surâdea prea mult în acel moment. I se părea, vag, că în viaţa lui ar putea exista acum şi un alt scop, ceva măreţ, grandios. Simţi o undă de teamă şi începu să coboare scările în fugă, boncăind, mâna alunecându-i repede pe suprafaţa stricată de rugină a balustradei abrupte.

Jos, tot mai jos, în nesfârşite ocoluri, întrebându-se cât va mai dura până ce vaporii concentraţi în jurul gurii ţevii de preaplin vor lua foc, cât va mai dura până ce se va fi acumulat suficientă căldură pentru ca frontul de foc să pornească în jos, pe această ţeavă, către măruntaiele rezervorului.

Cu părul fluturându-i pe frunte, cu un rânjet înspăimântat încremenit pe faţă, cu vântul şuierându-i în urechi, cobora în cea mai mare grabă. Depăşise jumătatea drumului, trecând de sigla CH, scrisă cu litere de şase metri înălţime, de culoare verde ca lămâia pe fondul alb al rezervorului. Jos, tot mai jos, conştient că dacă picioarele lui se împleticeau sau se împiedicau de ceva, s-ar fi prăbuşit ca şi canistra, iar oasele i s-ar fi frânt ca nişte vreascuri uscate.

Pământul se vedea din ce în ce mai aproape, se vedeau bine cercurile albe de pietriş din jurul rezervoarelor şi iarba verde de dincolo de pietriş. Maşinile din parcare aveau tendinţa să-şi recapete dimensiunile normale. Cu toate acestea, i se părea că încă pluteşte, ca într-un vis, şi că nu va ajunge niciodată până jos, va fugi în cerc zadarnic, la nesfârşit. Era chiar lângă bomba al cărei fitil fusese aprins.

De deasupra capului său, de la mare înălţime, se auzi deodată un zgomot, care amintea de petardele lansate de 4 Iulie. Urmă un zăngănit slab, apoi ceva trecu zbârnâind pe lângă el. După cum constată, cu un fior de teamă ascuţit, aproape încântător, era o bucată din ţeava de preaplin. Din cauza temperaturii, se înnegrise toată şi se contorsionase într-o formă nouă, de o incoerenţă tulburătoare.

Se sprijini cu o mână de balustradă şi-şi făcu vânt pe deasupra ei, auzind cum îi trosneşte ceva la încheietură. O durere oribilă i se răspândi în braţ, până la cot. Căzu de la înălţimea celor câţiva metri rămaşi, ateriză pe pietriş şi se prăbuşi. Cu braţele zgâriate rău, dar fără să ia în seamă durerea ascuţită, gemea şi rânjea în acelaşi timp, cuprins de panică, iar ziua i se părea deodată teribil de luminoasă.

Trashcan Man se adună de pe jos întinzând gâtul în toate direcţiile şi o rupse la fugă, privind întruna spre înălţimi. Pe vârful rezervorului din mijloc, lângă care se afla, apăruse ceva, ca o chică blondă, care creştea cu o viteză nemaipomenită. Toată drăcia putea sări în aer în orice clipă.

O luă la fugă, cu mâna dreaptă bălăbănindu-i-se în încheietura ruptă. Sări peste bordura parcării şi simţi sub picioare asfaltul. Străbătu parcarea, cu umbra încurcându-i-se printre picioare, parcurse drumul de acces, acoperit cu pietriş, se năpusti prin poarta pe jumătate deschisă, ieşind din nou la Highway 130. O traversă de îndată şi se aruncă în şanţul de pe cealaltă parte, căptuşit cu un pat de frunze moarte şi muşchi moale, prinzându-şi capul în mâini. La fiecare respiraţie, simţea cum i se împlântă nişte cuţite în piept.

Rezervorul sări în aer. Nu BUMM! ci DA-BUMM!, un sunet uriaş, în acelaşi timp scurt şi gutural, încât îşi simţi timpanele presând spre interior şi ochii spre exterior, în timp ce în aer se petrecu o mişcare greu de descris. Urmă o a doua explozie, apoi a treia, iar Trashcan se tăvăli peste frunzele moarte, zâmbind şi ţipând neauzit de nimeni. Se ridică în picioare, ducându-şi mâinile la urechi, dar un vânt stârnit pe neaşteptate îl izbi şi-l trânti pe spate cu o putere extraordinară, ca pe un gunoi.

Pomii tineri din spatele lui se aplecară spre spate, iar frunzele lor vibrară frenetic, ca fanioanele arborate deasupra unui teren cu maşini vechi de vânzare, într-o zi vântoasă. Unul sau doi se frânseră cu pocnete slabe, ca ale unui pistol de tir. Fragmente arzânde din rezervor începură să cadă pe partea opusă a drumului, câteva dintre ele chiar pe şosea. La impactul cu pământul se auzeau zgomotele metalice ale fragmentelor arse şi deformate, ca şi ţeava de preaplin, care se desprinsese prima.

DA-BUMM!

Trashcan se ridică iarăşi şi văzu un gigantic arbore de foc dincolo de parcarea lui Cheery Oil. Fumul negru se înălţa deasupra lui, ridicându-se perfect vertical până la o înălţime uimitoare, înainte ca vântul să reuşească să rupă coloana şi s-o risipească. Nu puteai să te uiţi în flăcări decât cu ochii aproape închişi, iar acum simţi şi dogoarea teribilă, valul de aer fierbinte care-i făcea pielea să se strângă, să se irite. În semn de protest, din ochi începură să-i curgă lacrimi. Un alt fragment metalic arzând, de această dată ceva mai mare de doi metri în diametru în punctul lui de maximă grosime, de forma unui diamant, căzu din cer, poposi în şanţ, cam la vreo şapte metri spre stânga lui, iar frunzele uscate de deasupra muşchiului umed se aprinseră instantaneu.

DA-BUMM-DA-BUMM!

Dacă rămânea pe loc, avea toate şansele să fie mistuit de un foc izbucnit spontan. Se ridică în picioare şi începu să alerge pe marginea şoselei, în direcţia oraşului Gary, simţind cum aerul din plămânii lui se face tot mai fierbinte şi capătă gustul unui metal greu. Curând trebui să-şi pipăie părul, asigurându-se că nu luase foc. Duhoarea dulceagă a benzinei umplu văzduhul, părând să se lase asupra lui ca un văl. Vântul fierbinte îi smulgea hainele de pe el. Era ca o fiinţă care încearcă să scape dintr-un cuptor cu microunde. Înaintea ochilor lui înlăcrimaţi, drumul se dublă, apoi se triplă.

Se auzi un nou zgomot asurzitor atunci când presiunea crescândă provocă implozia clădirii care adăpostea birourile de la Cheery Oil Company. Adevărate iatagane de sticlă spintecau aerul. Ploua din cer, pe toată suprafaţa drumului, cu bucăţi de beton şi cărămidă. O schijă de oţel de mărimea unei monede de un sfert de dolar şi grosimea unei ciocolate Mars îi spintecă mâneca şi-i zgârie uşor pielea braţului. O bucată destul de mare ca să-i facă zob căpăţâna căzu