Fir-ar… ce mai e şi asta? Ce vrea? Mă opresc pe coridor, foindu-mă agitată în timp ce Grey iese din cameră, urmat de domnul Tuns Scurt în costumul lui elegant.

  — Te sun eu, Taylor, murmură el către Tuns Scurt.

  Taylor o ia înapoi pe coridor, iar Grey îşi întoarce privirea cenuşie, arzătoare spre mine. Fir-ar… am făcut ceva naşpa?

  — M-am întrebat dacă ai fi de acord să bei o cafea cu mine în dimineaţa asta.

  Inima îmi ajunge brusc drept în gură. O invitaţie în oraş? Christian Grey m-a invitat în oraş. Te întreabă dacă vrei să bei o cafea cu el. Poate crede că încă nu te-ai trezit bine, îmi scânceşte Vocea interioară, care are iar chef de zeflemea. Îmi dreg glasul şi încerc să-mi controlez nervozitatea.

  — Trebuie să-i duc cu maşina acasă, încerc eu să mă scuz, frângându-mi mâinile, agitată.

  — Taylor! strigă el, făcându-mă să tresar.

  Taylor, care se retrăsese undeva pe coridor, se întoarce şi se îndreaptă spre noi.

  — La universitate trebuie să-i duci? întreabă Grey, cu o voce blândă şi întrebătoare.

  Aprob dând din cap, prea uluită ca să vorbesc.

  — Uite, îi duce Taylor. E şoferul meu. Avem un 4x4 cu noi, aşa că o să încapă şi echipamentul.

  — Domnule Grey? întreabă Taylor când ajunge la noi, nelăsând să se citească nimic în expresia lui.

  — Te rog, poţi să-i duci acasă pe fotograf, pe asistent şi pe domnişoara Kavanagh?

  — Desigur, domnule Grey, răspunde Taylor.

  — Aşa. Acum, poţi să vii cu mine la cafea?

  Grey zâmbeşte ca şi cum am fi bătut deja palma.

  Eu mă încrunt.

  — Păi – domnule Grey, ăă – e chiar… uitaţi, nu e nevoie ca Taylor să-i ducă acasă.

  Arunc o privire la Taylor, care rămâne impasibil cu stoicism.

  — O să fac schimb de maşini cu Kate, dacă-mi daţi un minut.

  Pe faţa lui Grey se aşterne un zâmbet orbitor, nereţinut, firesc, splendid, care lasă să i se vadă toţi dinţii. Mamăă… Deschide uşa apartamentului, ca să pot intra. Eu îl ocolesc şi-o găsesc pe Katherine într-o discuţie aprinsă cu José.

  — Ana, eu cred că nu mai încape nici o îndoială: omul ăsta te place, spune ea fără nici un preambul.

  José se uită urât la mine, dezaprobator.

  — Dar nu am încredere în el, adaugă ea.

  Ridic mâna şi sper c-o să se oprească din vorbit. Prin nu ştiu ce miracol, chiar se opreşte.

  — Kate, dacă ţi-o dau pe Wanda, îmi dai maşina ta?

  — De ce?

  — Christian Grey m-a invitat la o cafea cu el.

  Kate rămâne, cu gura căscată. Kate rămasă fără grai! Savurez momentul. Mă înşfacă de braţ şi mă târăşte în dormitor, care e separat de livingul apartamentului.

  — Ana, omul ăsta are ceva.

  Tonul ei e încărcat de avertismente.

  — Arată nemaipomenit, nu zic nu, dar cred că e periculos. Mai Ales pentru cineva ca tine.

  — Cum adică, cineva ca mine? cer eu să ştiu, ofensată.

  — O inocentă ca tine, Ana. Ştii la ce mă refer, spune ea, uşor Iritată, iar eu roşesc.

  — Kate, e doar o cafea. Încep examenele săptămâna viitoare şi trebuie să învăţ, aşa că n-o să stau mult.

  Îşi ţuguie buzele ca şi cum ar reflecta la solicitarea mea. În sfârşit, „coate cheile maşinii din buzunar şi mi le dă. Eu i le dau pe ale mele.

  — Ne vedem mai încolo. Nu sta mult, că trimit echipa de salvare după tine.

  — Mulţumesc, îi zic şi o îmbrăţişez.

  Ies din apartament şi-l găsesc pe Christian Grey aşteptându-mă rezemat de perete, arătând ca un model masculin care pozează pentru cine ştie ce revistă glossy de calitate.

  — OK, hai la cafea, murmur, înroşindu-mă ca sfecla.

  El zâmbeşte larg.

  — După dumneata, domnişoară Steele.

  Se desprinde de perete şi ţine mâinile întinse ca să mă invite să o iau înainte. Eu o iau pe coridor, cu genunchii tremurând, stomacul plin de fluturi şi inima ajunsă în gură şi bătând un ritm dramatic, sincopat. O să beau o cafea cu Christian Grey: iar mie nu-mi place cafeaua deloc.

  Mergem împreună pe coridorul larg al hotelului până la lifturi. Ce ar trebui să-i spun? Dintr-odată, îmi simt mintea paralizată de anxietate. Despre ce-o să vorbim? Ce mama naibii am eu în comun cu el? Vocea lui blândă şi caldă mă scoate brusc din reverie.

  — De cât timp o cunoşti pe Katherine Kavanagh?

  O, iată o întrebare simplă pentru început.

  — Din primul an de facultate. Suntem prietene bune.

  — Hmm, replică el evaziv.

  La ce s-o fi gândind?

  La lifturi, apasă butonul de chemare, iar soneria sună aproape imediat. Uşile glisante se deschid, lăsând vederii doi tineri care se îmbrăţişau cu pasiune înăuntru. Surprinşi şi stânjeniţi, cei doi se separă subit, privind cu vinovăţie în orice altă direcţie în afară de a noastră. Grey şi cu mine păşim în ascensor.

  Mă chinui să-mi păstrez o expresie serioasă, aşa că mă uit în jos, simţind cum obrajii mi se îmbujorează. Când ridic privirea spre Grey, văd că are o umbră de zâmbet pe buze, dar e foarte greu de sesizat. Cei doi tineri nu spun nimic, aşa încât coborâm până la parter într-o tăcere stingheră. Nu se aude nici măcar muzica neutră, prezentă de obicei în difuzoarele lifturilor, care să ne distragă atenţia.

  Uşile se deschid şi, spre marea mea surprindere, Grey îmi ia mâna, prinzând-o cu degetele lui lungi şi reci. Mă simt străbătută de un curent, iar pulsul, şi aşa peste limitele normale, îmi creşte şi mai mult. În timp ce mă conduce afară din lift, auzim cum cei