Basarabia se va prezenta în ziua de 15 iulie, adică cu 5 zile întârziere. Basarabenii vor pleca pe jos din Chişinău, străbătând Grădişte, Comrat, Congaz, Cahul, Colibaşi, Reni, Galaţi. La acest grup se vor afilia legionarii din Cahul, Tighina, Isamil şi Cetatea Albă.

  F. d. C. din toată ţara vor sosi cu prima echipă.

  A doua echipă: restul ţării.

  Legionarii vor căuta să aibă asupra lor: haine de lucru, schimburi de rezervă, un hârleţ, o pătură.

  Marşul celorlalte echipe se va face pe jos sau cu trenul, beneficiind de 75% reducere ca excursionişti în grup.

  Cinci legionari brăileni de ispravă vor sosi cu cinci zile înainte, adică în ziua de 5 iulie pentru aranjarea situaţiei şi a primirii legionarilor. Ei vor fi numiţi de către Comandantul legionar brăilean Ion Iliescu şi vor lua contact imediat cu comandantul legionar din Râmnicu Sărat, Aristotel Gheorghiu.

  Cartierul General unde urmează a se anunţa plecările şi sosirile: Aristotel Gheorghiu, farmacist, Râmnicu Sărat.

  RECOMAND: a) ordine deplină pe tot parcursul drumului. Dacă veţi fi provocaţi, vă este interzis a răspunde. Trebuieşte scopul atins: ajungerea la destinaţie.

  Doresc ca toate localităţile prin care veţi trece, sate sau oraşe, să rămână impresionate de disciplina, corectitudinea, atitudinea plină de demnitate şi bună cuviinţă, în toate ocaziile, a legionarilor.

  Comandanţii echipelor au întreaga răspundere.

  b) În satul Vişani şi jur, vă atrag atenţiunea că va trebui să aveţi o purtare exemplară din toate punctele de vedere: prietenoasă cu oamenii şi mai ales eroică în direcţia răbdării şi a muncii.

  c) În cazul când elemente dubioase se vor strecura printre legionari, la prima încercare de a ieşi din făgaşul cel drept, cor fi trimişi acasă şi mi se va raporta mie personal.

  De altfel, fiecare şef este răspunzător de oamenii lui.

  d) Eu voi sosi după întrunirea de la Suceava, luni dimineaţa, în ziua de 10 iulie.

  În zorii zilei, înainte de începerea lucrului, veţi face slujba religioasă cu toţi preoţii din jur.

  CAMARAZI.

  Sunteţi în ajun de a înscrie o nouă pagină în istoria bătăliilor legionare.

  Ţara vă va privi din nou ca pe nişte eroi, aşa cum v-a mai privit de atâta ori, aşa acum v-a privit de atâtea ori.

  Îndreptaţi-vă deci, cu inima plină de avânt spre câmpul unde vă aşteaptă o muncă grea, dar prin care voi veţi face o nouă jertfă, deci un nou pas către victoria noastră, către România Legionară.

  Vă aştept deci, pe toţi, pe noul nostru câmp de luptă”.

  Bucureşti, 23/VI. 1933

  Corneliu Zelea Codreanu.

  Şeful Legiunii.

  La 10 iulie, peste 200 de tineri legionari s-au adunat la Vişani, venind pe jos de la Galaţi, Focşani, Bucureşti, Buzău, Tecuci, Iaşi, Brăile, sub comanda lui Stelian Teodorescu, Nicolae Constantinescu, Păvăluţă, Doru Belimace, Stoenescu şi Brumă.

  Dar, în loc de a fi primiţi cu bucurie, în loc de a li se da ceva de mâncare şi un loc de odihnă, aşa obosiţi şi flămânzi cum au sosit, au fost înconjuraţi de mai multe companii de jandarmi, atacaţi cu o brutalitate de fiară sălbatică şi culcaţi la pământ sub lovituri.

  Jandarmi erau în aşa fel instruiţi de ofiţeri, din ordinul Ministerului de Interne, unde Dl. Armand Călinescu, după propriile sale declaraţii, avea un rol precumpănitor în măsurile de oprimare şi de schingiuire a noastră, încât loveau în aceşti copii cu ura cu care ar fi lovit în cei mai mari duşmani ai neamului românesc.

  Printre cei răniţi şi umiliţi până la ultima limită de umilire au fost legionarii: Stelian Teodorescu, Brumă, Doru Belimace, preot Ion Dumitrescu, Stoenescu, Păvăluţă, iar Nicolae Constantincescu a fost pentru a patra oară grav rănit în interval de două luni.

  Vestea acestei nemaipomenite cruzimi împotriva unor tineri care mergeau să facă un bine şi a tuturor ofenselor la care fuseseră expuşi, s-a întins ca un giulgiu negru peste inimile strivite şi pine de îngrijorare ale tineretului întreg, care pentru credinţa şi dragostea lui de neam se simţea vândut străinului duşman de către politicienii ţării sale. Am înţeles atunci că toate căile ne sunt închise şi că de acum trebuie să ne pregătim de moarte.

  O stare de apăsare generală în care simţeam că se rup toate resorturile răbdării şi stăpânirii de sine. Mi-am dat seama că totul crapă în jurul meu şi că dacă, pe deasupra acestora ar mai veni o singură palmă, ea ar duce la nenorociri ireparabile. Îmi venea să strig din adâncul sufletului: Nu mai putem răbda!

  În această atmosferă apăsătoare, m-am adresat Primului Ministru cu următoarea scrisoare publicată în ziarul „Calendarul” din 20 iulie 1933:

  PRIGOANA ÎMPOTRIVA „GĂRZII DE FIER”

  SCRISOAREA DOMNULUI DEPUTAT CORNELIU Z. CODREANU CĂTRE D. PRIM MINISTRU AL. VAIDA

  „D. Corneliu Zelea Codreanu a trimis d-lui Al. Vaida următoarea scrisoare:

  Domnule Prim Ministru.

  În urma incidentelor de la Vişani, de o gravitate care-mi sângerează inima, m-am hotărât să vă scriu rândurile ce urmează.

  Nu mă determină la aceasta nici impulsivitate momentană şi nici dorinţa dea a-mi vedea publicată scrisoare prin ziare pentru ca să aplaude prietenii sau pentru ca să-mi îndeplinesc uşor, după cum se obişnuieşte, obligaţiunea formală de protest împotriva infamiei petrecute la Râmnicu Sărat.

  Mă îndeamnă să vă adresez scrisoarea, conştiinţa frământată că această cale pe care ne-aşi introdus cu atâta uşurinţă pentru orice om de onoare, este calea nenorocirilor fatale, nenorociri care nu mai pot fi evitate astăzi.

  Domnule Prim Ministru.

  Martirajul nostru de zece ani trecuţi, în propria noastră ţară pentru credinţele noastre româneşti şi creştine, nu vi-l voi putea aici descrie în câteva rânduri.

  Vă voi spune numai că de zece ani au obosit guvernele României Mari, lovindu-ne. A fost guvernarea liberală şi ne-a strivit sub lovituri. A venit d. Goga şi ne-a strivit şi el în 1926. A venit d. Mihalache şi şi-a făcut şi el o glorie pe lângă stăpâni străini de a