puţin timp, intrară în catacombe şi înaintară în lumina palidă a felinarelor, pe un coridor întunecos, până ajunseră într-o peşteră mai largă, din care se vedea că fusese scoasă piatră nu demult, căci pe pereţii ei se vedeau tăieturile proaspete în stâncă.

Era mai multă lumină decât pe coridor, căci în afară de felinare ardeau făclii. La lumina lor Vinicius văzu o mare mulţime de oameni îngenuncheaţi, cu mâinile ridicate spre tavanul peşterii. Pe Ligia, Apostolul Petru, sau Linus nu-i zărea nicăieri. Îl înconjurau feţe solemne, emoţionate. Pe unele se oglindea doar aşteptare, teamă, speranţă. Lumina se răsfrângea în albul ochilor ridicaţi spre cer, sudoarea curgea pe frunţile palide. Unii cântau, alţii repetau febril numele lui Isus, iar alţii se băteau cu pumnul în piept. Pe feţele tuturor se vedea că aşteaptă să se întâmple din clipă în clipă ceva extraordinar.

Deodată, cântecele încetară. Deasupra mulţimii, într-o firidă făcută prin scoaterea unei bucăţi mari de stâncă, apăru Crispus, pe care Vinicius îl cunoştea, cu faţa lui de vizionar, palidă, fanatică şi aspră. Oamenii îşi întoarseră faţa spre el, în aşteptarea unor vorbe de îmbărbătare şi speranţă. Făcând semnul crucii asupra mulţimii, el începu să vorbească, cu o voce grăbită, aproape ţipând:

Căiţi-vă de păcatele voastre, căci a sosit ceasul. Iată, Domnul a trimis focul nimicitor peste oraşul crimei şi al desfrâului, peste noul Babilon. A bătut ora judecăţii, a mâniei şi a pieirii… Domnul a prevestit venirea sa. În curând îl veţi vedea! Dar nu va mai veni ca un Miel să-şi jertfească sângele pentru păcatele voastre, ci ca un judecător necruţător care cu dreptatea sa va arunca în prăpastie pe păcătoşi şi necredincioşi… Vai lumii şi vai păcătoşilor, căci nu va mai fi îndurare pentru ei!… Te văd, Christoase! Stelele cad ca o ploaie pe pământ, soarele se întunecă, pământul se deschide, căscând o prăpastie, morţii învie, iar tu păşeşti în sunete de chimvale, înconjurat de îngeri, printre tunete şi trăsnete. Te văd şi te aud, o Christoase!

Tăcu şi, ridicând faţa spre boltă, privea ţintă la ceva îndepărtat şi îngrozitor. Atunci, în catacombă se auzi un bubuit înăbuşit, două, trei, zece. În oraşul care ardea, şiruri întregi de case începuseră să se prăbuşească cu zgomot. Creştinii însă, în marea lor majoritate, crezură că-i un semn din cer, că se apropie ceasul judecăţii. Credinţa în a doua venire a lui Christos pe pământ şi în sfârşitul lumii era foarte răspândită printre ei, iar incendiul oraşului îi dăduse o forţă nouă. Frica de Dumnezeu cuprinse întreaga adunare. Numeroase voci începură să strige: „Ziua judecăţii!… Iată, vine!” Unii îşi acopereau faţa cu mâinile, convinşi că îndată pământul se va cutremura din temelii şi că din adâncurile lui vor ieşi monştrii iadului ca să se arunce asupra păcătoşilor. Alţii strigau: „Christe, îndură-te! Răscumpărătorule, fii milostiv!”… Unii îşi mărturiseau cu voce tare păcatele, alţii se îmbrăţişau pentru ca în clipa supremă să aibă o inimă dragă lângă ei.

Erau însă şi chipuri care nu exprimau teamă, ci beatitudine. Pe-alocuri, cuprinşi de exaltare religioasă, unii începuseră să strige cuvinte neînţelese, în cine ştie ce limbi necunoscute. Cineva, într-un colţ întunecos, strigă: „Trezeşte-te, tu care dormi!” Deasupra tuturor, domina vocea lui Crispus: „Vegheaţi! Vegheaţi!”

În răstimpuri, se lăsa tăcere, parcă oamenii şi-ar fi ţinut respiraţia, aşteptând să se întâmple miracolul. Atunci, se auzea bubuitul îndepărtat al cartierelor care se prăbuşeau şi iarăşi răsunau gemete, rugăciuni, invocaţii: „Răscumpărătorule, îndură-te!” Din când în când, Crispus striga: „Lepădaţi-vă de bucuriile lumeşti, căci în curând nu veţi mai avea pământ sub picioare! Lepădaţi-vă de iubirea pământească, fiindcă Domnul îi va pierde pe cei care şi-au iubit nevestele şi copii mai mult decât pe El. Vai aceluia care a iubit o fiinţă omenească mai mult decât pe Creator! Vai celor bogaţi! Vai celor ce-au trăit în lux! Vai celor desfrânaţi! Vai soţului, soţiei şi copilului!”

Deodată, un tunet mai puternic decât toate de până atunci zgudui cariera de piatră. Toţi căzură cu faţa la pământ, întinzând braţele în formă de cruce, ca prin acest semn să se apere de duhurile rele. Se lăsă liniştea. Se auzeau numai răsuflarea gâtuită de emoţie a oamenilor, şoapte pline de spaimă: „Isus, Isus, Isus!” şi ici şi colo plâns de copii. Şi deasupra acestei mulţimi prăbuşite, o voce liniştită spuse:

Pace vouă!

Era vocea Apostolului Petru care intrase în grotă puţin mai înainte. La auzul glasului său, spaima se risipi într-o clipă, aşa cum se risipeşte spaima turmei în mijlocul căreia apare păstorul. Oamenii se ridicau de la pământ, cei din apropiere începură să se închine la picioarele lui, căutând parcă apărare iar el întinse mâinile spre ei şi spuse:

De ce vă temeţi? Care dintre voi poate şti ce-l va aştepta, înainte de a sosi ceasul? Domnul a pedepsit cu foc Babilonul, dar voi sunteţi curăţaţi prin botez, păcatele voastre au fost răscumpărate de sângele Mielului, mila Lui a coborât peste voi şi veţi muri cu numele Lui pe buze. Pace vouă!

După cuvintele ameninţătoare şi necruţătoare ale lui Crispus, vorbele lui Petru veniră ca un balsam pentru cei de faţă. În locul fricii de Dumnezeu, pe suflete puse stăpânire dragostea pentru Dumnezeu. Oamenii îl regăsiră pe acel Christos pe care-l îndrăgiseră din povestirile apostolilor şi nu mai aşteptau un judecător nemilos, ci un miel blând şi răbdător, a cărui bunătate întrecea de o sută de ori răutatea omenească. Un sentiment de uşurare cuprinse toată adunarea. Îmbărbătaţi, recunoscători Apostolului, începură să strige: „Suntem oile tale, călăuzeşte-ne!” Cei care se aflau în apropierea lui spuneau: „Nu ne părăsi în ziua pieirii!” şi îngenuncheau la picioarele lui. Vinicius se apropie şi, prinzându-l de poala mantiei, îşi plecă capul, spunând: „Stăpâne, salvează-mă! Am căutat-o prin fum şi prin flăcări, şi în învălmăşeală, dar n-am găsit-o nicăieri, însă am credinţa că tu poţi să mi-o redai.”

Petru îi puse mâna pe creştet:

Crede, spuse el, şi vino cu mine.

 

 

Capitolul  XLVI

 

 

Oraşul continua să ardă. Circul Mare se prăbuşise