Cărți «Arta războiului PSI descarcă romane dragoste online gratis .PDF 📖». Rezumatul cărții:
Apropo de vârsta astrală, ea reprezintă momentul apariţiei noastre ca entităţi ce au viaţă în acest univers. Evident că există persoane cu vârsta mai mare decât universul, care existau înaintea lui, şi anume Iisus Hristos şi Fecioara Maria. De-a lungul vremii, Fecioara a purtat mai multe nume, în funcţie de cum era recunoscută de iniţiaţi, printre care şi Isis. Apariţia ei pe pământ a fost în momentele cheie ale istoriei, trăind de cele mai multe ori o viaţă modestă, printre oamenii de rând. Venirile lui Iisus au fost mai multe de cât se ştie şi de cât ne învaţă biserica, şi tot pentru binele şi salvarea oamenilor, dar asta este o altă poveste.
Sufletul se poate mări, atunci când Dumnezeu hotărăşte asta, se poate repara, prin tehnici radiestezice sau prin simbolul Harth din Karuna Reiki.
Mărirea sufletului ţine de ceea ce faci cu el. Există o interdependenţă între numărul de îngeri pe care îi ai şi mărimea sufletului, de parcă el ar fi responsabil şi ar susţine forţa divină din tine.
Există tehnici de împietrire a sufletului sau de îngheţare a lui. Am văzut aşa ceva când am fost curios să observ în astral sufletul unui colonel pregătit de specialiştii psihologi din fosta securitate. Sufletul lui arăta ca un bolovan, ca un meteorit în noapte. Nu mai iradia nimic din lumina şi iubirea divină. Era pur şi simplu mort înăuntru! Sistemul este preluat de la specialiştii ruşi, care utilizează tehnicile şamane de folosire a spiritelor pământului, gnomii.
Îi înţeleg pe instructorii spionilor că oamenii lor trebuie formaţi într-un anume mod, că nu trebuie să le fie frică de nimic, dar nu asta este cea mai bună metodă. Pot să aibă specialişti cărora, înainte de misiuni, să le ia sufletele, să le depoziteze într-un „rastel“ pentru a nu simţi frica şi apoi, la sfârşitul misiunii, să le redea, ca să se poată bucura de viaţă, de familiile, copiii şi soţiile lor.
Terapia unui asemenea suflet se face cu lumină informată, care distruge programul iniţial indus gnomilor.
Tot căutând sufletele oamenilor, pe al unei doamne l-am găsit lângă o casetă plină de bijuterii! Şi de aici am realizat spusele Mântuitorului: „Sufletul lui este unde este comoara lui!“ Dacă ea este banul, va fi lângă cecuri, dacă este o femeie, va fi la ea, iar dacă este Dumnezeu, este acolo!
Sufletele pereche au aceeaşi dimensiune şi iubirea dintre ele este reciprocă tocmai pentru că nici unul nu oferă mai mult sau mai puţin decât celălalt.
Farmece pot fi făcute pe suflet prin jertfe de animale tocmai pentru că şi animalele au sufletul de aceeaşi consistenţă cu oamenii. Preluarea acestei energii şi informarea ei face posibil să se implanteze programe la nivelul sufletului, care sunt cel mai greu de combătut de un om simplu tocmai pentru că sunt puţini care „îşi pot călca pe suflet“. Din păcate, la cursurile de radiestezie cursanţii sunt învăţaţi să îşi asculte sufletul şi asta îi face să fie uşor manipulabili prin sentimente care pot uşor fi induse de gradele mai mari sau de alţii care ştiu. Maeştri în acest domeniu sunt ţiganii şi evreii.
Maeştrii Reiki au din păcate o scăpare la acest nivel. Prin iniţierile via SUA au primit programe care îi fac deserviţi intereselor externe. Unii au început să descopere asta şi scapă de ele prin tehnicile de radiestezie sau prin metodele de curăţare şi exorcizare ortodoxe. Programele pe suflet au menirea de a induce de obicei frica, gelozia extremă, neîncrederea în forţele proprii, iubirea faţă de o persoană sau de un lucru, incapacitatea de a iubi, de a te ruga, de a te apropia de oameni, de o femeie sau de un bărbat, de a-ţi realiza menirea, de a lupta, indiferent că este vorba de ring sau lupta în planul ideilor.
Sufletul reprezintă darul cel mai frumos, cel al vieţii, dat de Dumnezeu. Cred că va veni momentul în care va putea fi fotografiat, cântărit. În general, persoanele cu „suflet mare“ sunt cele cu adevărat bune, iubitoare, capabile de sacrificii până la jertfă.
Într-o zi eram foarte supărat. Relaţia cu prietena mea nu mergea deloc. Mai exact, nu ştiu cum se făcea că în momentul când voiam să facem dragoste ceva se întâmpla şi ne certam ca şi chiorii. Sufletul meu era negru, ca să zic aşa. Cum eram la serviciu, m-am apucat să-I spun în gând lui Dumnezeu nemulţumirile mele. Şi am spus, am spus tot ce aveam pe suflet, fără să-L menajez, până la un moment dat când lângă mine am simţit o prezenţă. Era un arhanghel. Venise Gabriel. Orb cum sunt, am început să verific dacă el era într-adevăr. Am început să mă rog, nu pleca, am făcut cruce în dreptul lui. Nu-l deranja. Se aşezase în dreapta mea şi stătea acolo. Simţeam cum lumina pe care o iradia îmi încălzeşte faţa şi mi se strâng ochii ca orbit de soare. Am făcut câteva respiraţii adânci, ca în autocontrol, şi mi-am îndreptat capul spre el.
„Ce vrei?“, l-am întrebat.
„Uită-te ce este pe sufletul tău!“, mi-a venit în minte gândul lui şi a dispărut. Mi-am făcut în palme simbolurile din Reiki şi pe cele din Karuna şi am chemat în palme sufletul meu, rugându-mă. Deodată am simţit ceva ca o energie fină, cea mai subtilă pe care o simţisem vreodată. Am delimitat-o cu ansa şi măsurând care este curăţenia pe el am aflat cu stupoare că era plin de programe şi alte nenorociri.
Cel mai nenorocit era unul făcut de cineva care poseda cunoaştere radiestezică şi care