ofiţeri, iar de aci, mai departe, cu şlepurile – la Solovki (şi câteva şlepuri s-au scufundat în Marea Albă, ca, de altfel, şi în Marea Caspică) – oare unde trebuie să încadrezi toate acestea: în perioada războiului civil ori în cea a începutului construcţiei paşnice? Dacă în acelaşi an la Novocerkassk este împuşcată soţia gravidă a unui ofiţer pentru vina de a-şi fi ascuns soţul – oare în ce categorie trebuie înscrisă?

  În mai 1920 este făcută publică hotărârea Comitetului Central „privind activitatea subversivă din spatele frontului”. Ştim din experienţă că orice hotărâre de acest fel constituie un impuls pentru un nou val general de arestaţi, este semnul exterior al acestui val.

  În organizarea tuturor acestor valuri, o dificultate specială (dar şi un merit special) a constituit-o absenţa până în anul 1922 a unui cod penal, a oricărui sistem de legi penale. Doar conştiinţa revoluţionară îi călăuzea (şi întotdeauna fără greş!) pe sechestranţi şi canalizatori: pe cine să ia şi ce să facă pe urmă cu ei.

  În această trecere în revistă nu vor fi examinate valurile de criminali şi delincvenţi de drept comun şi de aceea vom menţiona doar faptul că toate nenorocirile şi lipsurile apărute o dată cu reorganizarea administraţiei, a instituţiilor, cu schimbarea tuturor legilor nu puteau decât să sporească considerabil numărul furturilor, atacurilor tâlhăreşti, al cazurilor de violenţă, luare de mită şi revânzare (speculă). Cu toate că nu erau chiar atât de periculoase pentru existenţa Republicii, aceste delicte de drept comun erau, de asemenea, parţial urmărite, şi, prin valurile lor de arestaţi, augmentau valurile contrarevoluţionarilor. Există însă şi o speculă cu caracter absolut politic, cum se arăta într-un decret al Consiliului Comisariilor Poporului din 22 iulie 1918, semnat de Lenin: „Cei vinovaţi de vânzarea, cumpărarea sau conservarea în vederea comercializării cu intenţia de a obţine profit a produselor alimentare monopolizate de Republică (un ţăran păstrează griul pentru a -l vinde ca să obţină profit, dar ce fel de profit este acesta…?

  — A. S.). Sunt pasibili de pedeapsa cu închisoarea pe un termen de cel puţin zece ani, completată cu muncă silnică de maximă duritate şi cu confiscarea întregii averi”.

  Din vara aceea, satul, făcând eforturi peste puterile lui, a predat an de an recolta fără să primească nici un ban. Acest lucru a iscat răscoale ţărăneşti şi, în consecinţă, reprimarea lor şi noi arestări. („Partea cea mai harnică a poporului a fost realmente stârpită”, îi scria Korolenko lui Gorki la 10 august 1921.) în anul 1920 cunoaştem (nu cunoaştem…) procesul „Alianţei Ţărăneşti din Siberia”. La sfârşitul anului 1920 a avut loc înfrângerea preventivă a răscoalei ţăranilor din Tambov, condusă de Uniunea Ţărănimii Muncitoare (ca |i în Siberia). Aici n-a avut loc nici un proces…

  Insă majoritatea arestărilor din satele Tambovului s-a efectuat în iunie 1921. Gubernia Tambov a fost împânzită cu lagăre de concentrare pentru familiile ţăranilor care au participat la răscoală. Loturi de pământ în câmp deschis erau împrejmuite de stâlpi cu sârmă ghimpată, şi fiecare familie, bănuită că ar avea un bărbat care participă la răscoală, era dusă şi ţinută acolo trei săptămâni. Dacă timp de trei săptămâni bărbatul nu se prezenta să-şi răscumpere familia cu capul său, aceasta era deportată*.

  Mai înainte, în martie 1921, au fost trimişi în insulele Arhipelagului, trecând prin bastionul Trubetkoi al fortăreţei Petropavlovskaia, marinarii Kronstadtului răsculat, cu excepţia celor împuşcaţi.

  Acel an 1921 a început cu ordinul VEEKA nr. 10 (din 8 ianuarie 1921): „în ceea ce priveşte burghezia, trebuie intensificată represiunea!” Acum, când războiul civil luase sfârşit, represiunea nu trebuie diminuată, ci intensificată! Cum s-a realizat asta în Crimeea – o aflăm din unele versuri ale lui Voloşin16.

  În vara lui 1921 a fost arestat Comitetul Obştesc pentru sprijinirea victimelor foametei (Kuskova17, Prokopovici18, Kişkin1^ ş.a.), care a încercat să stopeze ofensiva foametei fără precedent din Rusia, însă era vorba că aceste mâini care ofereau hrană nu erau acelea cărora să li se poată permite să hrănească pe cei flămânzi. Aflat pe patul de moarte, Korolenko, preşedintele cruţat al acestui Comitet, a numit nimicirea comitetului „politicianism de cea mai joasă speţă, politicianism guvernamental” (scrisoarea către Gorki din 14 septembrie 1921. (Şi tot Korolenko menţionează principala trăsătură a închisorilor din 1921: „Toate sunt impregnate de tifos”. Afirmaţie confirmată de Skripnikova, şi de alţii, care au făcut închisoare în vremea aceea.) în acelaşi an 1921 se practicau şi arestările studenţilor (de pildă, cei de la Academia Timiriazev ori grupul lui E. Doiarenko) pentru „critica regimului” (nu în public, ci în discuţiile dintre ei). Astfel de cazuri nu au fost, probabil, prea multe, pentru că grupul amintit a fost interogat de Menjinski20 şi lagoda21 personal.

  Dar nici puţine. Căci cum se putea încheia, dacă nu cu arestări, greva neaşteptată şi temerară a studenţilor de la MVTU din primăvara anului 1921? Încă din perioada cruntei reacţiuni stolâpiniste22 aici exista tradiţia alegerii rectorului dintre profesorii acestui institut Aşa s-a întâmplat şi cu profesorul Kalinnikov (o să -l mai întâlnim şi pe banca inculpaţilor), puterea revoluţionară a trimis în locul lui pe un oarecare inginer mediocru. Asta s-a petrecut în toiul sesiunii de examene. Studenţii au refuzat să se prezinte la examene, au organizat o întrunire tumultuoasă în curte, l-au dezavuat pe rectorul trimis şi au cerut să se menţină statutul de autonomie a institutului. Pe urmă, întreaga întrunire a pornit pe jos spre strada Mohovaia, pentru o întâlnire camaraderească cu studenţii de la Universitate. Iată însă că se ridica o problemă: ce trebuie să facă puterea? Problemă da, însă nu şi pentru comunişti. Pe vremea ţarismului s-ar fi dezlănţuit toată presa onestă, toată lumea intelectuală: jos guvernul, jos ţarul! Acum însă i-au notat pe oratori, au lăsat întrunirea să se împrăştie, au suspendat sesiunea de examene, iar în vacanţa de vară, în diferite locuri, unul câte unul, i-au arestat pe toţi care trebuiau arestaţi. Astfel, unii nici nu şi-au luat diploma de inginer.

  *Tuhacevski, Borba s kontrrevoliuţionriâmi vostaniiami {Lupta împotriva răscoalelor contrarevoluţionare), în revista „Voina i revoliuţiia” (Războiul şi revoluţia). 1926.