Am băut, iar acum văd şi aud totul ca şi cum ar avea loc prin ceaţă.

Iată că intră oficiantul, şi-l recunosc pe Boullan. Poartă o hlamidă albă având pe ea o planetă roşie pe care se vede un crucifix răsturnat. La încrucişarea celor două braţe ale crucii se află imaginea unui ţap negru care, ridicat pe copitele dinapoi, întinde coarnele... Dar la prima mişcare pe care oficiantul a făcut-o, ca din întâmplare sau din neglijenţă, dar în realitate din cochetărie perversă, hlamida s-a desfăcut în faţă arătând un falus de proporţii remarcabile, cum nu bănuisem vreodată la un ins fleşcăit ca Boullan, şi de pe acum în erecţie, de la vreun drog pe care abatele evident că l-a luat mai înainte. Coapsele îi sunt prinse în două jartiere roşii care-i ţin nişte ciorapi negri ca aceia (vai mie, acum reproduşi în Charivari şi în alte hebdomadare, ce se văd şi pe la abaţi şi preoţi, chiar şi când ei n-ar vrea) ai Celestei Mogador când dansa ea can-can-ul la Bal Mabille.

Oficiantul s-a întors cu spatele la credincioşi şi şi-a început slujba în latină, în timp ce androginii îi răspund.

— In nomine Astaroth et Asmodei Beelzebuth. Introibo ad altare Satanae.

— Qui laetificat cupidatem nostram.

— Lucifer omnipotens, emitte tenebram tuam et afflige inimicos nostros.

— Ostende nobis, Domine Satanas, potentiam tuam et exaudi luxuriam meam.

— Et blasphemia mea ad te veniat.

Apoi Boullan a scos din veşmânt o cruce, şi-a pus-o sub tălpi şi a călcat-o de mai multe ori în picioare: — O, Cruce, eu te zdrobesc în amintirea şi răzbunarea vechilor Maeştri ai Templului. Te calc în picioare fiindcă ai fost unealtă de falsă sfinţire a falsului Hristos Iisus.

Iar în acest moment Diana, fără să mă prevină şi ca printr-o iluminare subită (dar, fireşte, după instrucţiuni pe care Boullan i le-a dat ieri în timpul spovedaniei), străbate naosul printre cele două aripi de credincioşi şi se postează dreaptă la picioarele altarului. Apoi, întorcându-se către credincioşi (sau necredincioşi, ce-or fi fost ei), cu un gest hieratic îşi scoate dintr-odată gluga şi pelerina, strălucind goală. Îmi lipsesc cuvintele, domnule căpitan Simonini, dar e ca şi cum aş vedea-o, ieşită de sub văl pe Isis, cu chipul acoperit doar de o mască subţire, neagră.

Sunt apucat ca de un fior văzând pentru prima oară o femeie în toată incredibila violenţă a trupului ei fără veşminte. Părul de aur roşu pe care ea de obicei şi-l ţine în mod cast strâns în coc, lăsat liber îi coboară impudic şi-i mângâie fesele, de o rotunjime malignă şi perfectă. Din statuia aceasta păgână se remarcă semeţia gâtului subţire ce se înalţă ca o coloană deasupra umerilor de o albeaţă marmoreană, pe când sânii (şi văd pentru prima oară mamelele unei făpturi femeieşti) se ridică tari, superbi şi satanic de orgolioşi. Între ei, unică rămăşiţă necarnală, medalionul pe care Diana nu-l lasă niciodată.

Diana se întoarce şi urcă cu o lubricitate molatică cele trei trepte care duc la altar, apoi, ajutată de oficiant, se tolăneşte pe el, cu capul lăsat pe o pernă de catifea neagră, cu franjuri de argint, pe când pletele îi unduiesc peste marginile mesei, cu pântecele uşor arcuit, cu picioarele desfăcute aşa încât să i se vadă puful arămiu care ascunde intrarea acelei peşteri femeieşti, pe când trupul îi luceşte sinistru în bătaia roşiatică a candelelor. Dumnezeule, nu ştiu cu ce cuvinte să descriu ceea ce-mi văd ochii, e ca şi cum oroarea mea firească faţă de carnea feminină şi teama pe care mi-o inspiră s-ar fi topit ca să lase loc unei senzaţii noi, de parcă o licoare nemaigustată vreodată mi-ar curge prin vine...

Boullan a depus pe pieptul Dianei