o mișcare pe suprafața ei. Kitty mizase pe neputința poetului de a alunga o femeie și apoi Ruxandra Rosetti, cea care își alesese un nume de boieroaică, știa să se încaiere și l‑ar fi luat de păr, din vreme în vreme se bătea, cu un ceremonial ales, în piața publică, or nu se putea ca poetul să nu aibă cunoștință de firea