– La dracu’! Îmi pare rău că n-ai avut parte de o primire mai bună, draga mea.

În spatele ei, Denden se ridică și el și luă bagajele din hol.

– E doar o casă, Garrow, spuse Nancy. O s-o vând. Mă-ntorc la Paris. Mă duc în toate barurile cu Denden și René o vreme. Oricum nu cred că aș mai putea să trăiesc aici.

– O să te distrăm noi, spuse Denden, trecând pe lângă ea pe trepte.

Garrow își băgă mâinile în buzunare și își încovoie umerii.

– Nu e prea frumos, Nancy, dar ai vrea să arunci o privire prin oraș? Dacă tot am mașina? Apoi, dimineață, pot să te duc înapoi la băieții tăi. Știi că toate satele din Auvergne vor să dea o petrecere în cinstea ta. Trebuie să te vadă acolo.

Ea se uită la Denden și el dădu din cap.

Nancy îi urmă și închise ușa în spatele său. Putea face asta. Să-și ia un rămas-bun prelungit, să-și vadă oamenii cum se reintegrează în viața civilă.

– După asta cred că pot să vă fac amândurora rost de locuri de muncă la Paris, dacă vreți, continuă Garrow. Ceva plicticos la ambasadă, să mutați hârtii dintr-o parte într-alta, dar, slavă Domnului, o să fie multe de făcut, dacă e să facem ordine în harababura asta.

– O să fie altfel decât a fost la circ, spuse Denden sec. Eu mă bag, Garrow, dacă se plătește suficient de bine încât să înot în brandy.

Merseră împreună la mașină. Denden se așeză pe scaunul din spate și Garrow îi deschise ușa lui Nancy, un soi de reîntoarcere bruscă la galanteria de dinainte de război. Începură încet o plimbare prin orașul brăzdat de cicatrici.

Catedrala părea că scăpase de ce era mai rău, cocoțată deasupra portului bombardat. Încă mai veghea, plină de rugăciunile pescarilor și ale soțiilor lor. Pe apă, o bărcuță sau două se plimbau printre epavele vaselor mai mari. Se duceau să adune plasele în timp ce lumina zilei se stingea în văzduhul vast.

Să faci ordine în harababura asta o să dureze generații întregi, se gândi Nancy, aplecată pe fereastră, cu bărbia în palmă, în timp ce Garrow conducea încet. Acum începea procesul lent și dureros de reconstrucție, de creare a unei fundații solide de amintire și de uitare. Munca odioasă de rescris legi, de restabilit norme, de reconstruit bunăvoința, respectul și generozitatea care să mențină pacea. Avea să fie o muncă plictisitoare și plină de compromisuri, fără nici o legătură cu viața ei incitantă și plină de orori din Auvergne.

Garrow schimbă viteza și mașina toarse când coti pe o stradă la marginea Cartierului Vechi. Pe una dintre grămezile de resturi, o bătrână și o fetiță adunau cărămizile care nu fuseseră sparte într-o roabă galbenă, ruginită. Puteau să reconstruiască cu ele. La baza grămezii erau aranjate cele care fuseseră deja recuperate.

– Garrow, oprește mașina, te rog.

Așa făcu, iar ea se dădu jos.

– Ce faci, Nancy?

Ea își feri ochii de soarele amiezii și arătă spre cele două figuri care munceau.

– Vreau să le ajut. Începu să se cațăre pe maldărul de dărâmături.

Garrow se întoarse spre Denden, care era pe bancheta din spate.

– Acum ce facem?

Denden observă cum Nancy se profilează pe cerul albastru-deschis, le salută pe femei, iar apoi se apleacă să adune cărămizi. Se dădu jos din mașină oftând, iar Garrow opri motorul și făcu la fel. Denden miji ochii la soare, apoi scoase o pereche de ochelari din buzunarul de sus. Îi puse la ochi, după care spuse:

– Știi prea bine ce facem. Mergem după ea, desigur.

O luară în sus pe pantă să i se alăture.

Notă istorică

Din considerente literare, am schimbat unele date și ordinea evenimentelor, am inventat câteva episoade, am omis unele persoane și am creat personaje pe baza altora. Însă, din respect pentru Nancy, pentru oamenii cu care a luptat și familiile lor, vrem să le oferim cititorilor noștri un rezumat al schimbărilor pe care le-am făcut și să dăm câteva recomandări pentru lecturi suplimentare celor care vor să afle mai mult.

Nancy s-a născut în Wellington, Noua Zeelandă în 1912. Părinții ei s-au despărțit după ce familia ei s-a mutat în Australia. Cadoul primit din partea mătușii materne i-a permis să călătorească mai întâi în America, apoi la Londra și la Paris unde a lucrat ca jurnalistă pentru publicațiile Grupului Hearst. Dezgustată de violența antisemită pe care a văzut-o când lucra în Viena și Berlin, a jurat să lupte împotriva naziștilor când va avea ocazia.

În 1936, în timpul unei vacanțe în sudul Franței, l-a cunoscut pe Henri Fiocca, un industriaș bogat. Când a început războiul, Nancy se afla în Anglia, dar se întoarce imediat în Franța, iar ea și Henri se căsătoresc pe 30 noiembrie 1939, nu în ianuarie 1943 când a fost distrus Vechiul