Sute de vălătuci de stambă de toate culorile se vedeau în rafturi. În spatele lor se ridicau altele de sifon, atică şi postav pentru frac. Mai departe se înălţau stive de cutii cu încălţăminte şi cîteva cetăţene şedeau pe nişte scăunele joase, avînd piciorul drept încălţat cu un pantof vechi, ponosit, iar cel sting cu un escarpen nou, strălucitor, cu care tropoteau îngrijorat pe covoraş. Undeva, în adîncul magazinului, după colţ, cîn-tau nişte patefoane.

Dar, trecînd pe lîngă toate aceste minunăţii, Koroviev şi Behemoth se îndreptară direct spre punctul de joncţiune dintre secţiile de gastronomie şi cofetărie. Aici era spaţiu suficient, cetăţenele cu berete şi băsmăluţe pe cap nu luau cu asalt tejghelele, ca în secţia de stămburi.

Un om scund, total pătrat, cu faţa aproape albastră de bine ras ce era, cu ochelari în ramă de baga pe nas, cu pălărie nou-nouţă pe cap, călcată şi cu panglica strălucitor de curată, îmbrăcat cu palton liliachiu şi mănuşi roşcate din piele de căprioară, stătea în faţa tejghelei şi mîrîia ceva pe un ton poruncitor. Vînzătorul cu halat alb, curat şi cu o tichiuţă albastră îl servea pe clientul liliachiu. Cu un cuţit foarte bine ascuţit, aidoma cuţitului furat de Levi Matei, el scotea de pe somonul roz, gras şi-nlăcrimat, pielea cu ape argintii, care semăna cu pielea de şarpe.

— Şi secţia asta este splendidă, recunoscu solemn Koroviev, şi cetăţeanul străin este simpatic, arătă el binevoitor cu degetul spinarea liliachie.

— Nu, Fagot, nu, îi răspunse îngîndurat Behemoth, tu te înşeli, amicul meu drag. După mine, figurii gentlemanului liliachiu îi lipseşte ceva.

Spatele liliachiu tresări, dar probabil întîmplător, că doar nu putea să înţeleagă un străin ceea ce vorbeau ruseşte Koroviev cu însoţitorul său.

— Bun este? întrebă cumpărătorul liliachiu pe vînzător.

— E grozav, îi răspunse vînzătorul, scormonind cochet sub pielea peştelui cu tăişul cuţitului.

— Bun place, prost nu place, vorbea sever străinul.

— Fără îndoială! îi răspunse în extaz vînzătorul. Atunci cunoştinţele noastre se depărtară de străin şi de somonul lui, oprindu-se la tejgheaua secţiei de cofetărie.

— Tare cald e astăzi, se adresă Koroviev vînzătoarei — tinerică şi cu obrajii ca doi bujori —, dar nu primi nici un răspuns. Cu cît vindeţi mandarinele, se informă arunci Koroviev.

— Treizeci de kopeici kilogramul, îi răspunse vînzătoarea.

— Totul e piperat, observă oftînd Koroviev, eh, eh, apoi se mai gîndi niţel şi-l invită pe însoţitorul său: Mănîncă, Behemoth.

Grăsanul îşi băgă primusul subţioară, îşi însuşi mandarina de deasupra piramidei şi, halind-o pe loc cu coajă cu tot, se apucă de a doua.

Pe vînzătoare o apucă o groază mortală.

— Aţi înnebunit! strigă ea, pierzîndu-şi culorile din obraji. Prezentaţi cecul! cecul! şi scăpă din mînă cleştele pentru bomboane.

— Sufleţelule, drăguţă, frumoaso, şuieră Koroviev pră-vălindu-se peste tejghea şi făcînd cu ochiul vînzătoarei, astăzi nu avem valută... dar nu mai tîrziu de luni vă restituim totul — bani peşin. Stăm aproape de aici, pe Sadovaia, unde e incendiul.

Behemoth înghiţi a treia mandarină, băgă laba în construcţia meşteşugită din batoane de ciocolată, scoase unul de dedesubt, din care cauză, bineînţeles, construcţia se prăbuşi, iar motanul înghiţi ciocolata cu ambalajul ei cu tot.

Vînzătoriijde la secţia de pescărie parcă încremeniseră cu cuţitele lor în mîini, străinul liliachiu se întoarse cu faţa spre jefuitori şi în clipa aceea se constată că Behemoth nu avusese dreptate: figurii liliachiului nu că-i lipsea ceva, dimpotrivă, mai degrabă avea ceva mai mult decît trebuie; obrajii proeminenţi, lăsaţi în jos, şi nişte ochi care fugeau încoace şi încolo.

Îngălbenind ca lămîia, vînzătoarea strigă pe un ton amă-rît, de răsuna tot magazinul.

— Palosici, Palosici!

Auzind aceste strigăte, publicul din secţia de stămburi se năpusti în secţia de cofetărie, iar Behemoth se reîntoarse din calea ispitelor de cofetărie şi-şi băgă laba în butoiul cu inscripţia „Scrumbie de Kerci, calitatea întîi”, scoase o pereche de peşti şi-i înghiţi, scuipînd cozile.

— Palosici! se repetă strigătul disperat din cofetărie, iar la secţia de pescărie răcni un vînzător cu cioc:

— Ce faci, spurcăciune!

Pavel Iosifovici se şi grăbea spre locul acţiunii. Era un bărbat prezentabil, cu halat alb, curat, ca un chirurg, şi cu un creion iţindu-i-se din buzunar. Se vedea că Pavel Iosifovici este un om cu experienţă. Observînd în gura lui Behemoth coada de la a treia scrumbie, a apreciat cît ai clipi situaţia, a înţeles absolut totul şi, fără să înceapă nici un fel de altercaţii cu cei doi obraznici, făcu semn cu mîna în depărtare, dînd comanda:

— Fluieră!

Ieşind valvîrtej dintre uşile cu oglinzi, portarul ajunse cît ai clipi la colţul bulevardului Smolenski şi prinse a slobozi un fluierat sinistru. Publicul începu să-i înconjoare pe ticăloşi şi atunci Koroviev luă lucrurile în mînă.

— Cetăţeni! strigă el cu o voce stridentă, subţire, ce se petrece? Aud? Permiteţi-mi să vă întreb! Un om sărac, Koroviev strecură un tremur în glasul său şi-l arătă pe Behemoth, care pe loc croi o mutră plîngăreaţă. Un om sărac repară toată ziua primusuri; lui i s-a făcut foame... şi de unde să ia valută?

Pavel Iosifovici, de obicei reţinut şi calm, auzind aceste vorbe, strigă aspru:

— Tu să laşi asta! şi făcu iar semn cu mîna în depărtare, de data asta pierzîndu-şi răbdarea. Atunci trilurile de la uşă răsunară mai vesel.

Dar Koroviev, fără să se tulbure defel de atitudinea lui Pavel Iosifovici, urmă:

— De unde? pun tuturor întrebarea! El este sfîrşit de foame şi sete! îi este foarte cald. Ei, şi a luat de probă, nenorocitul, o mandarină. Şi, de fapt, mandarina asta costă trei kopeici. Şi uite că dînşii fluieră deja, ca privighetorile, primăvara, în pădure, deranjează miliţia, o întrerup de la lucru. Dar dumnealui are voie? Ce ziceţi? şi aici Koroviev îl arătă pe grăsanul liliachiu, ceea ce făcu deodată ca faţa acestuia să exprime o nelinişte teribilă. Cine este dumnealui? Vă întreb! De unde a sosit? Pentru ce? Ne-a fost dor poate de el? L-am invitat noi să vină? Păi sigur, urla cît îl ţineau bojocii, strîmbîndu-şi gura sarcastic, fostul dirijor de cor, dumnealui e, vezi doamne,