În cursul zilei au fost aduşi în Teiuş întreaga „Echipă a morţii” şi alţi studenţi într-un număr total de 50. Li s-a spus că vor fi evacuaţi, dar că neavând bilete de tren trebuie să meargă la Alba Iulia pentru a le lua de acolo.

  Aici însă, în loc de bilete, s-au trezit cu toţii, fără mandate de arestare, introduşi în vestita temniţă a lui Horea şi încarceraţi.

  Toate protestele lor au fost inutile. În zadar au demonstrat că deţinerea lor este în afară de orice lege; că nici un deţinut nu poate fi introdus în închisoare fără mandat de arestare; că autoritatea care i-a introdus acolo calcă legile în picioare. La ora 2 noaptea au spart poarta închisorii, s-au încolonat şi au plecat toţi acasă la procuror. I-au raportat cele petrecute. Acolo, în curte, au rămas până dimineaţa, când, împreună cu procurorul, s-au întors la arest. De astă dată, li s-au lansat mandate de arestare, „pentru că au forţat poarta închisorii”.

  A urmat procesul în care au fost achitaţi, deoarece fără mandat de arestare ei se aflau deţinuţi prin călcare legii.

  Ei s-au conformat dispoziţiilor legale, anunţând procurorul.

  Încă o dată s-a dovedit în faţa justiţie că provocatorii la dezordine nu sunt legionarii, ci însăşi autorităţile, care în loc să apere legile, le calcă cu un suveran dispreţ.

  „Echipa morţii”, după două luni de zile, s-a reîntors la Bucureşti. Luptele ei, suferinţa la care a fost supusă, nedreptăţile, procesele, rănile ei, au răscolit sufletul întregului Ardeal.

  Acum, în acest moment, putem spune că mişcare legionară s-a întins în toată ţara, cu toată opunerea autorităţilor, cu toată prigonirea.

  De acum ne vom opri. Vom începe să adâncim educaţia legionară, prin viaţa în tabere de muncă. Pe cine va putea supăra această tăcută activitate, mai ales că ea depăşea cadrul politic?

  DIGUL DE LA VIŞANI

  10 IULIE 1933

  Încă din timpul iernii, farmacistul Aristotel Gheorghiu, şeful legionar al Râmnicului Sărat, mi-a înaintat un raport în care îmi descria situaţia din satul Vişani, unde Buzăul se revarsă în fiecare an, nimicind ogoarele bieţilor oameni pe o întindere de câteva mii de hectare. Şi îmi spunea că ei ne roagă, satul întreg, să-i ajutăm. Să ridicăm un dig de apărare. Am aprobat. Am luat toate măsurile necesare. Am trimis ingineri specialişti. Ne-am făcut planuri. Am dat ordin ca legionarii din întreaga regiune să se prezinte în ziua de 10 iunie 1933 la Vişani, când urma să se deschidă tabăra de muncă. Iată ordinul pe care l-am dat cu acea ocazie:

  CĂTRE TOŢI ŞEFII DE CUIBURI ŞI DE UNITĂŢI LEGIONARE DIN ŢARĂ.

  CAMARAZI: „Niciodată nu s-a pus problema luminii mai mult decât în clipa în care omul şi-a pierdut vederea.

  Tot astfel, în lume, problema construcţiei se pune mai puternic în clipa în care omenirea are conştiinţa clară că totul în jurul ei se ruinează.

  Când toate se îndreaptă încet către paragină, sufletul omenesc se îndreaptă în sens contrar, porneşte la contraatac, care se manifestă prin setea formidabilă de a clădi din temelie, de a înălţa prin muncă, de a construi.

  În Europa nu s-a pus niciodată această problemă a construcţiei ca astăzi, când epoca războiului ne-a lăsat o ruină şi când epoca de după război ne lasă mai multe ruine, în fiecare zi câte o ruină.

  La noi în ţară, după 15 ani de discursuri pe la răspântii, discursuri umflate dar sterile, de pe urma cărora n-au rămas decât ruine, sufletul nostru fuge de vorbe şi caută direcţie faptei.

  Voim şi noi să construim: de la un pod rupt până la o şosea şi până la captarea unei căderi de apă şi transformarea ei în forţă motrică, de la construcţia unei gospodării ţărăneşti noi, până al aceea a unui sat românesc nou, a unui oraş, a unui stat românesc nou.

  Aceasta este chemarea istorică a generaţiei noastre: pe ruinele de astăzi să clădim o ţară nouă, o ţară mândră.

  În ţara de astăzi, poporul român nu-şi poate împlini misiunea lui în lume: creator de cultură şi civilizaţie proprie în răsăritul Europei.

  LEGIONARI.

  Aceste adevăruri m-au îndemnat să vă chem în mijlocul ţării, pe malul Buzăului, pentru a înălţa cu propriile voastre braţe acel dig uriaş, care să vă poarte numele de-a lungul deceniilor. V-am chemat pentru ca să spuneţi românilor că voi sunteţi aceia care veţi înălţa România cea nouă.

  România cea nouă nu poate ieşi: nici de la jocul cărţilor din cluburi, nici din cafenele, nici din cabareturi şi nici din călcâiele roase pe străzile oraşelor în plimbări şi desfătări ale diferiţilor Don Juani.

  Ea va ieşi din eroismul muncii noastre.

  LĂMURIRI ŞI INDICAŢII

  1. Digul se va înălţa în apropierea satului Vişani (sudul judeţului Râmnicu Sărat), la 6 km nord de staţia Făurei, linia Buzău-Brăila.

  2. Locul întâlnirii: satul Vişani. Toate echipele se opresc în acest sat unde vor intra sub comandă locală.

  3. Data sosiri în satul Vişani: 8 şi 9 iulie 1933.

  4. Lucrarea se va face în două etape de câte 30 zile.

  Prima etapă: 10 iulie – 10 august 1933.

  A doua etapă: 10 august – 10 septembrie 1933.

  Ambele echipe vor avea efectivul de câte 500.

  Comanda generală o va avea Comandantul legionar din Judeţul Râmnicu Sărat, Aristotel Gheorghiu, care se va ocupa cu:

  — aprovizionarea

  — încartiruirea

  — uneltele de lucru

  — şi cu toate chestiunile ce privesc lucrarea în mare.

  Sub comanda lui vor fi: 1. Şeful şantierului, legionar pe care-l voi fixa personal la începerea lucrului, 2. Şeful cartiruirei şi aprovizionării şi 3. Comandantul legionar al echipei.

  Împreună vor stabili toate serviciile (aprovizionare etc.) de care se va simţi nevoia.

  Prima echipă va fi formată din: Brăila, Buzău, Râmnicu Sărat, Focşani, Tecuci, capitală, Ploieşti, Ialomiţa, Dâmboviţa,