Căpitanul Nemo era acolo. Nu mă vedea. Cred că nici pe lumină nu m-ar fi văzut, atît era de cufundat în muzică. M-am tîrît pe covor, ferindu-mă să fac cel mai mic zgomot care m-ar fi putut da de gol. Mi-au trebuit cinci minute pînă să ajung la uşa din fund, care dădea spre bibliotecă.

Mă pregăteam s-o deschid, cînd un oftat al căpitanului mă ţintui locului. Am înţeles că se ridică de la orgă. L-am şi zărit chiar, fiindcă din bibliotecă se strecurau cîteva raze de lumină. El venea spre mine cu braţele încrucişate, tăcut, mai mult lunecînd ca o nălucă decît mergînd. Ofta întruna. L-am auzit murmurînd cîteva cuvinte, ultimele care mi-au mai ajuns la ureche:

«Dumnezeule atotputernic! Destul! Destul!»

Era oare mărturia remuşcării care îşi tăcea drum în conştiinţa omului acestuia?

Înnebunit, mă repezii în bibliotecă. Urcînd scara centrală şi trecînd prin coridorul de sus, am ajuns la luntre. Am pătruns prin deschizătura prin care trecuseră şi tovarăşii mei.

— Să plecăm! Să plecăm! le strigai.

— Îndată! îmi răspunse canadianul.

Locul de trecere făcut în tabla învelişului lui Nautilus fu închis şi înşurubat cu o cheie franceză pe care o adusese Ned Land. Deschizătura luntrii fu de asemenea închisă şi canadianul începu să desfacă şuruburile care o mai ţineau fixată de Nautilus. Deodată se auzi un zgomot înăuntrul submarinului. Răsunau glasuri, întrebări, răspunsuri... Ce se întîmplase? Băgaseră oare de seamă că fugim? Am simţit cum Ned Land îmi strecoară în mînă un pumnal.

— Da, şoptii eu, vom muri vitejeşte!

Canadianul se oprise din lucru. Dar un cuvînt, spus de zeci de ori, un cuvînt groaznic, mă făcu să înţeleg frămîntarea care cuprinsese bordul lui Nautilus. Nici vorbă nu era despre fuga noastră!

«Maelstrom! Maelstrom!» striga echipajul.

Maelstromul! Am fi putut auzi oare un nume mai înfricoşător într-o situaţie mai îngrozitoare? Ne găseam deci prin meleagurile primejdioase ale coastei norvegiene ? Nautilus fusese prins în uriaşul vîrtej, tocmai în clipa în care desprindeam luntrea.

Se ştie că în timpul fluxului, apele cuprinse între insulele Feroe şi Loffoden se aruncă cu o furie sălbatică. Iureşul apelor dă naştere unui vîrtej, din care n-a scăpat încă niciodată vreun vas. Din toate punctele orizontului năvălesc valuri înspăimîntătoare. Ele formează vîrtejul acesta, numit pe drept cuvînt «buricul oceanului», a cărui putere de atracţie se întinde pînă la o depărtare de cincisprezece kilometri. Spre fundul vîrtejului sînt trase nu numai navele, ci şi balenele şi urşii albi din regiunile boreale.

Acolo, fără voie, sau poate cu voia căpitanului său, intrase Nautilus, descriind o spirală a cărei rază se micşora din ce în ce. Odată cu el era tîrîtă cu iuţeală ameţitoare şi luntrea încă înşurubată de învelişul vasului. Simţeam cum mă cuprinde ameţeala bolnăvicioasă pe care o ai atunci cînd te învîrteşti în loc vreme îndelungată. Ne zbăteam în prada spaimei, a groazei nemărginite, cu nervii zdrobiţi, scăldaţi în sudorile reci ale morţii! Ce zgomot în jurul nostru! Ce urlete, pe care ecoul le repeta la depărtări de mile! Cu ce bubuituri de tunete se spărgeau apele izbindu-se în stîncile ascuţite de pe fund, unde se sfarmă şi lucrurile cele mai tari, unde trunchiurile de lemn se rod şi îşi fac o «blană», cum spun norvegienii!

Ce grozăvie! Eram azvîrliţi fără milă de colo-colo. Nautilus se zvîrcolea ca o fiinţă omenească. Muşchii lui de oţel trosneau. Uneori se ridica — şi noi ne ridicam odată cu el!

— Trebuie să ne ţinem bine şi să prindem la loc piuliţele..Dacă rămînem agăţaţi de Nautilus, mai putem scăpa!... strigă Ned.

Dar n-a apucat să-şi termine vorba, cînd se auzi o trosnitură. Piuliţele se desprinseră şi luntrea, smulsă din locul ei, fu aruncată ca o piatră de praştie drept în mijlocul vîrtejului.

Mă izbii cu capul de un pervaz de fier şi sub lovitura aceasta groaznică îmi pierdui cunoştinţa.

 

 

 

 

Capitolul XXIII ÎNCHEIERE

 

Iată încheierea călătoriei noastre sub mări. N-aş putea spune ce s-a petrecut în noaptea aceea, cum a ieşit luntrea din vîrtejul Maelstromului şi cum am scăpat toţi trei, Ned Land, Conseil şi cu mine. Cînd m-am trezit, eram culcat în coliba unui pescar din insulele Loffoden. Tovarăşii mei, teferi şi nevătămaţi, erau lîngă mine şi-mi strîngeau mîinile. Ne-am îmbrăţişat din tot sufletul.

Acum nu ne putem încă gîndi să ne întoarcem în Franţa. Mijloacele de comunicaţie între Norvegia de Miazănoapte şi Sud sînt rare. Va trebui să aşteptăm trecerea vaporului care face cursa de două ori pe lună pînă la Capul Nord. Îmi revăd deci istorisirea întîmplărilor noastre aici, între oamenii aceştia de treabă care ne-au primit. Ea este exactă. N-am uitat nici un fapt, n-am exagerat nici un amănunt. Este istorisirea cît se poate de adevărată a expediţiei acesteia de necrezut, în mijlocul unui element în care omul nu poate încă să pătrundă. Sînt sigur însă că progresul îi va deschide într-o bună zi căile şi acolo.

Voi fi crezut oare? Nu ştiu. Puţin îmi pasă, la urma urmei! Pot spune însă că acum am dreptul să vorbesc despre mările sub care, timp de aproape zece luni, am străbătut douăzeci de mii de leghe, că am dreptul să vorbesc despre ocolul submarin al pămîntului care mi-a destăinuit atîtea minunăţii în Pacific, în Oceanul Indian, în Marea Roşie, în Mediterana, în Oceanul Atlantic şi în mările australe şi boreale!

Dar ce s-a întîmplat cu Nautilus? A putut înfrunta Maelstromul? Mai trăieşte căpitanul Nemo? îşi mai urmează încă pe sub oceane înfricoşătoarele lui răzbunări, sau le-a părăsit odată cu ultimul dezastru? Vor aduce vreodată valurile la lumină manuscrisul care-i cuprinde întreaga poveste a vieţii ? Voi afla în cele din urmă numele acestui om? Voi afla ţara căreia a aparţinut submarinul, ţara în care s-a născut căpitanul Nemo?

Nădăjduiesc. Mai nădăjduiesc că puternicul Nautilus a învins vîrtejul cel mai groaznic al apelor şi că a scăpat de acolo, de unde au pierit atîtea nave! Dacă este aşa, iar căpitanul Nemo mai locuieşte încă în ocean, în patria sa adoptivă, fie ca ura să se stingă în inima lui sălbatică! Fie ca priveliştea atîtor minunăţii să stingă în el gîndurile de răzbunare! Fie ca judecătorul să dispară, lăsîndu-l pe savant să-şi urmeze cercetarea paşnică a