şi chiar făcuse semn acestuia că vine şi el. Olimpia îi strică socoteala, fiindcă, fără nici un rost şi fără să intuiască situaţia, îl invită să stea lângă ea, fapt care trezi atenţia bolnavului. Stănică îşi întârzie dispariţia, ochind mereu uşa. Felix luă pe rând fiecare cutie a scrinului. Una era plină cu cutii de chibrituri de formă cilindrică. Scuturând una din ele, constată că sunt pline şi că nu era cu putinţă ca bătrânul să fi ţinut bani în ele. Altă cutie era umplută cu ţinte, printre care înotau câteva piroane. În sertarul de sus, Felix descoperi într-adevăr o cutie de tinichea din acelea pentru tutun, în care se afla un morman de monede de toate mărimile. Se gândi câţi bani să ia, apoi se hotărî să ia cutia cu totul. Atunci zări sub cutie un pachet de coale scrise, cusute printr-o sfoară roşie, în chip de caiet, şi cu un titlu care-l izbi, cu toată graba lui, întrucât găsise acolo numele său. Scoase caietul şi citi pe copertă aceste rânduri:

  Cont de cheltuieli ce-am făcut pentru minorul Felix Sima.

  Învins de curiozitate, Felix depuse cutia cu bani pe scrin şi întoarse paginile, oprindu-se la cea din urmă, şi văzu această socoteală. Pagina era împărţită în două printr-o linie cu creion roşu, ca filele de registre, şi printr-o contabilitate empirică, în stânga erau însemnate primirile, iar în dreapta cheltuielile.

  Primit la 3 ianuarie a.c., lei 2.000 de la Banca „Naţionala” dobândă 4% asupra capitalului depus de lei 50.000.

  Primit în cursul lunii aprilie, după contracte, pentru prăvălia mare 1.000 lei pe şase luni pentru celelalte două prăvălii câte 800 lei pe şase luni.

  Primit chiria de la etaj unu 350 lei pe trei luni.

  Primit chiria de la etaj doi 300 lei pe trei luni.

  Ianuarie.

  Chirie pentru cameră, încălzit.

  Spălat.

  Dat în mână pentru teatru.

  Dat în mână pentru buzunar.

  Cumpărat instrument chirurgical.

  Adus doctor, fiind băiatul bolnav.

  Haine, rufărie.

  Masa zilnică a 10 lei.

  Februarie.

  Chirie pentru cameră, încălzit.

  Masa zilnică a 10 lei.

  Spălat.

  Dat în mână pentru buzunar.

  Împrumutat.

  Mănuşi.

  Reparaţiuni în odaie.

  Martie.

  Chirie pentru cameră, încălzit.

  Masă a 10 lei pe zi.

  Supliment seara.

  Dat bani nevoi tinereşti.

  Doctorii.

  Voiaj Iaşi pT. Vederea casei.

  Batiste 30

  Pardesiu 40

  Aprilie.

  Chirie pentru cameră, încălzit.

  Materiale pentru construcţii.

  Felix rămase cu gura căscată, uimit, pe de o parte, de venitul cel mare pe care-l avea, vreo opt sute de lei lunar, sumă considerabilă pentru acea vreme, şi scandalizat, pe de alta, de socoteala încărcată. Avea un venit de ministru, şi moş Costache îşi pusese în cap să-l facă să irosească pentru mizerabila întreţinere tot acest venit. Nu credea să se cheltuiască în casă, pentru coşniţă, mai mult de doi lei pe zi, poate cu mult mai puţin. O pâine costa douăzeci şi cinci de bani şi o para, carnea vreo optzeci de bani. Nu i se dăduse niciodată bani de teatru, sau bani de buzunar, nu i se cumpărase nici un pardesiu. Hainele le luase cu banii împrumutaţi, însă pe poliţă. Instrumentul chirurgical fusese inventat. De asemenea boala, doctoriile, doctorul, călătoria la Iaşi, batistele. Râse de cuvântul „încălzit” pe aprilie, fiindcă nu se mai făcea foc din martie, cu tot frigul. Dar scandalul nemaiauzit erau cei 2142 pentru materiale de construcţii. Care construcţie? Prin urmare cuiele, ţintele, cărămizile vechi, grinzile, toate erau în contul lui. Bătrânul făcea o casă pe spinarea lui şi nu se ştia dacă pentru el. Ameţit de descoperire, Felix uitase pentru ce venise aici şi că bătrânul e bolnav şi se gândea să facă scandal. Contul scris cu felurite cerneluri nu era terminat. Alături, Felix dădu de un pacheţel de hârtii soioase, pe care erau însemnate cu creion chimic felurite cifre cu o dată şi o justificare. De pildă: 10 mai, masă cu prăjituri 12 lei; 11 mai, bani de cinematograf 10 lei; 12 mai, cuie mari 20 lei. Erau note ce urmau să fie trecute mai târziu în cont. Era, dar, foarte adevărat ce spunea Stănică: bătrânul era un pezevenghi. Trânti contul la loc şi împinse cutia, când glasul autentic al lui Stănică se auzi în spatele lui:

  — Ai găsit ceva, şmechere? Are parale moşul? Lasă-mă să mă uit şi eu.

  După o scurtă meditaţie, Felix întoarse cheia în broască şi zise hotărât:

  — N-are nimic decât cutia asta cu bani mărunţi. Încolo, tot cutii de chibrituri.

  — De la tutungerie, desigur, observă Stănică, aparent convins, îţi spun eu că are tutungerie, pe numele altuia.

  Felix, devenit matur prin experienţă, găsise că era şi ruşinos, şi primejdios ca altcineva să ştie cât venit are el şi cum îl fura bătrânul. În curând avea să fie major şi avea să scape de toate mizeriile astea. Cu astfel de venit putea să trăiască în străinătate, oriunde, consacrându-se ştiinţei numai pentru glorie. Când revăzu pe moş Costache întins pe spate, respirând greu, uită de toată duşmănia. Otilia avea un aer atât de rătăcit, părea atât de străină în acea casă, încât fu cuprins de milă. Nu. Providenţa avusese grijă de el şi-i dădu-se un tată bun şi mijloace de existenţă pe care nu le meritase. Bătrânul îi risipise venitul, dar nu se atinsese de capitalul lui. Trebuia prin urmare să fie calm, chibzuit, acum în aceste împrejurări grele, spre a putea să dea tot sprijinul Otiliei. Fata era mândră, şi cu un cuvânt greşit putea s-o jignească.

  Bătrânul luă cutia cu mâna stângă. Dreapta nu putea s-o ridice decât cu greutate, şi atunci cei din odaie observară că o uşoară paralizie îi ţinea acest braţ. Chiar şi un colţ al gurii avea muşchiulatura puţin ruptă, căzută în jos, trăgând puţin şi o pleoapă. Cu mâna tremurătoare, moş Costache căută orbeşte în cutie, găsi o monedă de cinci lei, o lăsă