Port al Marsiliei, un eveniment pe care ea l-a urmărit de la distanță. De la începutul războiului, Nancy a fost curier și a condus refugiați și prizonierii evadați de-a lungul rutelor de evadare Pat O’Leary și Ian Garrow, unde și-a dobândit porecla de Șoarecele Alb de la germani, pentru abilitatea ei de a se furișa prin punctele de control. Tot ea a organizat și a finanțat evadarea lui Ian Garrow din închisoare după ce acesta fusese capturat. Întrebată de banii pentru mită, ea chiar a depus o plângere oficială la poștă și a susținut că folosise banii ca să-și plătească o notă la bar.

După ce a auzit că Gestapoul o urmărește și că îi ascultă telefoanele, a fugit din Marsilia și a rămas captivă în Franța săptămâni în șir. A încercat să evadeze trecând Pirineii. Chiar a sărit dintr-un tren în mișcare, în timp ce se trăgea și și-a pierdut toți banii, toate bijuteriile și actele în acest timp. Henri Fiocca a fost arestat de Gestapo la ceva timp după ce Nancy a părăsit Marsilia. El chiar a fost torturat pentru informații despre Nancy, dar el a refuzat să le ofere, în ciuda rugăminților familiei lui, și a fost ucis de Gestapo pe 16 octombrie 1943. Nancy a aflat despre moartea lui de-abia după eliberare.

După ce a ajuns într-un final în Anglia și a fost refuzată de Forțele Franceze Libere, Nancy a fost acceptată de DOS cu ajutorul lui Garrow. L-a cunoscut pe Denis Rake în timpul antrenamentelor, iar ea și Violette Szabo i-au scos pantalonii unui instructor și i-au atârnat de un catarg. Chiar a intrat prin efracție în birourile bazei de antrenament ca să-și afle calificativele (cu un alt prieten, nu Denis), dar pentru că erau bune, nu le-a modificat. A fost trimisă în Franța în primăvara lui 1944. Alături de ea s-a aflat pe tot parcursul războiului John Hind Farmer, nume de cod Hubert, care a lucrat în strânsă colaborare cu Maquisul până la eliberare. Amândoi l-au cunoscut pe Henri Tardivat, cu care au rămas prieteni toată viața. În biografia ei, Nancy povestește cum i-a auzit pe Gaspard (Émile Coulaudon) și oamenii lui că plănuiesc s-o omoare și, după ce i-a înfruntat pe el și pe oamenii lui, ea și Hubert au plecat să lucreze cu Henri Fournier, unde s-au întâlnit cu Denis și radioul lui, câteva zile mai târziu. Nancy și Gaspard au dezvoltat o relație profesională bună mai târziu, în timpul războiului. El a fost numit Cavaler al Legiunii de onoare, la fel ca și Tardivat, Denis și Nancy însăși. Nancy a lucrat îndeaproape și cu Antoine Llorca (Laurent) și René Dusacq (Bazooka) și mulți alții.

În Ziua Z, Nancy îl prelua pe René Dusacq dintr-o ascunzătoare din Montluçon. Într-adevăr a aruncat în aer diverse poduri în timpul cât a fost în Franța, dar nu viaductul Garabit, pe care cititorii care cunosc regiunea îl vor recunoaște din descrierea din acest roman. Desfășurarea evenimentelor – Nancy primește autobuzul, atacul asupra taberei lui Gaspard și așa mai departe au fost și ele alterate. Nancy chiar a omorât cu mâinile goale, a evitat o tentativă de asasinare la mustață, a condus oameni în luptă și a ordonat executarea unei femei spion. Oamenii ei au acceptat ordinul de-abia după ce Nancy i-a asigurat că este dispusă s-o execute ea însăși. A participat într-adevăr la atacul asupra sediului Gestapo, condus de Henri Tardivat. Nu a intrat în clădire și nu a otrăvit ofițerii. Nancy s-a referit la drumul ei epic cu bicicleta (în jur de cinci sute de kilometri în șaptezeci și două de ore) ca pe cea mai mare reușită a ei din timpul războiului, pentru că a reușit să livreze mesaje vitale către Londra, cu ajutorul operatorului Franța Liberă, că aveau nevoie de un radio și coduri noi. Maquisarzii într-adevăr au organizat o paradă de ziua ei, pe 30 august 1944, la cinci zile după eliberarea Parisului. Nancy a condus numeroase operațiuni împotriva germanilor, a capturat trupe germane puse pe fugă și a supravegheat transferul lor pe mâinile forțelor SUA. Autorii au reprezentat și au dramatizat aceste operațiuni prin bătălia de la Cosne-d’Allier, deși bătălia însăși a fost inventată de noi.

După ce i-au torturat și ucis soțul în Marsilia, Gestapoul a vânat-o activ pe Nancy în tot timpul cât a fost în Franța. Au tapetat regiunea Auvergne cu imaginea ei, au oferit recompense din ce în ce mai mari pentru capturarea ei și au trimis cu regularitate spioni care să încerce să se infiltreze în Maquis. Böhm este o versiune dramatizată a acelor eforturi. Deși el este o invenție, atrocitățile comise de naziști împotriva unor indivizi și a unor sate întregi din Franța ocupată nu sunt.

Indiferent ce au inventat sau modificat, autorii ar vrea să sublinieze faptul că uimitorul curaj, calitățile de lider și caracterul lui Nancy Wake sunt fără îndoială prea mărețe ca să fie cuprinse într-un roman.

Nancy Wake a fost căsătorită cu al doilea soț, John Farmer, timp de patruzeci de ani și a locuit cu el în Australia în aproape tot acest timp. După moartea lui, ea s-a întors în Europa și a murit în 2011 la Londra. La cererea ei, cenușa ei a fost împrăștiată lângă satul Verneix, la opt kilometri de Montluçon.

Nancy și-a scris autobiografia, The White Mouse (Șoarecele Alb), la fel ca și Denis Rake, Rake’s Progress (Călătoria lui Rake). Maurice Buckmaster a scris și el o relatare