Şi, cu aceste cuvinte, Shelly s-a dus alene până la masa de Hold ‘Em, fredonând „Tralala-tralali, tralala-tralali, mamma mia, ce frumoasă zi!”

  Marshal a ieşit din Avocado Joe’s şi s-a dus în parcare. Era unsprezece şi jumătate. Peste o jumătate de oră avea să-l sune pe Peter.

  Douăzeci şi unu

  Cu o noapte înainte de următoarea şedinţă cu Carolyn, Ernest a avut un vis intens. S-a ridicat în şezut în pat şi l-a notat: Mă grăbesc să ajung la un aeroport. O văd pe Carolyn într-un grup de pasageri.

  Sunt bucuros că o văd şi fug până la ea, încerc s-o îmbrăţişez, dar ea îşi ţine geanta între noi, iar îmbrăţişarea e nesatisfăcătoare şi greoaie.

  De dimineaţă, gândindu-se la vis, şi-a amintit ce hotărâre luase după discuţia cu Paul: „Adevărul m-a băgat în asta şi tot adevărul o să mă scoată”. Ernest a decis să facă un lucru pe care nu-l mai făcuse niciodată. O să-i povestească visul pacientei.

  La următoarea şedinţă, Carol a fost intrigată de faptul că Ernest i-a relatat visul cu îmbrăţişarea. După ultima întâlnire începuse să se întrebe dacă nu cumva îl judecase greşit. Îşi pierdea speranţa că ar putea să-l ispitească vreodată făcându-l să se compromită. Iar acum, astăzi, el îi povesteşte vise cu ea. Poate că asta ar putea duce la ceva interesant, s-a gândit Carol. Dar fără convingere: nu mai simţea că deţine controlul asupra situaţiei. Ernest era complet imprevizibil pentru un terapeut, aproape în fiecare şedinţă făcea sau spunea câte un lucru care o surprindea. Şi aproape în fiecare şedinţă îi dezvăluia câte un lucru despre ea însăşi pe care nu îl ştiuse.

  — Ei bine, Ernest, e foarte ciudat, pentru că şi eu am avut un vis cu tine azi-noapte. Nu numeşte Jung asta „sincronicitate”?

  — Nu chiar. Cred că „sincronicitate” la Jung înseamnă o concordanţă a două fenomene legate între ele, unul petrecându-se în lumea subiectivă, iar celălalt în lumea obiectivă, concretă. Îmi aduc aminte că a povestit pe undeva cum, în timp ce analiza visul unui pacient despre un scarabeu egiptean din antichitate, a observat că un gândac viu zbura pe lângă geam, de parcă ar fi încercat să intre în cameră. Niciodată n-am înţeles semnificaţia acelui concept, a continuat Ernest. Cred că mulţi oameni sunt atât de tulburaţi de contingenţa fragilă a vieţii, încât îşi găsesc alinarea crezând într-o formă de interconexiune cosmică. Niciodată n-am fost atras de aşa ceva. Pe undeva, ideea de aleatoriu sau indiferenţă a naturii nu m-a tulburat niciodată. De ce ar trebui ca o simplă coincidenţă să îngrozească? De ce ar trebui să fie considerată altceva decât o simplă coincidenţă?

  Iar în ce priveşte faptul că ne-am visat reciproc, oare asta-i de mirare? Mie mi se pare, având în vedere legătura strânsă şi intimă pe care o avem, că ar fi surprinzător dacă n-am pătrunde unul în visele celuilalt. Scuză-mă că vorbesc aşa, Carolyn, probabil pare că îţi ţin o prelegere. Dar idei ca „sincronicitate” răscolesc o mulţime de sentimente în mine: deseori mă simt singur, târându-mi picioarele pe teren neutru, între dogmatismul lui Freud şi misticismul lui Jung.

  — Nu, nu mă deranjează că vorbeşti despre lucruri din astea, Ernest. De fapt, îmi place când îmi împărtăşeşti gândurile tale. Dar ai un obicei care face ca lucrul ăsta să pară o prelegere: îmi rosteşti numele din minut în minut.

  — Nu eram deloc conştient de asta.

  — Te deranjează că ţi-am spus?

  — Să mă deranjeze? Sunt încântat. Îmi lasă impresia că începi să mă iei în serios.

  Carol s-a întins înspre Ernest şi l-a strâns de mână.

  A strâns-o şi el preţ de o secundă şi a spus:

  — Dar avem de lucru. Hai să ne întoarcem la vis. Poţi să-mi spui ce gânduri ai în legătură cu el?

  — O, nu! E visul tău, Ernest. Ce gânduri ai tu?

  — Corect. Păi, deseori psihoterapia e simbolizată în vise sub forma unei călătorii. Prin urmare, cred că aeroportul reprezintă terapia, încerc să fiu aproape de tine, să te îmbrăţişez. Dar tu pui ceva între noi: poşeta.

  — Deci, Ernest, ce crezi despre poşetă? Mi simt puţin ciudat – ca şi cum am fi făcut schimb de roluri.

  — N-ai de ce, Carolyn, eu încurajez chestia asta. Nimic nu-i mai important decât să fim sinceri unul cu celălalt. Aşa că hai să rămânem la subiectul ăsta. Păi, îmi vine în minte faptul că Freud afirmă de mai multe ori că „poşetă” e un simbol obişnuit pentru organele genitale feminine. După cum am menţionat, eu nu sunt un adept al dogmei freudiene – şi totuşi încerc să nu arunc şi bebeluşul odată cu apa din copaie. Freud a avut atâtea viziuni corecte, aş fi prost să le ignor. Şi odată, acum mai mulţi ani, am participat la un experiment în cadrul căruia femeile au fost rugate, sub hipnoză, să viseze că un bărbat pe care îl doresc vine în patul lor. Dar li s-au dat instrucţiuni să nu arate explicit actul sexual din vis. Un număr surprinzător de mare de femei au folosit poşeta ca simbol – adică un bărbat vine la ele şi le bagă ceva în poşetă.

  — Deci, atunci, Ernest, visul înseamnă…

  — Probabil visul înseamnă că tu şi cu mine începem terapia, dar că tu interpui sexualitatea între noi într-un mod care ne împiedică să devenim cu adevărat apropiaţi.

  Carol a tăcut câteva clipe, apoi a comentat:

  — Mai e şi altă posibilitate. O interpretare simplă şi directă – că, în străfundurile tale, tu mă doreşti fizic, că îmbrăţişarea e un echivalent al actului sexual. În fond, nu ai fost tu cel care a iniţiat îmbrăţişarea în vis?

  — Şi, a întrebat Ernest, ce zici despre poşetă ca obstacol?

  — Dacă, aşa cum a