— Ana Steele?

  O femeie cu păr lung, negru, aranjat clasic, stând în picioare lângă biroul de recepţie, mă scoate din visare. Are acelaşi aer boem, aerian ca şi recepţionista. Ar putea să aibă aproape patruzeci de ani sau poate mai mult. Tare dificil e să-ţi dai seama la femeile mai vârstnice.

  — Da, răspund şi mă ridic cu stângăcie.

  Îmi adresează un zâmbet politicos, ochii ei căprui şi reci evaluându-mă. Port una dintre rochiile lui Kate, un sarafan negru peste o bluză albă, pantofii mei negri cu toc. O ţinută adecvată unui interviu, mi s-a părut. Mi-am strâns părul într-un coc şi, măcar de data asta, şuviţele rebele se comportă civilizat. Îmi întinde mâna.

  — Bună, Ana, mă numesc Elizabeth Morgan. Sunt şefa de personal de aici, de la SIP.

  — Bună ziua, spun şi-i strâng mâna.

  Pare foarte relaxată în postura ei de şefa.

  — Vino după mine, te rog.

  Trecem prin uşile duble din spatele zonei de recepţie şi intrăm într-un birou foarte spaţios şi viu colorat, iar de acolo ajungem într-o mică sală de şedinţe. Pereţii sunt de un verde-pal, tapetaţi cu fotografii ale copertelor de cărţi. În capul mesei de şedinţe din arţar stă un bărbat tânăr cu părul roşu legat într-o coadă la spate. La ambele urechi îi scânteiază cercei mici din argint. E îmbrăcat într-o cămaşă bleu, fără cravată, şi pantaloni chinos. Când mă apropii, se ridică şi se uită la mine cu nişte ochi de un albastru-închis, insondabil.

  — Ana Steele, sunt Jack Hyde, redactorul responsabil cu achiziţiile de la SIP şi sunt foarte încântat să te cunosc.

  Ne strângem mâinile, iar expresia lui întunecată e de nepătruns, deşi îndeajuns de prietenoasă, cred.

  — Ai făcut cale lungă până aici? întreabă el cu amabilitate.

  — Nu, m-am mutat de curând în zona Pike Street Market.

  — Aha, nu e departe deloc. Te rog, ia un loc.

  Mă aşez, iar Elizabeth se aşază lângă el.

  — Deci, de ce ai vrea să lucrezi ca stagiar la SIP, Ana? Întreabă el.

  Îmi pronunţă numele pe un ton liniştit şi-şi lasă capul într-o parte, ca o persoană pe care o cunosc – e deconcertant. Făcând eforturi să ignor prudenţa iraţională pe care mi-o inspiră, mă lansez într-un discurs atent pregătit, conştientă că mă înroşesc. Mă uit la amândoi, amintindu-mi de lecţia ţinută de Katherine Kavanagh despre „Tehnica pentru un interviu reuşit”: Păstrează contactul vizual, Ana! Doamne, femeia aia poate fi şi ea autoritară uneori. Jack şi Elizabeth mă ascultă amândoi cu atenţie.

  — Ai o medie generală la absolvire impresionantă. Cu ce alte activităţi extracurriculare te-ai mai răsfăţat cât timp ai fost la WSU?

  Răsfăţat? Clipesc către el. Ce cuvânt ciudat a ales. Mă lansez în detalii privind activitatea de bibliotecar la biblioteca centrală a campusului şi unica mea experienţă de intervievare a unui despot obscen de bogat pentru ziarul studenţesc. Trec sub tăcere faptul că, de fapt, nu eu am scris articolul. Menţionez două societăţi literare din care am făcut parte şi termin cu slujba de la Clayton's şi toate cunoştinţele inutile pe care le posed acum despre unelte şi bricolaj. Râd amândoi, asta fiind şi reacţia la care speram. Încet-încet, mă relaxez şi încep să mă simt bine.

  Jack Hyde pune întrebări incisive şi inteligente, dar nu mă las impresionată – mă ţin tare, iar când discutăm despre cărţile mele preferate, cred că sunt stăpână pe subiect. Pe de altă parte, Jack pare să prefere doar literatura americană scrisă după 1950. Nimic altceva. Nici un clasic – nici măcar Henry James, Upton Sinclair sau R Scott Fitzgerald. Elizabeth nu spune nimic, doar dă din cap din când în când şi ia notiţe. Jack, deşi cârcotaş, e fermecător în felul lui şi, cu cât vorbim mai mult, cu atât precauţia mea iniţială se risipeşte.

  — Şi unde te vezi peste cinci ani? mă întreabă.

  Cu Christian Grey, îmi vine involuntar în minte acest răspuns. Mintea mea năbădăioasă mă face să mă încrunt.

  — Redactor de cărţi, poate? Sau agent literar, nu sunt sigură. Sunt deschisă la oportunităţi.

  Jack zâmbeşte larg.

  — Foarte bine, Ana. Nu mai am alte întrebări. Tu?

  Întrebarea îmi este adresată.

  — Când aţi dori să se înceapă lucrul? întreb.

  — Cât mai curând posibil, răspunde Elizabeth. Tu când ai putea să începi?

  — Sunt disponibilă de săptămâna viitoare.

  — Asta e bine de ştiut, spune Jack.

  — Dacă toată lumea a spus ce-a avut de spus – Elizabeth se uită la amândoi – cred că putem spune că interviul s-a încheiat.

  Zâmbeşte cu amabilitate.

  — A fost o plăcere să te cunosc, Ana, spune Jack cu aceeaşi blândeţe cu care-mi ia mâna.

  O strânge cu delicateţe, aşa că mă uit la el şi-mi iau rămas-bun.

  Mă simt neliniştită în timp ce mă îndrept spre maşină, deşi nu sunt sigură de ce. Cred că interviul a mers bine, dar e greu de spus. Interviurile par nişte situaţii artificiale. Toată lumea se comportă cât mai bine posibil, încercând din răsputeri să se ascundă în spatele unei faţade profesionale. Oare faţa mea s-a potrivit? Va trebui să aştept ca să văd.

  Mă urc în maşina mea Audi A3 şi mă întorc la apartament, deşi nu mă grăbesc. Plec cu un zbor de noapte cu escală la Atlanta, dar plecarea e abia la 10:25 în seara asta, aşa că am timp berechet.

  Când ajung, Kate despachetează cutii în bucătărie.

  — Cum a fost? întreabă ea cu interes.

  Numai Kate poate arăta splendid într-o cămaşă supradimensionată, blugi parcă luaţi de la haine vechi şi o bandana bleumarin.

  — Bine, Kate, mulţumesc de întrebare. Nu-s aşa de sigură că ţinuta asta a fost îndeajuns de