să-ţi mai spun un lucru secret, ţinând seamă că eşti un om simţitor, delicat? În inima Otiliei se dă o luptă grozavă între dragoste şi datorie: dragostea merge, nu mă îndoiesc, spre dumneata, iar interesul ei e să-l aibă pe Pascalopol ca ocrotitor, fiindcă moş Costache n-are să-i dea nimic, te-asigur eu, fiindcă nu-l lasă soacră-mea. Îţi repet: interesul şi datoria, fiindcă bănuiala mea este că Otilia (eşti om serios? Pot să-ţi încredinţez un secret? Adică, propriu-zis, o prezumţiune serioasă?), ei bine, Otilia trebuie să fie fata lui Pascalopol! Altfel, cum îţi explici dumneata dragostea asta între o fată de nouăsprezece-douăzeci de ani şi un om în vârstă? Ei, şi atunci, dumneata, dacă ar fi aşa, vii şi zdrobeşti inima unui tată, care nu poate să facă mărturisiri. Dar să ne întoarcem la nepoată-mea. Îi zice Lili. Bre, să vezi fată modestă, bine crescută, ruşinoasă, cultă, dar nu îndopată cu fel de fel de intelectualisme de astea, care strică femeile. Îţi fac o mărturisire: Olimpia mea n-are mai nici o zestre, pot să zic, şi e pretenţioasă foc. În sfârşit, vreau să vezi fata, m-am angajat, faţă de tată-său, că am să te prezint. Fireşte, nu le-am spus nimic de chestiune. Însă sunt şi eu mândru, de, să arăt familiei ce rude am căpătat prin alianţă! Dacă nu m-oi mândri cu dumneata, cu cine vrei să mă mândresc? Când poţi să mergi, ori mai bine s-aduc fata aici?

  Felix n-avea nici o repulsie principială faţă de necunoscuta Lili, dar se temea de gafele lui Stănică şi de atmosfera de vizită pentru peţit. Aducerea fetei acum, când Otilia era acasă, nu o găsea nimerită. Îl rugă pe Stănică să lase asta pentru mai târziu, fiindcă acum era încurcat cu examenele. Stănică nu consimţi, în ruptul capului, ci voi numai să ştie când e acasă Felix, hotărât s-o aducă pe fată dincolo, la Aglae, unde îl ruga să-şi calce pe inimă şi să vină, dacă va fi chemat. Ca să scape, Felix făgădui, crezând că Stănică va uita chestiunea. Dar Stănică n-o uită, şi peste câteva zile, când fu sigur că toţi vor fi acasă, veni mândru în trăsura lui Toader, cu Lili alături de el. Fata era prietenoasă, supusă şi fără ascunzişuri, obişnuită să fie alintată, încât primi să vină, întocmai cum ar fi făcut o fată liberă, din curiozitate. Stănică o prezentă cu multe preambuluri Aglaei şi celorlalţi. Lili făcu o foarte bună impresie, din cauza atenţiei cu care privea toate. Obişnuită cu bogăţia, ea găsea interes în orice lucru, oricât de ridicol, şi, parte dintr-o modestie înnăscută familiei ridicate de jos, parte din lipsă de gust, nu făcea observaţii jignitoare. Aurica se extazia înaintea ei, şi Titi rămase prostit. Asta făcea plăcere lui Stănică, fireşte. Mai puţin interes stârni fetei Titi, ferindu-se totuşi de orice reacţiune. Stănică era indiferent, în privinţa asta, întrucât adusese pe fată în vederea lui Felix. În fundul sufletului dispreţuia toată progenitura Aglaei, şi o clipă nu i-ar fi trecut prin minte că cineva în acea casă s-ar fi gândit la vreo nouă alianţă cu familia lui, prin Lili. Vesti dar pe Aglae că ţine ca fata să cunoască pe Felix şi că acesta a consimţit să vină. Ca să se înlăture orice neînţelegere, ajutând astfel şi la împăcarea dorită cu moş Costache, era bine ca Aurica sau Titi să se ducă să-l cheme pe Felix. Titi ridică din umeri încăpăţânat, Aglae îi dădu ghes, şi Titi plin de rea-voinţă se ridică în sfârşit. Ieşi în sală, apoi în curte şi se opri. Pe Felix nu-l putea suferi din cauza superiorităţii care-l apăsa şi-l încurca. De când urma la belle-arte, se mai vindecase de această antipatie, judecând că el are un „talent”, care-l ridică deasupra celuilalt. Sentimentul care îi opri picioarele pe loc nu fu antipatia, ci gelozia. Era sigur că, dacă Felix va veni, cu aerele lui distinse, cu figura lui regulată, va plăcea fetei, aşa cum plăcuse şi Otiliei, şi Georgetei. Titi fusese cuprins, pe dată ce zărise pe Lili, nu de sentimentul dragostei, ci de dorinţa grabnică de a o lua de nevastă. Era decis, acum când vedea că Aglae se ocupă aşa de generos de treburile lui, să roage pe mamă-sa să facă tot ce-i stă în putinţă să i-o capete. Deci Titi se mişcă greu prin curte, apoi intră încet de tot în odaia lui, unde se unse cu cosmetic pe păr, ieşi din nou, fără grabă, trecu în curtea vecină, dădu un ocol aşa ca să nu fie observat şi se-ntoarse cu întârziere mare, declarând că nu e nimeni acasă şi că e aproape sigur că Felix a plecat în oraş. Departe de a bănui manopera lui Titi, a cărui veste înveseli pe Aglae, Stănică se scandaliză.

  — Nu se poate să nu fie aici! Nu se poate. Domnul Felix e un tânăr serios. Când a spus o vorbă, e vorbă. Cel mult dacă s-a dus pentru puţin timp. Aurico, du-te tu!

  Aurica s-ar fi dus, fiindcă ar fi fost încântată ca Felix să ia pe altcineva, aşa ca Otilia să vadă că nu este numai ea pe lume. Însă se crezu datoare, faţă de o domnişoară străină, să dea dovezi de o mare pudoare virginală.

  — Nu pot, Stănică, să mă duc, gândeşte-te şi tu. Poate e singur acasă, în odaia lui. Cum o să intru eu, o fată, la el?

  Stănică, nervos, ieşi din casă şi se duse drept în camera lui Felix, pe care-l găsi citind cursuri.

  — Cum spune dobitocul ăla că nu eşti acasă?

  — Care dobitoc?

  — Păi Titi, domnule. L-am trimis la dumneata să te cheme şi mi-a spus că nu te-a găsit.

  — N-a fost deloc aici! Se miră Felix.

  Stănică, tenebros ca întotdeauna, găsi că se ţese la mijloc o conspiraţie, în scopul de a împiedica o legătură aşa de strălucită, fără să-şi închipuie serios că Titi ar putea să se gândească la Lili.

  Felix consimţi să treacă dincolo,