Arhipelagul Gulag V3 descarca gratis PDf 📖

Partea a CINCEA

„Să facem din Siberia ocnelor şi a lanţurilor o Siberie sovietică, socialistă!”

  (Stalin)

  CUPRINS: Partea a CINCEA – OCNA.

  Capitolul 1 – Sortiţi pierzaniei… 6

  Capitolul 2 – Zefirul revoluţiei… 28

  Capitolul 3 – Lanţuri, lanţuri… 42

  Capitolul 4 – De ce aţi tolerat? 59

  Capitolul 5 – Poezia sub lespede, adevărul sub bolovan… 77

  Capitolul 6 – Un evadat convins… 99

  Capitolul 7 – Motănelul alb… 120

  Capitolul 8 – Evadări întâmplătoare şi evadări pregătite inginereşte. 148

  Capitolul 9 – Băieţaşii cu automate… 166

  Capitolul 10 – Când în zonă arde pământul. 173

  Capitolul 11 – Lanţurile ni le rupem pe dibuite… 189

  Capitolul 12 – Cele patruzeci de zile ale Kenghirului… 215

  Partea a ŞASEA – EXILUL.

  Capitolul 1 – Exilul în primii ani de libertate… 252

  Capitolul 2 – Ciuma ţărănească… 263

  Capitolul 3 – Exilările se îndesesc… 278

  Capitolul 4 – Surghiunul popoarelor… 290

  Capitolul 5 – La sfârşitul sorocului… 305

  Capitolul 6 – Fericirea exilului… 317

  Capitolul 7 – Zekii în libertate… 333

  Partea a ŞAPTEA – STALIN nu MAI ESTE.

  Capitolul 1 – Cum să priveşti astăzi peste umăr… 352

  Capitolul 2 – Cârmuitorii trec, Arhipelagul rămâne. 370

  Capitolul 3 – Legea în zilele noastre… 397

  Postfaţă. 415

  După încă un an… 417

  Şi după încă zece ani… 418 [Scurt istoric]… 419

  Conţinutul capitolelor… 421

  Abrevieri şi sigle (vol. I-II-III)… 432

  Note… 442

  Tabel cronologic… 469

  Dincolo de literatură (eseu de Ion Vasile Şerban)… 485

  OCNA

Capitolul 1

  SORTIŢI PIERZANIEI.

  REVOLUŢIA este grozav de generoasă când este vorba de zor. Ea se grăbeşte să renunţe la o mulţime de lucruri. De pildă – la cuvântul ocnă. Iar acesta este un cuvânt frumos, cu greutate, nu poate fi comparat cu avortonul DOPR, nici cu alunecosul ITL. Cuvântul „ocnă” se prăvăleşte asupra condamnatului de la înălţimea estradei judecătorilor ca o ghilotină cu încetinitor şi încă din sala de judecată îi frânge coloana vertebrală, îi spulberă orice speranţă. Cuvântul „ocnaşi” este atât de cumplit, încât alţi deţinuţi, nu ocnaşi, îşi zic între ei: ăştia sunt, fără îndoială, ucigaşi! (Omul este înzestrat cu această însuşire poltronă şi salvatoare: să creadă că nu el este cel mai rău şi nu el se află în cea mai proastă situaţie. Ocnaşii poartă numere înseamnă că sunt dintre cei mai înrăiţi! Pe noi însă u-or să ne numeroteze!… Aveţi răbdare, n-o să scăpaţi, o să primiţi şi voi numere!)

  Stalin îndrăgea tare mult cuvintele vechi, el ştia că pe ele statele se pot ţine veacuri de-a rândul. Fără nici cea mai mică necesitate proletară, el a transplantat cuvinte care fuseseră suprimate în pripă: „ofiţer”, „general”, „director”, „suprem” 1* Şi după douăzeci şi şase de ani de când revoluţia din februarie a desfiinţat ocna, Stalin a introdus-o din nou. Asta s-a întâmplat în aprilie 1943, când Stalin a simţit că arca lui a ieşit la liman. Cele dintâi roade civile ale victoriei naţionale de la Stalingrad au fost: Decretul privind militarizarea căilor ferate (copiii şi femeile să fie judecaţi de tribunal) şi, peste o zi (17 aprilie), Decretul privind introducerea ocnei şi spânzurătorii. (Spâuzu-rătoarea este, de asemenea, un stabiliment vechi şi bun, ce nu poate fi comparat cu un pocnet de revolver, spânzurătoarea prelungeşte moartea şi permite să fie arătată detaliat şi dintr-o dată unei mari mulţimi de privitori.) Toate victoriile următoare au trimis la ocnă şi la spânzurătoare noi rezerve de oameni sortiţi morţii: mai întâi din Kuban şi de pe Don, apoi din Ucraina de pe malul stâng al Niprului. Din Kursk, Oriol, Smolensk. În urma armatei veneau tribunalele, pe unii îi spânzurau pe loc, în public, pe alţii îi expediau în lagărele-ocne nou create.

  Cel dinţii de acest fel a fost fără îndoială lagărul de la mina 17 din Vorkuta (curând, au urmat altele şi în Norilsk, şi în Djezkazgan). Scopul nici nu era ascuns: ocnaşii trebuiau exterminaţi. Era un homicid făţiş, dar, în

  *Notele din subsolul paginii, marcate cu asterisc, aparţin autorului. Notele traducătorului, numerotate în cadrul fiecărui capitol, sunt amplasate la sfârşitul volumului, care conţine un index general de sigle şi abrevieri. (Vezi şi N. B. La voi. I pag. 9. Voi II pag. 7.) tradiţia GULAG-ului, prelungit în timp, pentru ca deţinuţii sortiţi pieirii să sufere cât mai multă vreme şi să mai lucreze o perioadă de timp.

  Ei erau instalaţi în „corturi” şapte metri pe douăzeci, obişnuite în zonele nordice. Căptuşite cu scânduri şi presărate cu rumeguş, aceste corturi deveneau un fel de barăci uşoare. Un asemenea cort era prevăzut pentru optzeci de persoane, dacă erau utilate sistem vagonaş^, şi pentru o sută – în cazul priciurilor comune. Ocnaşii erau instalaţi câte două sute.

  Asta însă nu era o restrângere3 de spaţiu! Era doar o utilizare judicioasă a spaţiului de locuit. Ocnaşii aveau un regim de lucru, în două schimburi, de douăsprezece ore, fără nici o zi de odihnă, şi astfel, întotdeauna, o sută erau la lucru, iar cealaltă – în baracă.

  La locul de muncă erau înconjuraţi de escorta cu câini, oricine putea să-i bată după pofta inimii sau să-i îndemne la lucru înghiontindu-i cu automatul, în drum spre zonă4, după bunul plac al celor din escortă, coloana lor putea fi împroşcată cu rafale de automat, şi nimeni nu cerea socoteală soldaţilor pentru cei morţi. Coloana istovită a ocnaşilor putea fi deosebită de departe cu uşurinţă de o coloană de simpli deţinuţi: oamenii de-abia îşi târau picioarele, chipurile lor erau răvăşite de disperare şi consternare.

  Cele douăsprezece ore de lucru erau măsurate în cea mai lungă durată a lor. (La spart de piatră brută în viscolele polare din Norilsk, li se dădea, în cele douăsprezece ore, o singură dată, zece minute de răgaz