— Da, înţeleg ce spui… spui că te doresc aşa cum un bărbat doreşte o femeie şi că banii ăia – cu alte cuvinte, contractul nostru profesional – ne stau în cale. Şi că eu mă simt frustrat de asta.

  Carol a încuviinţat din cap.

  — Da, ce zici de interpretarea asta?

  — Cu siguranţă e mai simplistă, dar n-am nici o îndoială că e ceva adevăr în ea – că dacă nu ne-am fi cunoscut în contextul relaţiei terapeut-pacient, mi-ar fi plăcut să te întâlnesc în alte circumstanţe, non-profesionale – am discutat despre asta în ultima şedinţă. N-am făcut nici un secret din faptul că te consider o femeie captivantă şi atrăgătoare, cu o minte nemaipomenit de ageră şi de penetrantă.

  Carol a zâmbit larg.

  — Începe să-mi placă din ce în ce mai mult visul ăsta.

  — Şi totuşi, a continuat Ernest, visele sunt în general supradeterminate – nu există nici un motiv pentru care să credem că visul nu descrie ambele dorinţe ale mele: dorinţa de a lucra cu tine ca terapeut, fără intruziunea şi perturbaţia indusă de nevoile sexuale, şi dorinţa de a te cunoaşte ca femeie, fără intruziunea contractului nostru profesional. Asta-i dilema pe care trebuie să mi-o rezolv.

  Ernest s-a minunat cât de departe ajunsese cu dezvăluirea adevărului. Iată-l aici – calm şi fără nici o jenă -, dezvăluindu-i unei paciente lucruri pe care, cu câteva săptămâni în urmă, niciodată nu şi-ar fi imaginat că ar putea să le spună. Şi, din câte îşi dădea seama, se ţinea bine în frâu. Nu mai simţea că o seducea pe Carolyn. Era deschis, dar, în acelaşi timp, responsabil, şi o ajuta ca terapeut.

  — Cum rămâne cu banii, Ernest? Uneori văd cum te uiţi la ceas şi am impresia că nu însemn pentru tine nimic mai mult decât un cec şi că fiecare ticăit al ceasului e încă un dolar.

  — Banii nu sunt importanţi pentru mine, Carolyn. Câştig mai mult decât pot să cheltuiesc şi rareori mă gândesc la bani. Dar trebuie să ţin seama de timp, Carolyn. Exact ca tine, când ai întâlnire cu un client şi trebuie să te ţii de un program. Totuşi, până acum nu mi-am dorit niciodată să treacă repede timpul când suntem împreună. Nici măcar o dată. Abia aştept să te văd, preţuiesc timpul petrecut împreună şi, de cele mai multe ori, îmi pare rău când se termină şedinţa.

  Carol a tăcut din nou. Ce enervant era că se simţea flatată de cuvintele lui Ernest. Ce enervant era că părea să spună adevărul. Ce enervant era că uneori nu i se mai părea respingător.

  — Încă un gând pe care l-am avut, Carolyn, a fost legat de conţinutul poşetei. Bineînţeles, aşa cum sugerezi şi tu, banii îţi vin imediat în minte. Dar ce altceva ar mai putea să fie acolo şi să reprezinte un obstacol în calea apropierii dintre noi?

  — Nu sunt sigur că te înţeleg, Ernest.

  — Adică, poate că tu nu mă vezi aşa cum sunt de fapt din cauza unor idei preconcepute sau prejudecăţi care te împiedică. Poate că tu cari după tine un bagaj vechi, care ne blochează relaţia – răni din relaţii trecute cu alţi bărbaţi: tatăl tău, fratele tău, soţul tău. Sau poate aşteptările dintr-o altă epocă: gândeşte-te la Ralph Cooke şi la cât de des mi-ai zis: „Fii ca Ralph Cooke… fii terapeutul-iubit de care am nevoie”. Într-un fel, Carolyn, tu îmi spui: Nu fi tu, Ernest, fii altceva, fii altcineva.

  Carol nu se putea împiedica să observe cât de aproape de adevăr era Ernest, dar nu tocmai din motivele pe care şi le imagina el. Ciudat cât de inteligent devenise în ultima vreme.

  — Şi visul tău, Carolyn? Nu cred că mai pot scoate ceva din al meu acum.

  — Păi, am visat că eram în pat împreună, complet îmbrăcaţi şi cred că eram…

  — Carolyn, ai vrea să încerci să-ţi descrii visul la timpul prezent – de parcă s-ar întâmpla acum? Deseori asta reînvie emoţiile din vis.

  — OK, uite ce-mi amintesc. Tu şi cum mine stăteam…

  — Tu şi cu mine stăm, rămâi la timpul prezent, a protestat Ernest.

  — OK, tu şi cu mine stăm în fund sau întinşi pe pat, complet îmbrăcaţi, în timpul unei şedinţe de terapie. Eu vreau să fiu mai iubitoare, dar tu eşti tot timpul încordat şi te ţii la distanţă. Apoi, în cameră intră un alt bărbat – un bărbat negru ca smoala, băgăcios, urât şi grotesc iar eu imediat iau hotărârea de a încerca să-l seduc. Fac asta foarte uşor şi facem sex în faţa ta, în acelaşi pat. În tot acest timp, mă gândesc că, dacă tu vezi cât de bună sunt când fac sex cu el, o să fii mai interesat de mine, o să te răzgândeşti şi o să faci şi tu sex cu mine.

  — Sentimentele din vis?

  — Frustrată din pricina ta. Repulsie la vederea bărbatului ăstuia – era dezgustător, emana răutate. Nu ştiam cine e, şi totuşi ştiam. Era Duvalier.

  — Cine?

  — Duvalier. Ştii, dictatorul din Haiti.

  — Ce legătură ai tu cu Duvalier? Înseamnă ceva pentru tine?

  — Ăsta-i un lucru ciudat. Absolut nimic. Nu m-am gândit la numele lui de ani de zile. Sunt uimită că mi-a venit în minte.

  — Asociază puţin liber pe tema Duvalier, Carolyn. Să vedem ce apare.

  — Nimic. Nu sunt sigură că am văzut vreodată poza tipului. Tiran. Brută. Malefic. Bestie. A, da, cred că am citit de curând un articol despre el, că trăieşte în sărăcie, pe undeva prin Franţa.

  — Dar bătrânul a murit demult.

  — Nu, nu, nu bătrânul. Duvalier cel tânăr.