Mai târziu, când mi-am luat licenţa, rectoratul a refuzat să-mi elibereze diploma. Nu mi-a eliberat-o nici până în ziua de azi. Pentru înscrierea în barou şi pentru continuarea cursurilor în străinătate m-am servit numai de certificatul eliberat de facultate.

  ANUL UNIVERSITAR 1921-1922

  Noul an universitar s-a deschis în condiţii normale. Cu serviciu religios. Din nou universitatea şi Iaşiul sunt în sărbătoare.

  În Bucureşti, acest mare eveniment trece aproape neobservat.

  Acolo, mulţimea studenţilor, masa studenţească se pierde în mulţimea sutelor de mii de oameni, a zgomotului, a luminilor, a intereselor care se ciocnesc brutal. La Iaşi, când pleacă studenţii, e melancolie generală, ca la plecare cocorilor şi a păsărilor, toamna; când vin studenţii, vine tinereţea, vine viaţa. E zi de sărbătoare. La Bucureşti studentul se simte singur în mijlocul unei lumi imense care nu-l vede, nu-l apreciază, nu-l mustră, nu se interesează de el, nu-l iubeşte.

  Educaţia studentului la Iaşi este incomparabilă, pentru că el se dezvoltă ca şi un copil sub iubirea mamei sale, la adăpostul dragostei românilor. Aici neamul îşi creşte studenţii. Eu însumi datorez acestui Iaşi o parte însemnată de recunoştinţă pentru tot ce am putut să fac. Am simţit totdeauna grija pe care mi-a purtat-o acest suflet al Iaşiului, am simţit raza iubirii lui, i-am simţit mustrarea, încurajarea, îndemnul, chemarea la luptă.

  Pe noi, studenţii de la Iaşi, ne urmăresc acestea şi acum şi ne vor urmări până la sfârşitul vieţii, ca amintirea îndemnurilor şi dragostei mereu prezentă a mamei.

  Din toate generaţiile studenţeşti care s-au perindat prin Iaşi, pe câţi nu i-a urmărit toată viaţa îndemnul, chemarea la luptă a Iaşiului! Pe câţi nu i-a urmărit, până în mormânt, pe câţi nu-i urmăreşte şi astăzi, mustrarea lui!…

  De la începutul anului se observă că iudeo-comunismul dădea înapoi dezorientat şi cu moralul aproape pierdut. Nici o încercare de rezistenţă.

  Noul val de studenţi, acum înscrişi, auziseră cu toţii de luptele noastre şi de mult aşteptau să vină alături de noi. Ajunşi aici, au intrat în rânduri.

  PREŞEDINTE LA SOCIETATEA STUDENŢILOR ÎN DREPT.

  În toamna aceea am fost ales preşedinte aş Societăţii Studenţilor în Drept. Senatul universitar n-a voit să mă valideze sub pretext că sunt eliminat din universitate. M-am validat singur.

  Societatea Studenţilor în Drept, ca şi toate celelalte societăţi pe facultăţi, avea ca scop activitatea ştiinţifică de completare şi aprofundare a studiilor în domeniul respectiv.

  Aşa bunăoară, sub preşedinţia lui Nelu Ionescu, cu doi ani înainte de mine, Societatea Studenţilor în Drept ţinea şedinţe aproape săptămânal. Un student citea o carte de drept sau în legătură cu dreptul, o rezuma în şedinţă, o critica şi apoi urmau discuţii contradictorii.

  Eu am păstrat norma generală, dar am venit cu ceva nou. Toate aceste lucrări şi referate nu se puteau face decât având ca obiect problema jidănească în lumina ştiinţei.

  Se citeau lucrări asupra acestei probleme în România şi în străinătate, asupra puterii iudaice internaţionale, asupra istoricului acestei probleme la noi şi aiurea. Studiam mijloacele de luptă întrebuinţate în contra noastră, spiritul şi mentalitatea iudaică şi preconizam mijloace de luptă şi de apărare.

  Urmau, după fiecare expunere, discuţii, completări şi la urmă formularea adevărului stabilit pentru ca fiecare să poată pleca lămurit. Apoi, în continuare, căutam în aceleaşi şedinţe, să realizăm: a. identificarea la fiecare pas a acestui spirit şi mentalităţi iudaice infiltrate pe nesimţite în felul de a cugeta şi a simţi al unei însemnate părţi dintre români; b. dezintoxicarea noastră, eliminarea iudaismului introdus în cugetarea noastră, prin cărţi de şcoală, de literatură, prin profesori, prin conferinţe, prin teatru, prin cinematografie; c. înţelegerea şi demascarea planurilor jidăneşti mascate sub atâtea forme. Căci avem partide politice, conduse de români, prin care vorbeşte iudaismul; ziare româneşti, scrise de români, prin care vorbeşte jidanul cu interesele lui; conferenţiari români, autori români, gândind, scriind şi vorbind jidăneşte în limba română.

  Am început să ne dăm seama, studiind toate acestea, că pentru prima dată în istorie, poporul român a venit în contact cu un neam care întrebuinţează ca arme de luptă şi distrugere, ca armă naţională, viclenia şi perfidia.

  Românul n-a cunoscut decât lupta dreaptă. În faţa noilor mijloace jidăneşti, el s-a găsit dezarmat. Ne-am dat seama că totul se reduce la cunoaşterea inamicilor şi că în momentul în care noi, românii, îi vom cunoaşte, îi vom învinge.

  Şedinţele noastre au urmat regulat timp de un an de zile.

  Ele atrăgeau studenţi de la toate facultăţile în număr din ce în ce mai mare, încât centrul studenţesc îşi pierduse aproape fiinţa. Întreaga studenţime gravita în jurul activităţii Societăţii Studenţilor în Drept.

  Amfiteatrul devenise neîncăpător pentru mulţimea de studenţi care venise să ia parte la aceste şedinţe.

  În număr din ce în ce mai mare participau studenţii basarabeni. O jumătate de an de activitate ne aduce un adevărat miracol: trei sferturi dintre studenţii basarabeni creştini se trezesc, se simt chemaţi la o viaţă nouă, se luminează la faţă.

  În scurt timp, ei vor deveni cei mai credincioşi soldaţi ai luptei noastre, ajungând prin credinţă, devotament, curăţenie sufletească şi spirit de jertfă în fruntea mişcării care începuse a se înfiripa. Momentul acesta de înfrăţire între noi, în aceeaşi lumină şi de legământ de luptă pentru ţara creştină în contra hoardelor iudaice înşelătoare, nu-l vom uita niciodată. Cei ce ne războisem până ieri, acum ne îmbrăţişam.

  Îndreptarele de orientare la aceste şedinţe erau scrierile geniilor noastre naţionale, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Vasile Conta, Mihail Eminescu, Vasile Alecsandri etc., şi mai cu seamă, scrierile şi prelegerile profesorului Cuza, scrierile profesorului Paulescu, lecţiile de educaţie naţională ale profesorului Găvănescul.

  Toate scrierile profesorului Cuza erau, nu o dată citite, ci de trei-patru ori citite şi studiate. În special cursurile sale de economie-politică ce tratau, de la înălţimea catedrei, în chip strălucit, chestiunea jidănească, chemând pe români la înţelegerea celei mai grave probleme prezente a lor, ne-au fost călăuză în fiecare moment în sforţările pentru