— Ce-i, Shelly? Mergem împreună la curse de zece ani, şi nu te-am văzut niciodată decât în faţa ghişeul ui de o suta de dolari. Adică eu garantez cu mama mea, cu fiica mea, cu târfă mea pentru calul ăsta, iar tu eşti la ghişeul de douăzeci de dolari?

  — Păi… a roşit Shelly. Fac economii… ştii tu… de dragul armoniei conjugale… strâng puţin cureaua… piaţa locurilor de muncă e nasoală… bineînţeles, o mulţime de oferte, dar aştept ceva potrivit… ştii, banii sunt doar o mică problemă – trebuie să simt că nu mă irosesc. Ca să fiu sincer, Willy, am o problemă cu Norma… furioasă, foarte furioasă din cauza jocurilor mele de noroc, mai ales acum, când ea aduce banu’ în casă. Am avut o ceartă nasoală săptămâna trecută. Ştii, venitul meu a fost tot timpul venitul familiei… banii ei sunt banii ei. Ştii cum mârâie şi se văicăresc gagicile că n-au şanse egale, dar, imediat cum le obţin, nu se mai dau deloc în vânt după răspunderea care decurge din asta.

  Willy şi-a tras o palmă peste frunte.

  — Din cauza asta n-ai fost la ultimele două jocuri! Rahat, Shelly, probabil că sunt orb ca curu’ de nu m-am prins – uau, stai, stai, au plecat! Uită-te la Omaha! Uită-te la calul ăla meseriaş cum zboară! Numărul cinci, Mecaron, cu jacheta şi pălăria aia galbenă. O să rămână cu plutonul pe partea dinspre exterior până la stâlpul care marchează trei sferturi din traseu, şi apoi o să bage în altă viteză calul ăla! Ei, şi acum se pun pe treabă – Omaha arată ce poate, ia avânt. Uite ce viteză are – abia atinge pământul! Ai mai văzut vreodată un cal care să se mişte aşa? Calul din faţă pare că se mişcă înapoi. E ambalat – îţi spun eu, Shelly, poate să mai facă încă o milă.

  După cursă – Omaha a făcut optzeci la opt -, când Willy s-a întors de la festivitate la grupul câştigătorilor, el şi Shelly s-au dus la barul din club şi au comandat Tsingtaos.

  — Shelly de cât timp nu ai serviciu?

  — De şase luni.

  — Şase luni! Isuse, asta-i groaznic. Uite, aveam de gând ca în curând să stau mai serios de vorbă cu tine, dar pot s-o fac foarte bine şi acum. Ştii proiectul ăla important pe care îl deţin în Walnut Creek? Ei bine, de vreo doi ani ne-am tot străduit să obţinem de la primărie aprobarea pentru a construi toate cele patru sute de apartamente şi suntem pe cale de a reuşi. Toate sursele mele de acolo – şi te asigur că dau o grămadă de bani în mai multe părţi – zic că într-o lună obţinem aprobarea. Următorul nostru pas e să primim aprobarea locuitorilor – bineînţeles că trebuie să le ofer drept de preemţiune la preţuri mult reduse şi apoi o să începem construcţia.

  — Da, şi?

  — Şi… pe scurt: am nevoie de un agent de vânzări. Ştiu că tu nu te-ai ocupat niciodată de imobiliare, dar mai ştiu şi că eşti un agent de vânzări nemaipomenit. Acum câţiva ani, când mi-ai vândut un iaht de un milion de dolari, m-ai îmbrobodit atât de tare, încât am plecat de la expoziţie crezând că mi-ai făcut un serviciu. Înveţi repede şi îmi inspiri ceva ce nimeni altul nu poate copia de la tine: încredere. Încredere totală. Am încredere în tine mie-n sută. Joc poker cu tine de cincisprezece ani – şi ştii aiureala aia pe care o spunem cu toţii că, dacă nu se mai poate circula pe şosele din cauza vreunui cutremur, noi tot o să jucăm poker, prin telefon?

  Shelly a încuviinţat din cap.

  — Păi, ştii ce? Nu-i o aiureală! Eu o cred – probabil că suntem singurul grup de pokerişti din lume care am putea face asta. Am încredere oarbă în tine şi în toţi ceilalţi. Deci vino şi lucrează pentru mine, Shelly. Rahat, am de gând să te ţin pe terenul de tenis atât de multe ore antrenându-ne pentru naţională, încât ai fi concediat imediat din orice altă slujbă.

  Shelly a fost de acord să lucreze pentru Willy. Pentru acelaşi salariu, de şaizeci de mii de dolari, pe care îl primise la ultima slujbă. Plus comisioane. Dar asta nu era totul. Willy voia să protejeze jocul de poker, voia să se asigure că Shelly va continua să joace.

  — Ştii iahtul ăla de un milion de dolari? M-am distrat bine pe el, dar nu de milioane, nu la fel de bine ca la poker. Nu se compară. Dacă ar trebui să renunţ la unul din ele – la iaht sau la poker -, vasul ar dispărea într-o clipită. Vreau ca jocul să continue mereu şi mereu, la fel ca până acum. Şi îţi spun adevărul, nu mi-au plăcut la fel de mult ultimele două jocuri, când tu n-ai fost. Dillon ţi-a luat locul – e zgârcit, îşi strângea atât de tare cărţile în mână, că până şi damele plângeau. La nouăzeci la sută din mâini se retrage fără să mizeze măcar o singură dată. O seară plictisitoare. Jocul nu mai are atât de multă viaţă în el. Dacă pierzi un tip-cheie ca tine, toată chestia se duce de râpă. Aşa că spune-mi, Shelly – şi jur în faţa lui Dumnezeu, asta rămâne doar între noi doi. De ce ai nevoie ca să joci în continuare?

  Shelly i-a explicat că suma de patruzeci de mii de dolari îi ajunsese vreme de cincisprezece ani – şi încă i-ar mai fi ajuns, dacă nu ar fi avut şirul ăla de cărţi îngrozitoare. Willy s-a oferit bucuros să-l finanţeze cu patruzeci de mii – un împrumut pe zece ani, care să se poată prelungi, fără dobândă, şi de care Norma să nu ştie.

  Shelly a ezitat.

  — Hai