Garda obţine 70.000 de voturi, dublându-şi numărul faţă de anul trecut. Se prezintă cel mai bine judeţele Cahul şi Neamţ, Covurlui şi Tutova unde candidase tatăl meu. Apoi vin: Câmpulung cu Moţa, Turda, Focşani, Ismail, Tighina. Avem dreptul la cinci locuri. Urmează optările. Eu rămân la Cahul, pentru a intra în Parlament Nuţu Eşanu. Hotărăsc ca tatăl meu să rămână la Bârlad, pentru a lăsa să intre în Parlament, Stelescu , care are numai 25 de ani şi e student. Voiam să dau tineretului o încurajare şi un imbold.

  Încrederea şi dragostea pe care i le-am arătat nu mi-au fost însă răsplătite.

  PENTRU A DOUA OARĂ ÎN PARLAMENT.

  Tot timpul, în Parlament, am luptat contra guvernului şi a măsurilor sale pe care eu le-am socotit contra intereselor neamului românesc, cum am luptat de altfel şi împotriva celorlalte guverne, care s-au perindat la cârma statului. De la toate aceste guverne, ţara aceasta nu avea nimic de aşteptat. Nimic din viitorul sănătos al acestui neam nu se făurea acolo. Toate măsurile şi legile nu erau decât nişte paleative, care să lungească de azi pe mâine existenţa amară şi tristă a ţării.

  Când la Griviţa au fost împuşcaţi muncitorii români, din ordinul Ministerului de Interne, scârbit până în adâncul inimii de atitudinea comunizanţilor din Partidul Naţional-Ţărănesc, care aplaudau măsura guvernului, m-am ridicat la tribună şi am simţit de a mea datorie să vorbesc după cum urmează: „E rău că nenorociţii de muncitori au ieşit în stradă, dar e mai rău şi de ei şi de neamul nostru, dacă în faţa nedreptăţii strigătoare la cer, n-ar ieşi, ci şi-ar pleca capul resemnaţi în jug, lăsând ţara pe mâna unor politicieni exploatatori.

  Dl. Corneliu I. Zelea Codreanu: D-le preşedinte, d-lor deputaţi, în numele grupării din care fac parte cer ca, alături de ancheta pe care este normal să o facă autorităţile în drept, să se facă şi o anchetă parlamentară, compusă din reprezentanţi ai diferitelor grupări politice din acest Parlament. Cer acest lucru, pentru că mă îndoiesc de exactitatea afirmaţiunilor făcute de d-l Ministru de Interne; mă îndoiesc pentru un motiv bine determinat. La 24 ianuarie, atunci când studenţimea română, naţionalistă şi creştină, mergea să depună o cruce la mormântul eroului necunoscut, Siguranţa Statului a dat informaţia, într-o foaie din capitală, că acea acţiune a fost pusă la cale şi subvenţionată de Moscova.

  Dacă tot aşa de verosimilă este şi informaţia pe care d-voastră o aveţi în afacerea de la Griviţa, atunci înţeleg foarte bine, câtă dreptate aveţi ca să luaţi măsuri de asemenea natură, ca cele pe care le-aşi luat ieri şi azi. (Aplauze pe băncile „Gărzii de Fier” şi ale Partidului Ţărănesc Dr. Lupu)

  În al doilea rând, ţin să afirm că mie, ca şi tuturor oamenilor de bun simţ din această ţară, nu ne este frică de comunism sau de bolşevism. Nouă ne este frică de altceva, de faptul că oamenii de la aceste ateliere nu au ce mânca; le este foame. (Aplauze pe băncile „Gărzii de Fier” şi ale Partidului Ţărănesc Dr. Lupu)

  Unii din acei muncitori au 1.000 lei pe lună şi au 5, 6, 7 copii.

  Dl. Dr. N. Lupu: Aşa este.

  Dl. Corneliu I. Zelea Codreanu: Având cinci, şase, şapte copii, această leafă nu le ajunge nici măcar pentru pâinea de toate zilele.

  Mie, în al doilea rând, mi-e frică şi de altceva: de setea de dreptate.

  Dl. Dr. N. Lupu: Foarte bine.

  Dl. Corneliu I. Zelea Codreanu: Atunci, d-voastră va trebui să satisfaceţi acestea două: foamea şi setea de dreptate, (Aplauze pe băncile „Gărzii de Fier” şi ale Partidului Ţărănesc Dr. Lupu) şi va fi ordine deplină în această ţară.” (Şedinţa de joi, 16 februarie 1933, M. O. 41 din 23 februarie 1933)

  Una din greutăţile care apasă activităţile parlamentarului este aceea a miilor de cereri de intervenţie pe la ministere. Era o adevărată condamnare a noastră de către mulţimea alegătorilor. Pentru că, pe de o parte, ne pierdeam întregul nostru timp, umblând toată ziua pentru rezolvarea acestor petiţii. Este periculos pentru viaţa unei organizaţii acest sistem, pentru că îţi paralizează întreaga activitate. Pierzi lupta întreagă, trebuie să renunţi la soarta unei naţii pentru ca să-ţi serveşti partizanii. De la un timp, am observat că printre cei ce veneau cu astfel de cereri nu era însă nici un legionar. toţi erau, fie milogi de meserie, fie adversari trimişi anume pentru a ne paraliza. Pe de altă parte, acest sistem ne punea în situaţia penibilă de a merge şi a ne ruga la oamenii în contra cărora luptam. De aceea, personal am refuzat să fac acest serviciu de intervenţie. Tot timpul cât am stat în Parlament, n-am cerut nici unui ministru nimic.

  O altă categorie o formau aceia care veneau să ne ceară bani. Din sutele, câţi se perindau în fiecare zi, nici unul nu era legionar. Unii erau într-adevăr bolnavi sau căzuţi în vreo nenorocire, alţii însă îşi făcuseră din acest sistem o adevărată meserie.

  În sfârşit, gruparea noastră era o mică organizaţie în devenire, în marş, în luptă permanentă. Aceasta ne cerea, în special mie, necontenită atenţie asupra tuturor mişcărilor adversarului; pretindea descoperirea şi pararea planurilor duşmane, cucerirea şi organizarea de noi poziţii, cu alte cuvinte, o supraveghere permanentă, de zi şi noapte, a câmpului de luptă din întreaga ţară. Înainte de toate venea însă supravegherea educaţiei legionare pentru a nu ne vedea transformaţi pe nesimţite, într-o categorie politică de infecţie morală, din care să nu mai putem ieşi şi în care spiritul legionar să moară.

  Parlamentul îmi răpea timpul necesar conducerii.

  CUM SE PREZENTA ORGANIZAŢIA LEGIONARĂ ÎN 1932-1933

  În toamna lui 1932 şi iarna lui 1933, legionarii au fost lăsaţi în refacere. Trei ani şi jumătate de lupte trecuseră. Aceşti tineri îşi meritau acum odihna.

  De