genunchi şi a izbucnit în hohote de râs. A, mamă… minunat… doctore, asta ar fi o chestie de pomină. Dumneavoastră şi cu mine – eu, să-mi aduc terapeutul, cu tot cu canapeaua lui, la masa de joc… băieţii ar vorbi despre asta tot mileniul viitor.

  — Mă bucur că vi se pare atât de amuzant, domnule Merriman. Nu sunt sigur că înţeleg. Poate că ar trebui să-mi explicaţi: care-i planul dumneavoastră?

  — Există o singură soluţie. Trebuie să veniţi cu mine la un cazino, unde se joacă poker profesionist, şi să mă observaţi în timp ce joc. Nimeni n-o să ştie cine suntem. O să mergem incognito.

  — Vreţi să merg cu dumneavoastră la Las Vegas? Să-mi anulez celelalte programări?

  — Uau, doctore. Iar aţi început. Astăzi sunteţi iritabil. E prima oară când vă văd aşa. Cine a spus ceva despre Las Vegas sau anularea a ceva sau a cuiva? E simplu. La douăzeci de minute de aici spre sud, chiar lângă autostrada care duce la aeroport, există un local de primă mână unde se joacă poker şi care se numeşte Avocado Joe’s.

  — Ce vă rog – şi asta-i ultima rugăminte a mea – este să-mi acordaţi o seară din timpul dumneavoastră. Două sau trei ore. Urmăriţi tot ce fac la jocul de poker. La sfârşitul fiecărei mâini vă arăt cărţile, să ştiţi exact ce am în mână. Dumneavoastră mă observaţi: cum mă port când am o mâna bună, când blufez, când trag o anumită carte încercând să obţin o chintă sau o culoare, când sunt servit şi nu-mi pasă ce cărţi sunt întoarse pe masă. Observaţi totul: mâinile mele, gesturile, expresiile faciale, ochii, cum mă joc cu jetoanele, când mă trag de ureche, când mă scarpin la ouă, când mă scobesc în nas, tuşesc, înghit – tot ce fac.

  — Şi aţi spus „ultima rugăminte”? a întrebat Marshal.

  — Da! Misiunea dumneavoastră va lua sfârşit. Restul depinde numai de mine – să reţin ceea ce-mi spuneţi, să studiez şi apoi să mă folosesc de asta pe viitor. Dumneavoastră v-aţi terminat treaba după Avocado Joe’s. În felul acesta aţi face tot ce se poate aştepta din partea unui terapeut.

  — Şi… ăă… putem face un contract în care să fie stipulată înţelegerea noastră? Rotiţele lui Marshal se învârteau. O scrisoare oficială prin care Shelly să-şi exprime satisfacţia ar putea fi salvarea lui. I-ar trimite-o imediat prin fax lui Sunderland.

  — Adică un soi de scrisoare semnată, în care să spun că tratamentul a avut succes?

  — Ceva de genul ăsta, ceva foarte informal, doar între dumneavoastră şi mine, ceva în care să scrie că v-am tratat cu succes, că nu mai aveţi nici un simptom, a zis Marshal.

  Shelly a ezitat, şi rotiţele lui se învârteau.

  — Aş putea fi de acord cu asta, doctore, în schimbul unei scrisori de la dumneavoastră, în care să vă exprimaţi satisfacţia faţă de progresele mele. S-ar putea dovedi folositoare în a obloji câteva răni maritale.

  — OK, daţi-mi voie să recapitulez, a zis Marshal. Mă duc la Avocado Joe’s, stau acolo două ore şi vă observ în timp ce jucaţi. Apoi facem schimb de scrisori şi ne-am încheiat socotelile. De acord? Batem palma? Marshal a întins mâna.

  — Probabil vreo două ore şi jumătate – am nevoie de puţin timp, să vă pregătesc înainte de joc, şi de câteva minute după joc, să-mi faceţi instructajul.

  — Bine. Atunci două ore şi jumătate.

  Cei doi bărbaţi şi-au strâns mâinile.

  — Şi acum, a întrebat Marshal, la ce oră ne întâlnim la Avocado Joe’s?

  — În seara asta? La ora opt? Mâine plec pentru o săptămână la La Costa, cu Willy.

  — Nu pot în seara asta. Am un curs de predat.

  — Nasol, eram nerăbdător să începem. Nu puteţi fenta cursul?

  — Nici nu intră în discuţie. Am promis.

  — OK. Hai să vedem, mă întorc peste o săptămână. Ce spuneţi de vineri într-o săptămână – la ora opt, la Avocado Joe’s? Ne întâlnim la restaurantul de acolo?

  Marshal a încuviinţat din cap. După plecarea lui Shelly, s-a prăbuşit pe scaun şi a simţit cum îl inundă un val de uşurare. Uluitor! Cum de se întâmplase una ca asta? s-a întrebat el. El, unul dintre cei mai buni terapeuţi din lume să se simtă uşurat, să aştepte cu recunoştinţă şi nerăbdare o întâlnire cu un pacient la Avocado Joe’s?

  O ciocănitură în uşă, apoi Shelly a intrat şi s-a aşezat din nou.

  — Am uitat să vă spun ceva, doctore. Regulile nu permit să staţi şi şi observaţi jocul de poker de la Avocado Joe’s. Va trebui să participaţi alături de mine. Uitaţi, v-am adus o carte.

  Shelly i-a înmânat lui Marshal un volum din Texas Hold ‘Em – stilul texan.

  — Floare la ureche, doctore, a spus Shelly ca replică la expresia de oroare de pe chipul lui Marshal. Un joc simplu. Două cu faţa în jos şi cinci cărţi la deschidere. În carte este explicat totul. Vă spun tot ce e nevoie să ştiţi săptămâna viitoare, înainte de a juca. Vă retrageri la fiecare mână – pierdeţi doar deschiderea. Nu-i cine ştie ce.

  — Vorbiţi serios? Trebuie să joc?

  — Ştiţi ce, doctore, vă ajut să vă acoperiţi pierderile. Iar dacă aveţi o mână tare, rămâneţi în joc şi mizaţi şi vă puteţi păstra câştigul. Citiţi mai întâi cartea, şi o să vă explic mai multe când ne vedem. E o afacere bună pentru dumneavoastră.

  Marshal l-a urmărit pe Shelly cu privirea în timp ce acesta ieşea agale din cabinetul lui, mângâind în treacăt globul portocaliu.

  O afacere bună, îşi zice el. Domnule Merriman, o afacere bună va fi când o să vă văd pe tine şi afacerile tale bune pentru ultima oară.

 

  Nouăsprezece

  Săptămâni întregi, Ernest a asudat oră de oră lângă Carol. Şedinţele lor