de surprins de cât de măreţe erau propriile mele gânduri, încât mi-am zis: „Băi, ce deştept sunt!“ Mi-a mai venit însă în minte o idee: să măsor cât din înţelepciunea pe care tocmai o transpuneam pe hârtie era a mea. Rezultatul a fost surprinzător, 1%! Şi am stat eu pe fundul meu şi mi-am spus: „Aha, şi atunci de unde e?“ Şi m-am gândit ca baba oarba că trebuie să fie primprejur cineva şi am dat peste un înger cu şase aripi, un serafim! Bine, bine gândesc eu. Dar ce caută el aici? „M-a trimis Dumnezeu să îţi ţin de urât!“ Nu sunt un tip prea curat, aşa că venirea lui m-a uimit puţin. În jurul meu îşi fac apariţia destul de rar îngerii şi numai dacă este neapărat nevoie. Dar atunci am făcut corelaţia cu geniul. Plus că întâmplarea face ca să cunosc oameni care în vieţi trecute au fost genii, iar în cea actuală sunt la limita normalului, chinuindu-se cu sexul, conceptul de familie sau pur şi simplu să se scoale dimineaţa să se ducă la muncă. Geniul, până la urmă, reprezintă harul cu care Dumnezeu înzestrează unii oameni în scopul luminării celorlalţi. Evident că există un merit personal al individului respectiv, dar nu atât cât credem. Geniul este canalul prin care Dumnezeu îndrumă oamenii spre frumos, adevăr, cunoaştere şi pace. Este Supraeul, profesorul, acea instanţă supremă care ne judecă în fiecare clipă şi care ne arată care este binele şi răul, îngerul păzitor al omului prin care El ne luminează. Este, ca de obicei, modul în care Dumnezeu are grijă de noi fără a-şi face simţită prezenţa. Ca şi medicina, ca şi Reiki-ul, o modalitate de a ne iubi şi ajuta fără să ştim. Şi brusc am realizat, spre surprinderea mea, că eu sunt un geniu, dar că genialitatea nu este deloc a mea.

Am dat mai demult peste o carte, Obsesia, scrisă de Lloyd C. Douglas, în care autorul pune problema obţinerii harurilor. Era o metodă simplă: să oferi necondiţionat ajutor oamenilor, fără să se ştie. La un moment dat, ca şi cum ai fi strâns la bancă bani şi, ajungând la o anumită sumă, urma să fii premiat, puteai să-ţi ceri ce doreşti, ce har doreşti. Puteai să oferi bani celor în nevoi, să posteşti pentru cei bolnavi, îndatorându-l în felul acesta pe Dumnezeu. Eu, unul, nu o făcusem numai pentru oamenii care, de cele mai multe ori, sunt lipsiţi de recunoştinţă. O făceam pentru El şi, bineînţeles, pentru mine.

Când mi-a venit timpul să primesc ceva, mi-am ales darul scrisului, apoi pe cel al vindecării. Îmi mai doresc multe, dar le voi dezvălui când se vor fi transformat în realitate. Până la urmă, harul scrisului, al muzicii, al picturii, sunt îngeri ai Lui Dumnezeu. Poate că mulţi dintre cei care citesc, sau dintre confraţii mei în ale medicinii sau Reiki-ului, mă vor critica, dar le pun în faţă pilda scrierii Coranului de către Mahomed. Este adevărat că, de multe ori, până la apariţia lui ca geniu, un spirit parcurge o anumită cale şi o anume şcoală, dar asta doar pentru a avea datele cu care să opereze în momentul manifestării propriei genialităţi.

O mulţime de oameni au fost de-a dreptul şocaţi că am putut face afirmaţia despre mine însumi cum că aş fi un geniu. Ei nu au fost atenţi la povestirile mele când am făcu afirmaţia că m-am născut, baba oarbă, că nu am fost un geniu în şcoală şi că totul a pornit de la romanul Obsesia. Din păcate geniul, indiferent de domeniu, fiind un înger dat de Dumnezeu poate fi furat sau folosit de alţii în timp ce acesta doarme. Nu ştiu dacă este corect, dar până la urmă îngerii sunt ai lui Dumnezeu şi este liber să hotărască ce face cu ei. Dacă eu la un moment dat am primit un duh al scrisului şi cineva mi l-a luat, nu putea el să facă asta fără voia lui Dumnezeu. Aşa că nu poţi face decât precum Iov şi să spui: Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele domnului binecuvântat! Singurul moment în care poţi cere reîntoarcerea lui este cazul în care l-ai obţinut prin drept divin.

DESPRE SUFLET

Budistul spune: „Uită-te la tine, eşti înţelepciunea lui Budha!“

Hindusul spune: „Atman (cunoaşterea individuală) şi Brahma (cunoaşterea universală) sunt una.“

Creştinul spune: „Lumea cerului este în Tine!“

Mahomedanul spune: „Cine se cunoaşte pe sine, îşi cunoaşte stăpânul!“

În Upanişade citim: „Înţelegându-ne pe noi înşine cunoaştem Universul!“

Dan Seracu, Autocontrolul

Sufletul este până la urmă o energie şi, din păcate, tot mai mulţi oameni ştiu asta, implicit, faptul că pot lucra pe el în toate felurile. Este o energie de provenienţă divină, darul lui Dumnezeu pentru noi, darul vieţii. Fără el, viaţa nu este posibilă, şi este caracteristic atât oamenilor cât şi animalelor. Singura diferenţă dintre animal şi om este la nivelul matricei, a ADN-ului, care conţine caracteristicile fiecărui animal. Schimbarea lor, a animalelor, prin contactul cu oamenii, umanizarea lor, a şarpelui kundalini, se datorează tocmai faptului că au originea comună, a şarpelui, a îngerilor căzuţi.

Sufletul are culoarea roşu-portocaliu şi forma inimilor din tablourile catolice cu Mântuitorul sau cu Fecioara Maria.

Am fost surprins să constat că unii oameni au un suflet atât de mare încât poţi intra cu totul în el, în timp ce alţii sunt săraci de-a dreptul. Acest lucru se află în strânsă relaţie cu vârsta astrală a fiecărui om. Şi am ajuns la concluzia că fiecare primeşte sufletul pe care îl merită, în funcţie de menirea pe care o are