Cel căruia i se spune „Doctorul Bebeluş”. Sunt sigură că era „Doctorul Bebeluş”. N-am idee de unde mi-am dat seama de asta, dar ştiam că era el. Numele lui mi-a venit în mine de îndată ce a intrat pe uşă. Credeam ca tocmai ţi-am spus asta.

  — Nu, n-ai spus, Carolyn, dar cred că asta e cheia visului.

  — Cum?

  — Păi, mai întâi vorbeşte despre visul tău. E mai bine să avem asocierile tale, aşa cum am făcut şi cu visul meu.

  — Hai să vedem. Ştiu că mă simţeam frustrată. Tu şi cu mine eram în pat, dar eu nu ajungeam nicăieri cu tine. Apoi apare bărbatul ăsta primitiv, şi fac sex cu el – uf, ciudat că fac asta -, şi logica bizară a întâmplărilor din vis a fost că-mi vezi performanţa şi, cumva, eşti cucerit. Asta n-are noimă.

  — Spune mai multe, Carolyn.

  — Păi, n-are. Adică, dacă aş face sex cu un bărbat grotesc în faţa ta – hai să fim sinceri – n-o să-ţi cuceresc inima. Mai curând o să fii dezgustat, şi nu atras de asta.

  — Asta ar fi logic dacă am lua visul ca atare. Dar eu ştiu cum ar căpăta sens. Hai să presupunem că Duvalier nu e Duvalier, ci reprezintă pe altcineva sau altceva.

  — Ca de exemplu?

  — Gândeşte-te la numele lui: „Doctorul Bebeluş”! Imaginează-ţi că barbarul ăsta este o latură a mea: bebeluşul, cea mai primitivă sau fundamentală latură a mea. Atunci, în vis, tu încerci să te asociezi cu partea asta a mea, în speranţa că restul, latura mea matură, o să fie şi ea atrasă. Vezi tu, Carolyn, în felul ăsta visul ar avea sens – dacă ai putea seduce o parte, un alter ego al meu, atunci şi restul ar putea cu uşurinţă să o urmeze imediat!

  Tăcere din partea lui Carol.

  — Ce crezi, Carolyn?

  — Inteligent, Ernest, o interpretare foarte inteligentă. Şi, în sinea ei, Carol şi-a spus: Mai inteligentă decât crezi!

  — Deci, Carolyn, dă-mi voie să rezum: explicaţiile pe care le-am dat ambelor vise – al tău şi al meu – ajung la o concluzie similară: că, deşi tu vii să mă vezi şi declari sus şi tare că ai sentimente puternice faţă de mine, că vrei să mă atingi şi să mă îmbrăţişezi, totuşi nu vrei cu adevărat să fii aproape de mine.

  — Şi, ştii, mesajele astea date de vise sunt similare cu ceea ce simt eu în general faţă de relaţia noastră. Acum mai multe săptămâni ţi-am spus clar că o să fiu sincer cu tine şi că o să-ţi răspund deschis la toate întrebările. Totuşi, tu niciodată n-ai profitat de această ocazie. Spui că vrei să fiu iubitul tău, şi totuşi, în afară de întrebările referitoare la viaţa mea de burlac, n-ai făcut nici o încercare de a mă cunoaşte. Am de gând să te tot bat la cap cu chestia asta, Carolyn, pentru că e prea importantă, foarte apropiată de miezul problemei. Am de gând să te tot îndemn să fii sinceră cu mine – şi pentru a face asta va trebui să mă cunoşti şi să ai destulă încredere în mine încât să-ţi dai voie să te dezvălui pe deplin în prezenţa mea. Iar experienţa asta va fi preludiul momentului în care vei deveni tu însăţi, în cel mai profund sens al cuvântului, cu un alt bărbat, pe care încă nu-l cunoşti.

  Carol a rămas tăcută şi s-a uitat la ceasul ei de mână.

  — Ştiu că nu mai avem timp, Carolyn, dar mai stai un minut sau două. Nu poţi să vorbeşti mai mult despre asta?

  — Nu astăzi, Ernest, a spus ea, apoi s-a ridicat şi a plecat repede din cabinet.

 

  Douăzeci şi doi

  Telefonul pe care Marshal i l-a dat lui Peter Macondo la miezul nopţii nu i-a adus aproape nici o alinare – a dat peste o înregistrare în trei limbi, în care se spunea că Grupul Financiar Macondo este închis la sfârşit de săptămână şi se va redeschide luni dimineaţă. Nici serviciul de informaţii din Zürich nu avea numărul de telefon de acasă al lui Peter. Asta, bineînţeles, nu era o surpriză: Peter vorbise deseori despre Mafie şi despre necesitatea oamenilor superbogaţi de a-şi apăra intimitatea. Urma sa fie un week-end lung. Marshal era nevoit să aştepte şi să sune din nou duminică la miezul nopţii.

  La două noaptea, nereuşind să doarmă, Marshal a început să scotocească printre eşantioanele farmaceutice din dulăpiorul lui cu medicamente, căutând un sedativ. Ceva ce nu-i stătea deloc în obicei – deseori tuna şi fulgera împotriva pastilelor şi insista că un om echilibrat ar trebui să facă faţă disconfortului psihic doar cu ajutorul introspecţiei şi autoanalizei. Dar în noaptea asta nici o autoanaliză nu era posibilă: era foarte încordat şi avea nevoie de ceva să se calmeze. În cele din urmă a găsit nişte Chlor-Trimeron, un antihistaminic sedativ, a înghiţit două pastile şi a dormit prost câteva ore.

  Pe măsură ce week-end-ul se scurgea, sporea şi neliniştea lui. Unde era Adriana? Unde era Peter? Îi era imposibil să se concentreze. A aruncat ultimul număr din Jurnalul American de Psihanaliză până în celălalt capăt al camerei, nu şi-a putut stârni plăcerea de a face toaleta bonsailor, n-a izbutit nici măcar să-şi calculeze profitul săptămânal de pe urma acţiunilor de la bursă. A exersat energic o oră la sala de sport, trăgând de fiare, a jucat un meci de baschet la Y, a alergat până la Golden Gate. Dar nimic nu a slăbit încleştarea fricii care îl împresura.

  A pretins că îşi e pacient. Calmează-te! De ce te agiţi aşa? Hai să stăm jos şi să analizăm ce s-a întâmplat în realitate. Doar un singur lucru: Adriana n-a venit la şedinţe. Şi? Investiţia e în siguranţă. Peste două zile… Ia să vedem… peste treizeci şi trei de ore… o să vorbeşti la