cea mai mare parte a vieţii, cu pistolul şerifului prins la şoldul drept şi fixat de coapsă cu o curea de pistolar. Îşi închipuia pesemne cu tot dinadinsul că este stăpânul oraşului. Ray nu-şi făcea iluzii că o să scape de boala asta care părea să-i fi curăţat pe toţi ceilalţi, dar mai întâi dorea să-i demonstreze nenorocitului ăluia cine e mai tare.

Nick stătea cu spatele şi habar n-avea că nu mai era singur în biroul şerifului Baker atunci când o pereche de mâini l-a prins de gât şi-a început să-l strângă. Cutia pe care tocmai o ridicase îi scăpă din mână, iar lumânările, frânte, se răspândiră peste tot în încăpere. Nu reuşi să-şi revină din primul şoc decât atunci când era pe jumătate sugrumat: era sigur acum că Omul Întunecat din visele lui se trezise cu adevărat la viaţă; un demon din străfundul iadului îi sărise în spinare şi-i prinsese grumazul în strânsoarea ghearelor lui solzoase, îndată ce se întrerupsese curentul electric.

Atunci, cu mişcări convulsive şi lăsându-se călăuzit de instinct, prinse cu palmele mâinile care-l sugrumau şi încercă să le desfacă. Urechea dreaptă îi era în bătaia unei răsuflări fierbinţi, formând o mişcare de aer pe care-o simţea, fără s-o şi audă. Reuşi să respire o dată, chinuit, înainte ca degetele să-l prindă cu şi mai multă forţă.

Cei doi se clătinau în întuneric ca nişte umbre dansând. Ray Booth ştia că puterile încep să-l lase, puştiul împotrivindu-i-se cu înverşunare. Simţea că-i plesneşte capul. Dacă nu-l termina iute pe mut, n-avea să-l mai biruie niciodată. Strânse gâtul subţire al băiatului cu toată forţa ce-i mai rămăsese.

Nick simţi cum pierde legătura cu realitatea. Durerea din grumaz, ascuţită la început, părea acum estompată şi îndepărtată – ba aproape plăcută. Se lăsă cu toată greutatea şi-l călcă pe Booth cu bocancii, împingându-se totodată şi spre spate. Bărbatul masiv fu silit să se dea un pas înapoi. Nimeri cu un picior peste o lumânare care se rostogoli făcându-l să alunece; căzură amândoi la pământ, Nick cu spatele peste el. Mâinile lui Booth se desfăcură acum, în sfârşit.

Nick se rostogoli într-o parte, gâfâind. I se părea că pluteşte, reală fiind doar durerea, care revenise, pulsându-i lent şi surd în grumaz. Simţea şi un vag gust de sânge în fundul gâtului.

Umbra uriaşă, deşi ghemuită, a celui care-l atacase se ridica acum şovăitor. Nick îşi aduse aminte de armă şi se pregăti s-o folosească. Găsi pistolul la locul lui, însă ceva anume îl împiedica să-l scoată. Se înţepenise în toc, nu se ştie cum. Înnebunit de frică, trase cu toată forţa. Arma se declanşă singură. Glonţul îi atinse superficial pielea de pe picior şi se împlântă în podea.

Umbra se abătu asupra lui, cu hotărârea sorţii.

Nick apucă să dea drumul aerului ce i se adunase în piept, cu forţa unei explozii, apoi două mâini albe îi pipăiră faţa, degetele mari căutându-i ochii. În lumina palidă a lunii, Nick distinse o licărire purpurie pe unul dintre degete şi, surprins, pronunţă pe muteşte numele, Booth! Cu mâna dreaptă continua să tragă cu putere de patul revolverului. De-abia dacă băga de seamă durerea ce-l săgeta pe toată lungimea coapsei.

Unul dintre degetele lui Ray Booth pătrunse în ochiul drept al lui Nick. O durere cumplită îi explodă în creier. Reuşi în sfârşit să smulgă revolverul din toc. Booth îşi răsuci în toate direcţiile degetul lui mare, plin de bătături, zdrobindu-i lui Nick globul ocular.

Nick scoase un ţipăt slab şi nedesluşit, dar nu mai sonor decât susurul apei... Sprijini ţeava pistolului în coasta lui Booth şi apăsă pe trăgaci. Din detonaţia amortizată Nick nu simţi decât reculul violent, care-i zgâlţâi braţul; cătarea revolverului se agăţase în cămaşa lui Booth. Nick văzu flacăra de la gura ţevii, iar peste o fracţiune de secundă îi veni în nări mirosul prafului de puşcă şi al materialului carbonizat al cămăşii. Trupul lui Ray Booth încremeni, apoi se prăbuşi peste el.

Suspinând de durere şi teamă, Nick se opinti asupra greutăţii prăvălite peste el, iar trupul lui Booth pe jumătate căzu, pe jumătate alunecă de pe el. Nick ieşi târâş de sub adversarul său, ţinându-şi cu o mână ochiul rănit. Rămase multă vreme întins pe jos, cu gâtul cuprins de o mare de foc. Îşi simţea tâmplele prinse într-o imensă menghină nemiloasă.

După o vreme fu în stare să pipăie în jur, descoperi o lumânare şi-o aprinse cu bricheta de pe birou. În lumina galbenă şi slabă îl văzu pe Ray Booth zăcând cu faţa la pământ. Ca o balenă moartă, aruncată la ţărm de valuri. Ţeava pistolului îi lăsase un cerc negricios pe cămaşă, mare cât o clătită. Cursese mult sânge. În lumina pâlpâitoare, umbra lui Booth se proiecta pe celălalt perete, imensă şi informă.

Tânguindu-se, Nick porni împleticindu-se către mica baie, protejându-şi în continuare ochiul cu mâna. Se privi în oglindă. Văzu sângele ce i se scurgea printre degete şi şovăi îndelung înainte de a-şi retrage mâna. Încă nu era sigur, însă, după toate probabilităţile, surdomuţeniei lui i se adăugase un nou handicap, acela de a fi chior.

Se întoarse în birou şi izbi în trupul moale al lui Ray Booth cu piciorul.

M-ai aranjat, îi zise el. Mai întâi dinţii şi acum ochiul. Eşti fericit? Mi-ai fi scos amândoi ochii, dac-ai fi putut, nu? Mi-ai fi luat văzul şi m-ai fi lăsat surd, mut şi orb într-o lume a morţilor. Nemaipomenit, este?

Îl lovi încă o dată pe Booth, dar carnea flască şi moartă în care i se înfigea piciorul îi provocă dezgust. Se aşeză pe patul lui, sprijinindu-şi capul în mâini. Afară, întunericul era de nepătruns. Afară, toate luminile lumii se stingeau.

CAPITOLUL 34

Vreme îndelungată, zile în şir (câte zile? cine mai ştie? În niciun caz Trashcan Man{4}, asta-i limpede), Donald Merwin Elbert, cunoscut de prietenii lui din perioada istoric obscură şi confuză a şcolii elementare drept Trashcan Man, bântuise încolo şi încoace pe străzile din Powtanville, Indiana, ferindu-se de vocile din capul lui, eschivându-se şi ridicându-şi mâinile în sus, ca să se protejeze de pietrele aruncate de stafii.

Hei, Trashcan!

Hei, Trashcan Man, e