Arhipelagul Gulag V1 citește top cărți gratis .PDF 📖

ÎNCHIN această carte celor care nu au avut destulă viaţă ca să istorisească ei cele prezentate aici. Şi să mă ierte că nu am văzut, nu mi-am adus aminte, nu am desluşit totul.

  CUPRINS: Partea ÎNTÂI – INDUSTRIA PENITENCIARĂ Capitolul 1_Arestarea…8

  Capitolul 2 – Istoria canalizării noastre…22

  Capitolul 3_Ancheta…72

  Capitolul 4 – Găitanele albastre…106

  Capitolul 5 – Prima celulă – prima iubire…129

  Capitolul 6 – Primăvara aceea…169

  Capitolul 7 – Sala maşinilor…203

  Capitolul 8 – Legea – copil…219

  Capitolul 9 – Legea se maturizează…247

  Capitolul 10 – Legea în floare…274

  Capitolul 11 – Pedeapsa capitală…314

  Capitolul 12-Tiurzak…330

  Partea a DOUA – PERPETUUM MOBILE Capitolul 1 – Corăbiile Arhipelagului…350

  Capitolul 2 – Porturile Arhipelagului…378

  Capitolul 3 – Caravanele robilor…399

  Capitolul 4 – Din insulă în insulă…414

  Conţinutul capitolelor…433

  Abrevieri şi sigle…440

  Note…445 „Documentpolitic”? „Creaţie literară”? De Alexandru Paleologu…478

  În ANUL o mie nouă sute patruzeci şi nouă, împreună cu nişte prieteni, am găsit în revista „Priroda” („Natura”) a Academiei de Ştiinţe o notiţă remarcabilă. Scria acolo cu litere mărunte că pe râul Kolâma, cu prilejul unor săpături, nu se ştie cum a fost descoperită

  0 lentilă de gheaţă subterană – un vechi torent îngheţat, iar în el – reprezentanţi ai faunei fosile, având o vârstă de câteva zeci de milenii. Acei peşti ori tritoni s-au păstrat atât de proaspeţi, afirma savantul corespondent, încât participanţii la săpături, după ce au spart gheaţa, i-au mâncat pe loc cu plăcere.

  Cititorii nu prea numeroşi ai revistei au fost pesemne destul de uimiţi, aflând cât de mult timp se poate păstra în gheaţă carnea de peşte, însă puţini dintre ei erau în stare să priceapă tâlcul adevărat al acestei notiţe imprudente.

  Noi am priceput numaidecât. Ne-am închipuit cu toată intensitatea această scenă, până la cel mai neînsemnat amănunt: cum participanţii spărgeau gheaţa cu o grabă plină de îndârjire; cum, călcând în picioare interesele extraordinare ale ihtiologiei şi înghiontindu-se unul pe altul cu coatele, rupeau bucăţi de carne milenară, o târau lângă foc, o dezgheţau şi o înfulecau până la saturaţie.

  Am priceput pentru că noi înşine ne număram printre acei participanţi, ca membri ai acelui trib puternic al zeki*-lor, unic pe pământ şi singurul în stare să mănânce triton cu plăcere.

  Iar Kolâma era cea mai mare şi cea mai celebră insulă, polul ferocităţii acelei uimitoare ţări, numită GULAG, ciopârţită de geografie într-un arhipelag, dar ferecată de psihologie într-un continent, al acelei ţări aproape invizibile, aproape imperceptibile, locuită de poporul zeki-ior.

  Acest arhipelag a sfârtecat în parcele răzleţe şi a împestriţat o altă ţară, ţara care îl includea, a pătruns adine în oraşele ei, a atârnat peste străzile ei – şi cu toate acestea unii nu-şi dădeau seama de nimic, foarte mulţi auziseră ceva destul de vag, numai cei care au trecut pe acolo ştiau totul.

  Dai’, ca şi cum şi-ar fi pierdut graiul în insulele Arhipelagului, ei păstrau tăcerea O cotitură neaşteptată a istoriei noastre a făcut ca nişte lucruri, extrem de puţine, despre acest Arhipelag să iasă la iveală, însă aceleaşi mâini care ne puneau cătuşele, acum întind palma conciliant: „Nu trebuie! V Nu trebuie să răscolim trecutul!… Celui care va pomeni trecutul – să i se scoată un ochi! Însă proverbul continuă astfel:” Iar celui care îl va uita – să se scoată amândoi!”

  Trec ani, trec decenii şi şterg irevocabil cicatricele şi rănile trecutului, în această vreme, unele insule s-au cutremurat, au fost inundate, marea polară a uitării clipoceşte deasupra lor. Şi cândva, în veacul viitor, acest Arhipelag, cu aerul lui, cu osemintele locuitorilor lui, congelate în lentila de gheaţă, se va înfăţişa ca un triton neverosimil.

  Eu nu voi cuteza să scriu istoria Arhipelagului: nu mi-a fost cu putinţă să cercetez documentele. O să aibă oare cineva, cândva, această posibilitate? Cei care nu doresc să-şi aducă aminte au avut (şi vor avea încă) destul timp să distrugă cu desăvârşire toate documentele.

  Cei unsprezece ani petrecuţi acolo, pe care nu i-am resimţit ca p o ruşine, nici ca pe un coşmar cumplit, căci aproape îndrăgisem acea lume monstruoasă, şi faptul că acum, printr-o turnură fericită, am devenit procuratorul multor istorisiri şi scrisori ulterioare mă vor ajuta poate să dezgrop câte ceva din oscioarele şi carnea – de altminteri o carne încă vie, a unui triton, de altminteri, încă viu.

  *Tabelul cronologic va figura la sfârşitul volumului al III-lea al operei de faţă. Explicaţiile abrevierilor şi cuvintelor derivate, precum şi notele traducătorului, numerotate în cadrul fiecărui capitol, sunt amplasate la sfârşitul volumului.

  În această carte nu există nici personaje, nici evenimente născocite. Oamenii şi locurile apar cu numele lor adevărate. Dacă apar cu iniţiale, aceasta se întâmplă din considerente personale. Dacă nu apar deloc, este numai pentru că memoria oamenilor nu a reţinut numele – însă totul s-a petrecut întocmai.

  Această carte nu ar fi putut să fie scrisă de un singur om. În afară de tot ce am scos din Arhipelag pe pielea mea şi mulţumită memoriei, urechilor şi ochilor mei, materialul pentru carte mi-a fost pus la dispoziţie, sub formă de relatări, amintiri şi scrisori, de [un şir de 227 de nume]

  Nu le exprim aici recunoştinţa personală: acesta e monumentul nostru comun şi prietenesc ridicat în memoria tuturor celor schingiuiţi şi asasinaţi.

  Din această listă aş fi vrut să evidenţiez pe aceia care prin truda lor m-au ajutat să consolidez această lucrare cu referinţe bibliografice extrase din cărţi aflate în fondurile bibliotecilor contemporane sau de mult retrase din circulaţie şi distruse, încât pentru a găsi acei exemplar care s-a păstrat era nevoie de multă stăruinţă; aş fi vrut şi mai mult să evidenţiez pe cei care m-au ajutat să ascund acest manuscris în clipe de restrişte şi apoi să -l multiplic.

  Însă n-a sosit încă vremea ca să pot cuteza să