şi un număr important de membri ai temstvelor.) Acest lucru a fost explicat în mod deschis (Laţis, ziarul „Teroarea roşie”, l noiembrie 1918): „Noi nu ne războim cu persoane separate. Noi nimicim burghezia ca clasă. La anchetă să nu căutaţi probe materiale şi dovezi că acuzatul a acţionat prin faptă şi cuvânt împotriva sovietelor. Prima întrebare pe care trebuie să i-o puneţi: cărei clase aparţine, ce origine are, ce educaţie, ce studii ori profesie. Tocmai aceste întrebări trebuie să hotărască soarta acuzatului, în aceasta rezidă sensul şi fondul terorii roşii”. Prin hotărârea Consiliului Apărării din 15 februarie 1919 – probabil prezidat de Lenin – s-a propus organelor CEKA şi NKVD să ia ca ostatici ţărani din acele localităţi unde deszăpezirea căilor ferate „nu decurge în mod satisfăcător”, cu menţiunea că „dacă zăpada nu va fi curăţată, ei vor fi împuşcaţi” *. Printr-un decret al SNK de la sfârşitul anului 1920 s-a aprobat să se ia ostatici şi dintre social-de-mocraţi.

  Însă, chiar dacă urmărim strict doar arestările obişnuite, trebuie să remarcăm că încă din primăvara anului 1918 a început să tălăzuiască valul socialist-trădătorilor, care a curs neîntrerupt vreme de mulţi ani. Membrii tuturor acestor partide – eserii, menşevicii11, anarhiştii, socialiştii-populari, decenii de-a rândul doar s-au prefăcut revoluţionari, n-au făcut decât să poarte mască, şi pentru asta ajungeau la ocnă, fiindcă se prefăceau. Şi doar în viitoarea năvalnică a revoluţiei s-a descoperit brusc esenţa burgheză a acestor social-trădători. Era deci firesc să se purceadă la arestarea lor! Imediat după cădeţi, după dizolvarea Adunării Constituante, după dezarmarea regimentului Preobrajenski12 şi a altor regimente, au pornit să-i ridice încet-încet, la început pe ascuns, şi pe eseri, şi pe menşevici. Începând cu 14 iunie 1918, ziua excluderii lor din toate sovietele, aceste arestări au devenit mai frecvente şi mai compacte. De la 6 iulie, valul i-a cuprins şi pe eserii de stânga, care de mai multă vreme şi cu mai multă perfidie s-au prefăcut aliaţii unicului partid consecvent al proletariatului. De atunci era suficient, indiferent în ce uzină ori în ce orăşel, să aibă loc vreo tulburare muncitoarcască, vreun val de nemulţumiri sau vreo grevă (au fost destule încă din vara anului 1918, iar în martie 1921 ele au zguduit Petrogradul, Moscova, apoi Kronstadtul şi au determinat NEP-ul), pentru ca, o dată cu liniştirea, concesiile, satisfacerea revendicărilor îndreptăţite ale muncitorilor, CEKA să aresteze fără zgomot, noaptea, pe menşenici şi eseri ca fiind singurii vinovaţi de aceste tulburări. În vara lui 1918, în aprilie şi octombrie 1919 au fost întemniţaţi pe capete anarhiştii, în 1919 au fost închişi toţi membrii comitetului central al palidului eserilor care au putut fi prinşi şi care au zăcut la Butârki până la procesul lor din 1922. În acelaşi an 1919, cunoscutul cekist Laţis scria despre menşevici: „Astfel de oameni sunt pentru noi mai mult decât stingheritori. Iată de ce îi măturăm din cale, ca să nu ni se încurce printre picioare… Îi închidem

  *Dekretî sovetskoi vlasti (Decretele puterii sovietice), voi. 4, Moscova, 1968, p. 627.

  Într-un loc izolat, la Butârki, şi îi obligăm să stea la adăpost până ce va lua sfârşit lupta dintre muncă şi capital”*. În iulie 1918, toţi participanţii la congresul muncitorilor fără partid au fost arestaţi de detaşamentul gărzii letone de la Kremlin, şi la Taganka era gata-gata să fie toţi împuşcaţi pe loc.

  Încă din 1919 s-a manifestat suspiciune faţă de ruşii noştri care se întorceau din străinătate (de ce? Cu ce misiune?) şi astfel au fost întemniţaţi, la întoarcere, ofiţerii corpului expediţionar rus (în Franţa).

  În acelaşi an 1919, aruncând plase uriaşe în jurul unor comploturi reale sau imaginare („Centrul Naţional” 13, Complotul Militar), la Moscova, la Petrograd şi în alte oraşe făceau execuţii după liste (adică luau oameni aflaţi în libertate pentru a-i împuşca imediat) şi azvnieau în puşcărie pur şi simplu cu toptanul intelectualitatea care, chipurile, gravita în jurul cadeţilor. Dar ce înseamnă „care gravita în jurul cadeţilor”? Intelectualitatea care nu era nici monarhistă şi nici socialistă, adică: toate cercurile ştiinţifice, universitare, artistice, literare şi chiar întreg corpul ingineresc, în afară de scriitorii aflaţi la poluri extreme, în afară de teologi şi teoreticieni ai socialismului, restul intelectualităţii, în proporţie de 80%, „gravita în jurul cadeţilor”. După opinia lui Lenin, aici intra, de pildă, Korolenko14, „un biet filistin, prizonier al prejudecăţilor burgheze”, „unor astfel de” talente „nu le-ar strica să stea vreo câteva săptămâni la închisoare” *. Despre arestarea unor grupuri separate aflăm din protestele lui Gorki. La 15 septembrie 1919 Ilici îi răspunde:„…Pentru noi este clar că şi aici au existat greşeli” *, dar – „Auzi, ce mare nenorocire! Ce nedreptate!” * şi îl sfătuieşte pe Gorki „să nu-şi piardă timpul, lamentându-se pentru nişte itelectuali descompuşi” ’”*.

  Din ianuarie 1919 s-a intensificat sistemul de predare obligatorie a surplusului de produse agricole şi pentru strângerea lui au fost formate detaşamentele de colectare. Ele au întâlnit pretutindeni opoziţia satului – uneori îndărătnic evazivă, alteori violentă. Reprimarea acestei opoziţii a furnizat, de asemenea (fără a-i mai pune la socoteală pe cei împuşcaţi pe loc), un val abundent de arestaţi vreme de doi ani.

  Omitem cu bună ştiinţă de aici acea parte foarte mare a acţiunii de măcinare, de către CEKA, prin secţiile speciale şi tribunalele militare revoluţionare, legată de înaintarea liniei-frontului, de ocuparea oraşelor şi regiunilor. Aceeaşi directivă a NKVD-ului din 30 august 1918 recomanda ca eforturile să fie îndreptate „spre împuşcarea necondiţionată a tuturor celor amestecaţi în activitatea albgardiştilor”. Uneori însă eşti dezorientat: cum să faci o delimitare cât mai justă? Dacă începând din vara anului 1920, când războiul civil nu se sfârşise definitiv şi pretutindeni, dar pe Don el se

  *M. I. Laţis, Dva goda borbî na vnutrennem fronte. Populiarnâi obzor deiatelnosti CEKA (Doi ani de luptă pe frontul intern. Scurt istoric al activităţii CEKA), GIZ (Editura de Stat), Moscova, 1920, p. 61.

  * Lenin, Ed. Cât., voi. 51. P. 48.

  *ibidem, p.47

  *ibidem, p.48

  *ibidem, p.49 isprăvise, de acolo, din Rostov şi Novocerkassk, sunt expediaţi la Arhan-ghelsk o mulţime de