înlocuitoarei sale. Kitty nu prevăzu însă reacția Ruxandrei Rosetti față de poet: „Puiule, eu te detest cu gingășie, te rog să mă crezi, ți‑a cam căzut gușa, dar încă n‑ai îmbătrînit, sper că mai poți avea copii din flori, regret din suflet că aparții generației anterioare și că trebuie să te demolez, dar uită‑te și tu ce poezie ați scris, ce peltea purtați după voi, ați declarat că detonați energia nucleară din cuvinte, însă în loc să le introduceți în reactoare și să le fisionați, le‑ați așezat pe nicovală și le‑ați bătut cu ciocanul, de ce să vă mire că n‑au ieșit decît niște potcoave? Marea poezie se va scrie în viitor fără cuvinte, numai cu cîteva litere, sau nici atît, cu niște semne. Puiule, eu te iubesc ca pe cel mai dăruit din generația care moare și am să mă îngrijesc să ai o moarte glorioasă, ceea ce pentru posteritate contează enorm. Ca să nu te plictisești pînă atunci, și dacă n‑ai nimic împotrivă, pot fi iubita ta, se va dovedi astfel că legătura între generații există. “ Cum nu vorbea decît de față cu martori — Ruxandra Rosetti iubea publicitatea și avea grijă s‑o întrețină, în special prin faimoasele ei diatribe la adresa poeților din generațiile mai vechi și a femeilor poete din propria ei generație, pe care le ura de moarte, țipînd că știe să facă și ea, inclusiv copii și dragoste, la fel de bine ca ele, referirea fiind cu adresă precisă și vizîndu‑le pe cele adulate, în grațiile tuturor, pentru frumusețea înnăscută și poezia dulce, de intimitate catifelată din cărțile ilustrate bogat și răspîndite în tiraje enorme, în toate poeta răzvrătită vedea o singură cauză: au învățat să‑și etaleze rufăria de corp mai bine decît rimele —și, de data asta, martorii fuseseră destui, poetul și decăderea lui se găseau imediat pe buzele celor ce se vînturau prin casa Gabură și, prin intermediul lor, orașul află că serbările vor impune o mare poetă și vor dărîma o statuie. Kitty interveni însă prompt și recuperă din onoarea poetului ce rămăsese încă neatins. Ruxandra Rosetti mîrîi, dar se supuse, dependența de Kitty o obliga la tăcere. În plus, Anca Demetrescu se atașa poetului, erau văzuți numai împreună, ceea ce vindecă și rănile mai vechi ale acestuia, slăbiciunea pentru Kitty, desconsiderată, găsindu‑și un loc în uitare. Poetul nu o neglijă nici pe Ruxandra Rosetti, care îl intriga, nu atît prin oferta ei (credea în ofertă, cunoscînd antecedente edificatoare), cît prin curajul de a i se opune brusc și a‑l elimina fără drept de apel. „Existența mea fluctuantă este reculegere și mit, războiul pe care mi‑l declară femeile, zicea, mă înalță, sînt vrednic încă de atenția lor. Orice femeie este o sărbătoare și îi este permis să ucidă, să iubească, să‑și taie părul în clipele de deznădejde, să fie fericită. “ Poetul suferea și îi imputa lui Kitty, între intimi, nerecunoștința. „Va dăinui în istoria literaturii prin poemele mele, sînt trist doar pentru că voi culege roadele cînd voi fi floare și vis.“ Pregătirile febrile modelau raporturile între cei prinși de uragan, am observat cît de repede se produceau renunțările și cît de impetuos înainta nerăbdarea, mi‑am zis că nici nu avea cum fi altfel, prea se anunța îndestulător festinul și legăturile celor ce se îndreptau spre el erau încă puternice, micile furtuni fiind sortite să se stingă.

Mă situam la o distanță respectabilă de tărîmul unde se petrecea ofensa poetului și obrăznicia Ruxandrei Rosetti, însăși Kitty nu‑mi trezea deocamdată întrebări prea adînci, mă întrebasem în legătură cu aproape tot ce o privea, nici Anca nu‑mi solicitase decît o ridicare de sprîncene — încotro va merge? mă va ocoli multă vreme? „ficțiunea Martha“ va reveni în preocupările mele și ale ei? —, stăteam legat de țărm, lîngă încercata mea corabie, nu mă avîntam în larg, pentru că îmi lipsea un semn, absenta din palat însăși regina: Martha, adevărata Martha era datoare să mă cheme, prea se încărca întîlnirea noastră, proiectata noastră întîlnire în plină sărbătoare, cu toată greutatea pe umerii noștri, ca să mă mulțumesc cu simpla invitație a lui Gabură. Vom sta sub sulițele a mii de priviri, cine ar fi riscat să nu‑și ia platoșa, să se asigure că nu va fi aruncat sub picioarele cailor? Martha n‑a excelat niciodată prin străduințele de a mă ține la curent cu ce va face, salturile ei la extreme îmi asaltaseră în atîtea rînduri nervii, însă totdeauna pînă azi ne‑am găsit numai noi doi, în penumbră, propagînd vagi ecouri, pe cînd acum acceptasem, și eu și ea, expunerea în piață, deci nu avea cum se sustrage, trebuia, da, trebuia să convină cu mine în prealabil asupra modului de a ne înfățișa și a semnificațiilor ce se vor răspîndi din voia noastră, era un eveniment memorabil, crucial, și a‑l trata cu superficialitate nu putea duce la nimic bun, se va vorbi despre noi, vom fi condamnați și absolviți de vină, vor năvăli invidii oarbe și vor crește exaltări, reprezentam amîndoi repere sensibile, așa că susțineam, pe deplin îndreptățit, să nu cedăm tentațiilor ușoare, avînd datoria să fim acolo o pereche, în consecință Martha nu avea de ales: așteptam mesajul ei și nu mă îndoiam că se află pe drum și că înaintează cu greu, cum este firesc. Respectam rezerva Marthei în amalgamul pregătirilor, eu însumi procedam la fel, dar obligațiile ei față de mine nu intrau în această rezervă. M‑a ademenit la un moment dat ispita să cer Ancăi, amabila mea gazdă de la petrecerile feminine atît de originale și purificate de orice aventură, să se ducă la Martha, am și vorbit cu ea în sensul acesta, șerpuitoarea femeie mi‑a scăpat însă, amînîndu‑mă, într‑un joc neînțeles: urmărea ea însăși să‑mi ofere o surpriză? Asta o trimisese în grupul lui Kitty? Mă convinsesem că adorația ei pentru „marea muzică cum zicea, nu se topise sub avalanșa pregătirilor. „Domnule Armeanu, de fapt sînt serbări în cinstea dumneavoastră, și eu, și Kitty, și Ruxandra Rosetti, ca să