Păziţi-vă, fetelor, vine Trashcan Man, o să vă dea foc la rochii!

Nebunu’, nebunu’, trage cu tunu’!

Oamenii mari n-au aflat cine-i piromanul decât când puştiul ajunsese prin clasa a treia; atunci şi-a făcut apariţia la ei în casă şeriful, bunul şi bătrânul şerif Greeley, şi aşa se face, presupunea el, că bărbatul care-i ucisese părintele în faţa Bisericii Metodiste i-a devenit tată vitreg.

Hei, Carley, vreau să dezlegi o ghicitoare: cum poate taică-tu să-l omoare pe taică-tu?

Io nu ştiu, Petey, zi-mi tu!

Nici io nu ştiu, dar dacă Trashcan Man eşti chiar tu, poate reuşeşti!

Hihihahahahoho!

Acum se găsea la capătul aleii acoperite cu pietriş; umerii îl dureau de la căratul sculelor şi canistrei. Pe poartă se vedea următorul anunţ: CHEERY PETROLEUM COMPANY. INC. TOŢI VIZITATORII SUNT RUGAŢI SĂ SE PREZINTE LA BIROUL DE RECEPŢIE! VĂ MULŢUMIM!

În parcare erau doar câteva maşini. Majoritatea erau pe jantă. Trashcan Man străbătu aleea şi se strecură pe poarta deschisă. Ochii lui, de un albastru ciudat, se fixaseră asupra scărilor care se împleteau în spirală până la vârful celui mai apropiat rezervor, ca nişte pânze de păianjen. Accesul la scări era blocat cu un lanţ, de care atârna un alt însemn: ACCESUL INTERZIS! STAŢIA DE POMPARE ÎNCHISĂ. Păşi peste lanţ şi începu să urce scările.

Faptul că maică-sa îl luase de bărbat pe şeriful Greeley nu i se părea corect. Când ajunsese în clasa a patra, începuse să pună foc în cutiile de scrisori – aşa arsese şi cecul de pensie al bătrânei doamne Semple – şi fusese prins încă o dată. Sally Elbert Greeley a făcut o criză de isterie atunci când noul ei soţ i-a propus – o singură dată – să-l trimită pe băiat în locul acela din Terre Haute (Crezi că e smintit? Cum poate să fie smintit un băiat de zece ani? Eu cred că tu vrei de fapt să scapi de el! Ai scăpat de taică-su, iar acum vrei să scapi şi de el!) Singura variantă care i-ar fi rămas lui Greeley ar fi fost să-i intenteze o acţiune penală, însă nu poţi trimite un copil de doar zece ani într-o şcoală de corecţie decât dacă ţii neapărat să iasă de acolo cu curul harcea-parcea şi să te vezi părăsit de noua ta soţie.

Pe scări, sus, tot mai sus. Picioarele lui produceau un uşor zgomot metalic pe treptele din oţel. Vocile rămăseseră undeva, la poale, şi nimeni nu putea azvârli cu pietre la o asemenea înălţime; automobilele din parcare păreau nişte jucării Corgi scânteietoare. Nu se mai auzea decât vocea vântului, şoptindu-i în ureche şi tânguindu-se într-o gură de aerisire, cine ştie unde, şi chemarea îndepărtată a unei păsări. Copacii şi câmpurile nesfârşite se întindeau jur-împrejur, în diferite nuanţe de verde, doar uşor învăluite de ceaţa albăstruie, subţire, a dimineţii. Zâmbea fericit, urmând spirala din oţel ce-l purta în cerc, tot mai sus.

Când ajunse pe plafonul plat şi circular al rezervorului, avu sentimentul că stătea chiar sub acoperişul lumii şi că dacă s-ar ridica puţin pe vârfuri ar putea să zgârie cu unghiile creta albastră de pe cer. Lăsă jos canistra şi trusa şi contemplă priveliştea. De aici puteai să vezi chiar şi Gary, pentru că fumul industrial ce se revărsa de obicei din coşurile fabricilor de acolo lipsea acum, iar aerul era la fel de curat în direcţia aceea ca şi aici. Chicago părea un vis învăluit în ceaţa verii, iar o licărire albastră abia ghicită departe, spre nord, era fie lacul Michigan, fie o simplă nălucire stârnită de speranţă. În aer plutea o aromă blândă, aurie, care-l ducea cu gândul la un mic dejun liniştit, într-o bucătărie inundată de lumină. Curând, ziua avea să fie mistuită de foc.

Lăsând canistra la locul ei, luă cu sine doar trusa de scule şi merse la sistemul de pompare, a cărui funcţionare încercă s-o priceapă. Era înzestrat cu o capacitate specială de a intui secretele mecanismelor; reuşea să se descurce la fel ca şi acei idiots savants, capabili să înmulţească şi să împartă în gând numere de câte şapte cifre. Nu exista nimic raţional sau cognitiv în demersul lui; pur şi simplu cerceta obiectul respectiv din priviri, nu mai mult de câteva secunde, apoi mâinile intrau în acţiune, mişcându-se repede şi sigur, aparent fără a depune vreun efort.

Hei, Trashcan, ce ţi-a venit să dai foc la biserică? De ce naiba n-ai aprins ŞCOALA?

Pe când era în clasa a cincea, pusese foc în salonul unei case părăsite din oraşul învecinat, Sedley, iar clădirea respectivă arsese până-n temelii. Tatăl lui vitreg, şeriful Greeley, îl băgase la pârnaie, pentru că, după ce fusese batjocorit de o bandă de puştani, acum i se ridicaseră în cap şi cei mari. (Păi, dacă nu dădea ploaia, n-ar fi fost de mirare să se fi pierdut jumătate de oraş, din cauza afurisitului ăluia de copil descreierat!) Greeley îi spusese lui Sally că Donald trebuia să fie dus la instituţia aceea din Terre Haute, ca să i se facă analize. Sally îl ameninţase că-l părăseşte dacă-i face aşa ceva copilului ei, singurul ei pui şi odor, dar Greeley nu ţinuse cont şi-l convinsese pe judecător să semneze ordinul; prin urmare Trashcan Man a lipsit din oraş o vreme, doi ani, iar maică-sa a divorţat. Ceva mai târziu, în acelaşi an, alegătorii i-au retras calitatea de şerif lui Greeley, care până la urmă s-a mutat la Gary şi a lucrat acolo ca muncitor pe o linie de asamblare a automobilelor. Sally îl