Bătrânul puse mâna avid pe ele, le vârî greu sub pernă, făcând sforţări de a înlătura ajutorul altuia, apoi, ca şi când misiunea lui ar fi fost îndeplinită, se lăsă în voia gemetelor şi somnolenţei.

  Felix îşi dădu seama că bătrânul avusese un atac. Cum nu se pricepea încă în latura practică a medicinei, nu îndrăzni să ia nici o măsură şi fu de părere să se cheme repede un doctor. Marina fu îndrumată numaidecât la un medic de pe aceeaşi stradă. Bătrâna rămase cam mirată de propunerea celor doi, cu aerul de a le spune că sunt nişte proşti, ieşi în curte bombănind, mai intră în bucătărie, apoi fără nici o grabă trecu în curtea vecină. Aglae, aflând accidentul lui moş Costache, căpătă deodată fizionomia aspră a unui căpitan de vapor care comandă în timp de naufragiu:

  — Aurica, strigă ea, vino repede, că i-a venit rău lui Costache! Chemă-l şi pe Titi. Treceţi dincolo, să nu fure vreunul ceva. Marino! Tu aleargă iute la Stănică. Să vie şi el, şi Olimpia şi să aducă doctorul pe care-l ştie el. Ah! Tocmai acum l-a găsit şi pe Costache. Sunt sfârşită. N-am pus nimic în gură de azi de dimineaţă.

  Aglae bău, la repezeală, puţină cafea şi apoi trecu dincolo, înconjurată ca de o gardă de Titi şi Aurica. Bătrânul era mult mai limpezit şi privea numai îngrijorat spre mobilele din casă.

  — Ce-i cu tine, Costache? Întrebă mai mult arogant decât comiserativ Aglae. Te-a pus dracul să cari cărămidă, să faci casă, parcă n-aveai casă. Aşa e când te iei după copii!

  Aglae întoarse privirile spre Felix şi spre Otilia şi, ca şi când n-ar fi fost niciodată vreun conflict între ea şi ei, întrebă:

  — Dar voi ce faceţi? Aici eraţi? Şi ce-ai, Costache? Continuă ea, poate de căldură, c-a fost un zăduf groaznic! Ar trebui să te sui în pat, ce stai aici, pe canapeaua asta?

  Bătrânul gemu puţin şi făcu doar din cap semn că nu vrea să se mişte de acolo.

  — Trebuie să te dezbraci măcar, că te sufocă hainele! Fără să mai aştepte aprobarea, Aglae îl răsuci ca pe un copil şi trase surtucul. Otilia se repezi să-i scoată ghetele cu gumilastic, uscate şi încovoiate de vechime, ca nişte iminei turceşti. Picioarele lui moş Costache apărură înfăşurate în nişte ciorapi de lână, de o grosime fabuloasă. Degetele mari tăiaseră cu unghia vârfurile şi ieşiseră ca două ghemuri de ceară. În alte împrejurări Otilia ar fi râs, dar acum nu vedea şi nu auzea nimic, nimic. După surtuc Aglae îi trase pantalonii, de la capătul de jos, cum ai scutura un sac, şi bătrânul apăru în nişte nădragi largi de stambă colorată, legaţi jos, în lipsa şireturilor rupte, cu bucăţi de sfoară.

  — Poftim, observă Aglae, cu reproş, uite ce-nseamnă să n-ai o femeie de ispravă în casă! Aşa te îmbrăcai tu altădată?

  Otilia dibuise în dormitor şi găsise o cămaşă de noapte, de pânză ţărănească grea, afară din cale de lungă, în care, vârât, chelul moş Costache semăna cu un faraon înfăşurat în pânze de in. I se aduse şi o plapumă, şi Aglae ridicase perna s-o scuture şi s-o umfle mai bine, când bătrânul scoase un ţipăt:

  — Che… Che-i-le!

  — Cheile, uite-ţi cheile, aici (moş Costache întinse o mână spre ele). Ar fi bine să mi le dai mie, să nu ţi le fure cineva!

  În curând sosiră Stănică, Olimpia şi cu doctorul Vasiliad, şi odaia se umplu de inşi. Atmosfera era înăbuşitoare, fiindcă un miros fetid venea din partea bolnavului. Otilia deschise geamul de perete. Vasiliad consultă pe bolnav cu superficialitate, îi luă pulsul, îl privi în ochi. Faţa îi arăta neîncredere şi plictiseală.

  — Ei? Vasiliade, ce zici? Întrebă, sugrumat de curiozitate, Stănică.

  — Deocamdată n-am ce să zic. Să stea liniştit şi dacă se poate să i se pună o pungă de gheaţă la cap. Atacul n-a fost violent, de vreme ce nu şi-a pierdut cunoştinţa. Să vedem mai târziu, dacă poate vorbi, dacă n-are vreo parte paralizată.

  — Doamne fereşte, se-nchină Aglae, mai bine moartea decât aşa ceva! Poate un om paralizat aşa să trăiască mult?

  — Depinde! Zise doctorul, cu aceeaşi strâmbătură de amărăciune.

  — Ascultă, mă, Vasiliad, îl luă Stănică la o parte pe doctor, fii om cum te ştiu, nu ne-ncurca cu vorba! Tu ce crezi, o duce, sau moare? Să ştim ce facem!

  — De obicei nu prea scapă nimeni la vârsta asta. Mai îi vine alt atac, pe urmă. Depinde însă de constituţie!

  — A dracului e medicina asta a voastră, se scârbi Stănică, nu ştiţi nimic precis.

  În sfârşit, Aglae se gândi să execute ordonanţa doctorului şi, fiindcă Otilia insista să se cumpere pungă şi gheaţă, întrebă tare pe bătrân:

  — Costache, unde ţii tu banii? Să-ţi cumpărăm gheaţă! Dă-mi cheile!

  Moş Costache holbă ochii şi-şi muşcă buzele, fără sunet. Cu mâna strânse şi mai tere cheile. Aglae întinse mâna şi dădu să i le apuce. Atunci, cu sforţare eroică, bătrânul se trase mai spre fundul canapelei, bombănind:

  — Nu-nu-nu v-vrreau gheaţă!

  — Vorbeşte! Observă Vasiliad.

  Stănică făcu un gest de admiraţie şi de ciudă:

  — E pezevenghi rău moşul! Îl ştiu eu. E tare de tot.

  — Dar, Costache, se răsti de-a binelea Aglae, trebuie bani de cheltuială, de plătit domnul doctor, ce, vrei să plătesc eu?

  Bătrânul, atunci, după îndelungă nemişcare, făcu semn cu mâna spre Felix, care se apropiase de pat, ridică cheile şi cu mare dificultate alese una pe care o arătă acestuia şi, cum Felix voia să ia tot ghemul de chei, se împotrivi, de unde tânărul înţelese că trebuie să scoată cheia de pe inel. Bătrânul încercă să-i explice:

  — Şi-şifonier… În să-salon… E o cutie!

  În vreme ce Felix se îndreptă înspre salon, Stănică se mişcă să-l urmeze