Cărți «Arhipelagul Gulag V1 citește top cărți gratis .PDF 📖». Rezumatul cărții:
Bătrânul Dmitri Petro viei Vitkovskj, unul dintre surghiuniţii insulelor Solovki1 trebuia să fie redactorul acestei cărţi, însă anii petrecuţi acolo, jumătate de viaţă (memoriile lui din lagăr se intitulează chiar aşa: Jumătate de viaţă), i-au declanşat o paralizie prematură. Pierzându-şi darul vorbirii, el a putut să citească doar câteva capitole definitivate şi să se convingă că totul va fi povestit.
Şi dacă steaua libertăţii nu va străluci încă multă vreme peste ţara noastră, lectura şi răspândirea acestei cărţi constituind un mare pericol, atunci va trebui să mă înclin cu recunoştinţă înaintea viitorilor cititori din partea celorlalţi, a celor care au murit.
Când am început această carte în anul 1958, nu ^cunoşteam nici un fel de memorii ori opere literare consacrate vieţii lagărelor, în timp ce lucram, până în anul 1967, am făcut treptat cunoştinţă cu Povestirile din Kolâma ale lui Varlam Şalamov2 şi cu memoriile lui D. Viţkovski, ale E. Ghinzburg3, ale O. Adamova-Slioz-berg, la care pe parcursul expunerii fac referinţe ca la nişte fapte literare cunoscute de toată lumea (căci până la urmă aşa va fi).
În pofida intenţiilor proprii, în contradicţie cu propria voinţă, au oferit material pentru această carte, au păstrat multe fapte inestimabile şi chiar cifre, ba încă şi aerul pe care îl respirau: cekistul M. L Sudrabs-Laţis4; N. V. Krâlenko5 – procuror şef vreme de mulţi ani; succesorul său A. I. Vâşinski6 şi juriştii complici, dintre cars este imposibil să nu -l menţionez pe I. L. Averbah.
Material pentru această carte ne-au furnizat de asemenea cei treizeci şi şase de scriitori în frunte cu Maxim Gorki – autorii ruşinoasei cărţi7 despre Belomorkanal, care, pentru prima oară în literatura rusă, a glorificat munca de rob.
Partea ÎNTÂI INDUSTRIA PENITENCIARĂ
„în epoca dictaturii şi când eram înconjuraţi din toate părţile de vrăjmaşi, noi am dat dovadă de îngăduinţă inutilă, de blândeţe inutilă”.
(Krâlenko, din cuvântul la procesul „Partidului industrial”)
Capitolul I ARESTAREA Cum se poate ajunge pe acest Arhipelag misterios? Ceas de ceas într-acolo se îndreaptă avioane, vapoare, trenuri, dar pe niciunul nu scrie locul destinaţiei. Şi vânzătorii de la casele de bilete, şi slujbaşii agenţiilor Sovturist şi Inturist vor fi miraţi dacă le veţi cere un bilet pentru aceste meleaguri. Ei nu au habar şi nu au auzit nici de Arhipelag în ansamblu şi nici de vreuna dintre numeroasele lui insuliţe.
Cei care se duc să lucreze în administraţia Arhipelagului ajung acolo prin şcolile MVD.
Cei care se duc să păzească Arhipelagul sunt recrutaţi prin comisariatele militare.
Iar cei care se duc acolo să moară, precum dumneata şi cu mine, cititorule, trebuie să treacă neapărat şi exclusiv prin arestare.
Arestarea! Este oare nevoie să spuneam că ea constituie o răscruce a întregii dumitale vieţi? O lovitură de trăsnet ce cade chiar asupra dumitale? O zdruncinare sufletească insuportabilă cu care nu toţi se pot obişnui şi deseori eşuează în nebunie?
Lumea are tot atâtea centre câte fiinţe vii există în ea Fiecare dintre noi este centrul lumii, şi universul se despică în două când ţi se şuieră în faţă; „Eşti arestat!”
Şi dacă tu eşti cel arestat, atunci ce se mai ţine în picioare în vârtejul acestui cutremur de pământ?
Dar, cu mintea întunecată, incapabili să înţeleagă aceste perturbări ale universului, cei mai subtili şi cei mai săraci cu duhul dintre noi, din toată experienţa vieţii lor, nu izbutesc în această clipă să scoată nimic altceva în afară de:
— Eu? Pentru ce?!
Întrebare repetată de milioane şi milioane de ori înaintea noastră şi care n-a primit nicicând vreun răspuns.
Arestarea, într-o clipă şi în mod stupefiant, te aruncă, te transportă, te transmută dintr-o stare în alta.
Pe uliţa lungă şi întortocheată a vieţii noastre am alergat fericiţi ori am trecut încet, nefericiţi, pe lângă nişte garduri, nesfârşite garduri de lemn, putrede, împrejmuiri din chirpici, îngrădituri din cărămidă, beton, fontă. Nu ne-am întrebat niciodată – oare ce se află dincolo de ele? Nici cu ochiul, nici cu mintea n-am încercat să privim de partea cealaltă, şi tocmai acolo îşi află începutul ţara GULAG, chiar alături, la doi paşi de noi. Şi nu am observat în aceste garduri nenumăratele portiţe şi uşi ermetic ajustate, bine camuflate. Toate, toate aceste portiţe au fost pregătite pentru noi! Şi iată, repede, una fatală s-a deschis larg, şi patru mâini de bărbat, patru mâini albe, neobişnuite cu munca, dar apucătoare, ne înşfacă de picior, de mână, de guler, de căciulă, de ureche, ne târăsc ca pe un sac, în timp ce poarta din spatele nostru, poarta spre viaţa dinainte, este închisă pentru totdeauna.
Gata. Eşti arestat!
Şi nim-m-mic nu găseşti să răspunzi la asta, în afară de acel behăit de mieluşel:
— Eu? Pentru ce-e?
Iată ce este arestarea: o lumină orbitoare şi o lovitură qare transferă dintr-o dată prezentul în trecut, iar imposibilul devine un prezent cu drepturi depline.
Şi gata. Asta-i totul. Nu eşti în stare să pricepi nimic altceva nici în prima oră^nici chiar în primele douăzeci şi patru de ore.
În disperarea de care eşti cuprins, pe dinainte îţi licăreşte încă, precum o jucărie, lumina unei lumi de circ: „Este o greşeală! Îşi vor da seama!”
Toate celelalte, care s-au cristalizat acum într-o imagine tradiţională şi chiar literară despre arestare, nu se vor acumula şi nu se vor ordona de acum în memoria ta dezorientată, ci în memoria familiei tale şi a vecinilor de apartament.
Ţirâitul strident al soneriei în miez de noapte ori bătăile brutale în uşă. Intrarea bravă a cizmelor neşterse pe preşul de la prag ale vajnicilor agenţi ai securităţii. Şi în spatele lor – martorul, covârşit şi speriat de moarte. (Ce nevoie o fi de acest martor? La aşa ceva victimele nici nu îndrăznesc să se gândească, agenţii au uitat şi ei, dar aşa se cuvine după instrucţiuni, şi el trebuie să rămână acolo toată noaptea, iar spre dimineaţă să semneze. Pentru