Ba, uite că mi-am stricat şi spatele. Norocul meu că m-ai vindecat dumneata, altfel cine ştie la ce s-ar fi ajuns. Am doar douăzeci şi ceva de ani, merită să-mi stric sănătatea pentru o slujbă de nimic? Ce dacă îmi iau şi eu o dată câteva zile libere? Dar ştii, nea Nakata…

  În acel moment a observat că Nakata dormea deja dus.

  Stătea cu ochii strâns închişi, faţa spre tavan, buzele lipite şi respira liniştit pe nas. Lângă el era piatra, prăvălită în aceeaşi poziţie.

  — Chiar adoarme cât ai clipi, zise tânărul impresionat.

  Rămas cu atâta timp liber, Hoshino s-a uitat o vreme la televizorul din cameră, dar toate programele de după-amiază erau insuportabil de plictisitoare. Prin urmare, s-a hotărât să iasă. Rămăsese şi fără lenjerie de schimb şi trebuia să-şi cumpere cât mai repede. Spălatul rufelor îi era mai nesuferit ca orice altceva. Decât să stea şi să frece fiecare pereche de chiloţi în parte, prefera să îşi cumpere altele noi, ieftine. S-a dus la recepţie, a plătit cazarea şi pentru a doua zi şi i-a rugat să nu-l trezească pe Nakata, Pentru că era foarte obosit.

  — Nu cred că l-aţi putea trezi prea uşor, dar oricum…, Ie-a spus el.

  Hoshino a hoinărit o vreme prin oraş, inspirând aerul de după ploaie. Era îmbrăcat în cămaşa hawaiiană, cu ochelarii de soare verzi Ray-Ban şi şapca de baseball cu Chunichi Dragons. A ajuns la gară şi şi-a cumpărat un ziar de la un chioşc. A căutat în pagina de sport rezultatul meciului

  (Chunichi Dragons pierduseră în deplasare la Hiroshima), apoi ochii i-au căzut pe o reclamă la un film nou cu Jackie Chan în rolul principal şi s-a hotărât să-l vadă. Momentul era numai bun. A întrebat un poliţist unde găseşte un cinematograf şi a aflat că era foarte aproape de gară. Şi-a cumpărat bilet, a intrat şi s-a uitat la film, ronţăind alune prăjite în unt.

  Când s-a terminat şi a ieşit, se înserase deja. Foame nu prea îi era, dar cum nu ştia ce altceva să facă, s-a hotărât să mănânce. A intrat într-un restaurant de sushi care i-a ieşit în cale şi a comandat o porţie de nigirizushi1 şi o bere.

  Se pare că acumulase mai multă oboseală decât îşi dădea seama şi nu a reuşit să bea decât o jumătate de bere.

  „Asta aşa e, până la urmă. La cât de grea a fost piatra, cred şi eu că am obosit”, îşi spuse el. „Parcă aş fi bordeiul ăla pricăjit făcut de cel mai mare dintre cei trei purceluşi.

  Ajunge să sufle peste mine lupul cel rău, că mă zboară până în Okayama.”

  După ce a părăsit restaurantul, a intrat într-o sală de pachinko, unde a pierdut două mii de yeni cât ai clipi. Nu era deloc în formă. S-a lăsat păgubaş şi a mai hoinărit o vreme prin oraş. În timp ce se plimba, şi-a dat seama că încă nu-şi cumpărase lenjerie. Nu pot să cred, nu tocmai de-asta ieşisem? Îşi spuse el. A intrat într-un magazin de reduceri de pe o stradă comercială şi şi-a cumpărat chiloţi, tricouri albe şi şosete. În sfârşit putea să arunce lucrurile murdare. Îi venea vremea şi cămăşii să o schimbe, dar după ce a aruncat un ochi prin câteva magazine, a ajuns la concluzia că este imposibil să găsească în Takamatsu una pe gustul său. Fie vară, fie iarnă, purta întotdeauna cămăşi hawaiiene, dar asta nu însemna că se mulţumea cu orice.

  A mai intrat într-o brutărie şi a cumpărat nişte pâine în caz că Nakata se trezea peste noapte şi îi era foame. A luat şi o cutie mică de suc de portocale. S-a dus apoi la bancă, a scos cincizeci de mii de yeni de la bancomat şi i-a îndesat în portofel. S-a asigurat că mai avea încă destui bani în conT. În ultimii ani fusese atât de ocupat, încât nici nu avusese timp să-şi cheltuiască salariul.

  <notă>

  1. Tip de sushi.

  Afară se întunecase de-a binelea. Lui Hoshino i s-a făcut dintr-odată poftă de cafea. S-a uitat în jur şi a zărit firma unei cafenele într-o zonă mai retrasă din strada comercială.

  Era genul de cafenea de modă veche, cum nu prea mai vezi în ziua de azi. A intrat, s-a aşezat pe un scaun moale şi comod şi a comandat o cafea. Din boxele englezeşti cu finisaj din lemn de nuc se revărsa muzică de cameră. În afara lui nu mai era nici un muşteriu. Cufundându-se în scaun, Hoshino a reuşit să se relaxeze cum n-o mai făcuse de multă vreme. Totul era liniştit, natural şi foarte primitor. Cafeaua servită într-o ceaşcă de calitate era tare şi foarte bună. A închis ochii şi, respirând încet, a ascultat ansamblul de pian şi coarde. Nu mai ascultase deloc muzică clasică, dar această muzică îl calma şi îl făcea să devină introspect.

  Cu ochii închişi, cufundat în scaunul moale, tânărul s-a gândit la fel şi fel de lucruri. În mare parte a reflectat asupra propriei sale existenţe. Însă, cu cât se gândea mai mult, cu atât se simţea mai lipsit de substanţă, ca un simplu accesoriu fără sens.

  Ce suporter înfocat al echipei Chunichi Dragons am fost până acum! Dar ce înseamnă pentru mine Chunichi Dragons? Dacă îi înving pe cei de la Yomiuri Giants, eu ca om devin mai bun cu ceva? Nici vorbă. Atunci de ce am ţinut până acum atât de tare cu ei, de parcă ar fi o parte din mine?

  Nakata spune că e gol pe dinăuntru şi poate că aşa şi e.

  Dar atunci eu cum sunt? El a ajuns aşa din pricina accidentului din copilărie. Eu n-am avut nici un accident. Dacă el e gol, atunci eu sunt mai mult decât gol. Cel