mă zvârcolesc, visând la ochi cenuşii, de culoarea fumului, la salopete, picioare lungi, degete lungi şi locuri foarte întunecate, neexplorate. Mă trezesc de două ori, cu inima bătând să-mi sară din piept. Oh, dacă dorm aşa puţin, mâine o să arăt minunat, mă dojenesc. Trag câţiva pumni în pernă şi Încerc să mă liniştesc.

  Hotelul Heathman este situat chiar în inima zonei centrale a Portlandului. Edificiul impresionant din piatră brună a fost definitivat la ţanc pentru marele crah de la sfârşitul anilor 1920. José, Travis şi cu mine mergem cu broscuţa mea, iar Kate e cu CLK-ul ei, dat fiind că nu am încăput toţi la mine. Travis e prietenul şi asistentul lui José, cooptat ca să ajute la lumini. Kate a reuşit să obţină permisiunea de a folosi gratuit în dimineaţa aceea o cameră a hotelului, în schimbul unei menţiuni în articol. Când a explicat la recepţie că urmează să-l fotografiem pe Christian Grey, CEO, oferta a fost imediat îmbunătăţită la un apartament. Totuşi, doar un apartament obişnuit, pentru că se pare că domnul Grey îl ocupă deja pe cel mai mare din clădire. Un executiv de la marketing, excesiv de zelos, îşi face apariţia – e teribil de tânăr şi foarte agitat din nu ştiu ce motiv. Bănuiesc că frumuseţea ţi stilul autoritar al lui Kate îl dezarmează, pentru că e ca plastilina în mâinile ei. Camerele sunt elegante, de un bun-gust reţinut.

  E nouă. Avem o jumătate de oră ca să aranjăm decorul. Kate e în mare vervă.

  — José, cred că o să folosim peretele ăla drept fundal, eşti de acord?

  Nu aşteaptă răspunsul acestuia.

  — Travis, eliberează scaunele. Ana, poţi să ceri la recepţie să ne aducă nişte răcoritoare? Şi dă-i de veste lui Grey că suntem aici.

  Da, şefa. Tare autoritară mai e. Îmi dau ochii peste cap, dar fac ce mi s-a cerut.

  După o jumătate de oră, Christian Grey intră în apartamentul nostru.

  Oau! E îmbrăcat într-o cămaşă albă, descheiată la guler, şi pantaloni din flanel cenuşiu, care-i atârnă pe şolduri. Părul dezordonat e încă ud de la duş. Mi se usucă gura uitându-mă la el… e al naibii de sexy. Grey este urmat în apartament de un bărbat care pare să aibă în jur de treizeci şi cinci de ani, tuns scurt şi cu o barbă de o zi, într-un costum negru elegant şi cravată. Stă tăcut într-un colţ. Ochii lui căprui ne urmăresc impasibili.

  — Domnişoară Steele, ne întâlnim din nou.

  Grey întinde mâna, iar eu i-o scutur, clipind cu repeziciune. Of, Doamne… e de-a dreptul… Când îi ating palma, simt cum trece prin mine curentul acela delicios, mă aprinde şi mă face să roşesc, şi sunt sigur că respiraţia mea întretăiată poate fi auzită.

  — Domnule Grey, ea este Katherine Kavanagh, bâigui eu, arătând cu mâna spre Kate, care vine în întâmpinare, privindu-l drept în ochi.

  — Domnişoara Kavanagh cea tenace. Ce mai faceţi? îi oferă un mic zâmbet, părând sincer amuzat. Sper că v-aţi revenit, Anastasia mi-a spus că nu v-aţi simţit prea bine săptămâna trecută.

  — Mi-e mai bine, mulţumesc, domnule Grey.

  Îi scutură mâna cu fermitate, fără să clipească. Îmi aduc aminte că prietena mea a învăţat la cele mai bune şcoli particulare din statul Washington. Ai ei au bani, iar ea a crescut încrezătoare în sine, sigură de locul ei în lume. Nu acceptă nimic din ce nu-i convine. Eu o admir fără rezerve.

  — Vă mulţumesc că v-aţi făcut timp pentru şedinţa asta foto, zice Kate, adresându-i un zâmbet politicos, profesional.

  — E o plăcere pentru mine, răspunde el, întorcându-şi privirea spre mine, iar eu roşesc din nou.

  La naiba!

  — El e José Rodriguez, fotograful nostru, spun, zâmbindu-i larg lui José, care îmi răspunde cu un zâmbet afectuos.

  Căldura din privire îi dispare subit când se uită la Grey.

  — Domnule Grey, zice, salutând din cap.

  — Domnule Rodriguez.

  Şi expresia lui Grey se schimbă în timp ce-l cântăreşte pe José.

  — Unde vreţi să stau? îl întreabă Grey.

  Tonul lui devine vag ameninţător. Dar Katherine nu e dispusă „ă-l lase pe José să conducă ostilităţile.

  — Domnule Grey… sunteţi, vă rog, amabil să staţi aici? Aveţi grijă la cablurile electrice. Pe urmă o să facem câteva şi din picioare.

  Îl îndrumă spre un scaun lipit de perete.

  Travis aprinde luminile, orbindu-l pentru moment pe Grey, şi bâiguie o scuză. Apoi Travis şi cu mine stăm în spate şi îl urmărim pe José în acţiune. Face câteva poze ţinând aparatul în mâini, rugându-l pe Grey să se întoarcă într-o parte, apoi în alta, să-şi mişte braţul, apoi să-l lase din nou jos. Trecând la trepied, José mai face câteva fotografii, în vreme ce Grey stă şi pozează, răbdător şi natural, timp de aproape douăzeci de minute. Dorinţa mi s-a îndeplinit: pot să stau şi să-l admir pe Grey de la o distanţă nu prea mare. De două ori ochii ni se întâlnesc şi trebuie să fac un efort ca să mă desprind de privirea lui tulbure.

  — Ajunge cu pozele de pe scaun.

  Katherine intră din nou în acţiune.

  — În picioare, domnule Grey? îl întreabă.

  El se ridică, iar Travis se grăbeşte să îndepărteze scaunul. Obturatorul Nikonului lui José începe din nou să păcăne.

  — Cred că avem destule, anunţă José după cinci minute.

  — Excelent, spune Kate. Vă mulţumim încă o dată, domnule Grey.

  Îi strânge mâna, aşa cum face şi José.

  — Aştept cu nerăbdare să citesc articolul, domnişoară Kavanagh, murmură Grey şi se întoarce spre mine, stând lângă uşă. Vrei să faci câţiva paşi cu mine, domnişoară Steele? întreabă el.

  — Desigur, spun, complet dată peste cap.

  Mă uit neliniştită la Kate, care ridică din umeri. Observ că José, în spatele ei, se uită urât.

  — La revedere, tuturor, spune Grey,